Păţania ursuletului cafeniu - de Vladimir Colin

PĂŢANIA URSULEŢULUI CAFENIU
după Vladimir Colin

Odată, un urs cafeniu, mare şi frumos, care se numea Martin, s-a rătăcit la Polul Nord.
- Ia te uită!Un urs murdar!a strigat o focă şi toate surorile ei au început să râdă.
- E mânjit rău de tot, de la gheare până la bot! făcea haz una dintre foci.
- Vai,vai,ce caraghios! Parcă a fost muiat în sos!se minuna altă focă.
Bietul Martin a încercat în zadar să le explice că el se spălase chiar în ziua aceea;şi-a dat seama că focile nu-l cred şi a plecat supărat. S-a bucurat când a văzut nişte urşi albi.
Urşii albi l-au privit cu dispreţ. I-au spus că urşii adevăraţi sunt numai albi şi l-au părăsit.
Singur şi trist,ursul cafeniu a început să plângă.
- De ce plângi? l-a întrebat un pinguin.
- Plâng pentru că toţi mă dispreţuiesc şi râd de mine că sunt cafeniu.
Pinguinul l-a sfătuit să se spele cu săpun şi apoi l-a dus,plin de clăbuc strălucitor,în
mijlocul urşilor albi. Toţi urşii s-au minunat de blana lui cea nouă,albă şi frumoasă şi l-au primit în jocul lor.
Deodată, un pui de urs a căzut în apă. Fără să stea pe gânduri, Martin a sărit după el
printre gheţari şi l-a salvat. Clăbucii de săpun se topiseră însă în apă şi Martin devenise din nou cafeniu.
- Alb sau cafeniu, eşti un urs bun şi viteaz!a spus mama ursuleţului.
Urşii albi s-au adunat în jurul lui Martin şi l-au lăudat pentru fapta sa.