Fraţii Grimm - Cenuşăreasa

CENUSAREASA
de Fratii Grimm


A fost odata un ora putred de bogat si omului astuia s-a intimplat sa-i cada nevasta greu bolnava. Si cand a simtit ca i se apropie sfirsitul, femeia si-a chemat la capatii singurul ei copil, o fetita, si i-a spus:
— Draga mamei, orice ti s-ar intimpla, cata sa fii intotdeauna buna si cu sufletul neintinat.
Aceasta zicand, femeia isi mai privi o data copila si inchise ochii pentru vecie. Fetita se ducea in fiecare zi la cimitir si plingea amarnic la mormintul maica-sii. cand veni iarna, za¬pada se asternu ca o marmura alba peste mormint, iar in pri¬mavara, cand razele soarelui o topira, omul isi lua o alta nevasta.
Femeia asta de-a doua isi aduse in casa cele doua fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorba, erau frumoase, dar pe cit de luminos le era chipul, pe atit de intunecat si plin de rautate le era sufletul. Pentru fata cea vitrega incepura a curge de-aici inainte zile pline de amaraciune.
— Ce, proasta asta se cade sa stea cu noi in odaie? o bruf-tulira fetele. Cine vrea sa manince n-are decat sa munceasca! La bucatarie cu ea, ca acolo i-e locul!.. .
Ii luara straiele ei cele frumoase si-o imbracara c-o vechi¬tura de rochie cenusie si o incaltara cu niste papuci de lemn.
— Ian priviti la domnita asta mindra, ce gatita e!. . . stri¬gara fetele masterei, luind-o in ris.
Si-o dadura in bucatarie, intr-un alai de batjocura.
Aici, o pusera sa roboteasca din greu, de dimineata si pana cadea noaptea: sa se scoale pana-n ziua, sa care apa, sa aprinda focul, sa faca de mancare si sa spele rufele. Si, ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns, cite si mai cite nu mai puneau la cale cele doua surori haine, ca sa-si bata joc de ea si s-o necajeasca intruna. Iar cand nu mai prididea de cita treaba avea de fa- cut, ele azvirleau lintea si mazarea in cenusa, de trebuia s-o aleaga bob cu bob.
Seara, fata cadea frinta de obosita, ca muncea de se spetea toata ziulica. Dar cum n-avea un pat unde sa-si intinda oasele trudite, se cuibarea in cenusa, langa vatra, si pana si somnul ii era numai chin si amar. Si fiindca din aceasta pricina era tot¬deauna plina de cenusa si murdara ii zisera in ris Cenusareasa.
Intr-o zi, tatal fetelor se pregatea sa plece la iarmaroc — si, mai inainte de a-si lua ramas bun, apuca sa le intrebe pe cele doua fete vitrege ce daruri voiau sa le aduca de acolo.
— Rochii frumoase — raspunse una.
— Ba margaritare si nestemate — zise cea de a doua.
— Da tie, Cenusareaso, ce-ti doreste inima sa-ti aduc? in¬treba taica-sau, intr-un sfirsit.
— Cea dintii ramurica ce s-o anina de palaria dumitale, la intoarcerea acasa, pe aia s-o rupi, draga tata, si sa mi-o aduci.
La iarmaroc, omul avu grija sa cumpere pentru fetele vi¬trege rochii frumoase, margaritare si nestemate. In drum spre casa, cand fu sa treaca printr-un desis inverzit, il atinse o creanga de alun si-i dadu jos palaria de pe cap. Atunci isi aminti de rugamintea Cenusaresei, rupse creanga si-o lua cu sine. Dupa ce ajunse acasa, darui fetelor vitrege ceea ce dorise fiecare, iar Cenusaresei creanga de alun. Fata ii multumi din suflet si, catre seara, se duse la mormintul maica-sii, rasadi crenguta in pamint si incepu sa planga atit de amarnic, ca lacrimile picurara pe ramura si-o udara. Si crenguta crescu mare si se facuse o min-drete de copac. De trei ori pe zi se ducea Cenusareasa la mor¬mintul maica-sii si de fiecare data zarea o pasarica alba lasin-du-se in zbor pe cite o creanga a alunului. Si ori de cite ori avea fata vreo dorinta, pasarica i-o implinea si-i arunca din pom tot ce-i poftea inima.
Si s-a intimplat ca odata imparatul sa puna la cale o mare petrecere, care trebuia sa tina trei zile incheiate, si a poftit la ospat pe fetele frumoase din imparatia lui. Pasamite, imparatul gindea ca-n chipul asta fecioru-sau o sa aiba de unde sa-si aleaga mireasa ... cand afIara ca fusesera si ele poftite la petrecere, cele doua surori nu-si mai incapura in piele de bucurie si, che-mind-o pe Cenusareasa, ii poruncira:
— Vin de ne piaptana, auzi? Si treci de lustruieste-ne si condurii! Ba incheie-ne si cataramele, ca ne ducem la petrece¬rea de la palatul imparatului. Fata facu precum i se poruncise, dar plinse cu lacrimi amare, din pricina ca ar fi dorit si ea sa se duca la petrecere. Si fiindca-i placea tare mult sa dantuiasca, se ruga de maica-sa vitrega sa se indure si s-o lase si pe ea.
— Ce-mi aud urechile, Cenusareaso?! se prefacu a fi uimita mastera. Esti toata plina de praf si murdarie si-nca mai nazu-iesti a te duce la petrecere! . . . Poftim: n-ai nici o rochie mai ca lumea pe tine si nici incaltari in picioare n-ai si-ai vrea sa dantuiesti?!...
Dar cum fata starui, cu lacrimi in ochi, in rugamintea ei, mastera paru sa se-nduplece si-n cele din urma zise:
— Ia uite ici: am rasturnat o strachina de linte in cenusa si, de esti in stare ca-n doua ceasuri sa-mi alegi toata lintea, atunci o sa te ingadui sa mergi la petrecere.
Cenusareasa iesi in gradina pe usa din dos si prinse a striga:
— Blinde porumbite si voi, turturele, si voi, pasari ale ce¬rului, veniti cu toatele de-mi ajutati s-alegem lintea.

„Bobul bun, ici, in ulcica.
Iar cel rau in gusulica ..."

N-apuca sa sfirseasca bine vorbele astea si numai ce sosira-n -/bor doua porumbite albe si intrara pe fereastra in bucatarie. Dupa aceea se ivira doua turturele si apoi, intr-un lung alai venira toate zburatoarele cerului lopatind usurel din aripi. Si se asezara cu toatele in jurul vetrei facindu-si loc in cenusa. Porum¬bitele clatinara din capsor si incepura sa ciuguleasca ele intii: pic, pic, pic, apoi toate celelalte incepura sa ciugule si ele pic, pic, pic, pana ce alesera boabele cele bune si umplura strachina" virf cu ele. Nu trecuse nici un ceas de cand pasarelele se apuca¬sera de ales lintea si acum mintuisera treaba si-si luara zborul pe fereastra, afara. Fata ii duse mamei vitrege strachina si se bucura in gindul ei, crezind c-o vor lua si pe ea la petrecere. Dar mastera i-o taie scurt:
— Nu, fata, degea.ba te tii scai de mine, nu te pot lua cu noi, ca n-ai nici straie frumoase si nici sa dantuiesti nu stii si tare mi-e teama c-ai sa fii numai de risul lumii. . .
Cenusareasa se porni atunci pe plins si, daca vazu asta, maica-sa vitrega ii zise:
— Ei, hai, daca pana intr-un ceas esti in stare sa-mi alegi. din cenusa doua strachini de linte, sa stii ca te iau si pe tine! Dar in gind mastera isi zise: „Las ca n-o sa poata sa faca una ca asta, nici in ruptul capului!"
Dupa ce vitrega rasturna doua strachini de linte in cenusa, fata se duse in gradina, pe usa din dos si striga:
— Blinde porumbite, si voi, turturele, si voi, pasari ale cerului, veniti cu toatele de-mi ajutati s-aleg lintea.

„Bobul bun, ici, in ulcica,
Iar cel rau in gusulica ..."

N-apuca sa sfirseasca bine vorbele astea si numai ce so-sira-n zbor doua porumbite albe si intrara pe fereastra in bu¬catarie. Dupa aceea se ivira doua turturele si apoi, intr-un alai, venira toate zburatoarele cerului, lopatind usurel din aripi. Si se asezara cu toatele in jurul vetrei, facindu-si loc in cenusa. Porumbitele clatinara din capsor si incepura sa ciugule ele in-tii: pic, pic, pic, pic, apoi toate celelalte incepura sa ciugule si ele pic, pic, pic, pic, pana ce alesera boabele cele bune si umplura strachinile virf cu ele. Nu trecuse jumatate de ceas si pasarelele ispravira de ales toata lintea si zburara iar pe fereastra afara.
Fata ii duse mamei vitrege strachinile cu linte si se bucura in gindul ei, crezind ca, de asta data, o vor lua si pe ea la pe¬trecere. Dar mastera se impotrivi si acum:
— Degeaba te omori cu firea, ca tot n-o sa te iau cu noi! Nu vezi: n-ai nici straie frumoase si nici sa dantuiesti nu te pricepi. . . Ce, vrei sa ne fie rusine cu tine?!
Ii intoarse apoi spatele si pleca la petrecere cu fetele ei cele fudule.
Dupa ce ramase singura-singurica in toata casa, Cenusa¬reasa se duse la mormintul mamei sale si asezindu-se sub alun grai:

— Alunas drag, alunas,
Scutura-te, rogu-te-as,
Si ma-mbraca-n strai de-argint
Numa-n aur si argint.

Pasarea cea alba, care se afla in alun, numai ce-i zvirli de sus o rochie tesuta toata in aur si argint si-o pereche de conduri cu tesaturi de matase si argint.
Cenusareasa se imbraca in graba si se duse la petrecere. Dar mastera si cu fetele ei n-avura cum s-o recunoasca, zicandu-si ca era, pesemne, vreo fata de imparat de pe alte plaiuri, atit arata de frumoasa, in rochia ci tesuta din fire de aur si argint. La Cenusareasa nu se gindira nici o clipa, caci o credeau acasa, langa vatra, alegind lintea din cenusa.
De cum o zari pe fata, feciorul imparatului ii iesi inainte, o prinse de brat si-o pofti la joc. Si nici ca mai vru sa danseze cu vreo alta fata. O tinea mereu de mina si, cand s-apropia ci¬neva s-o pofteasca la dant, ii zicea de la obraz:
— Nu se poate, ca dantuieste numai cu mine!
Dantuira impreuna si, pe la ceasul cand se ingina noaptea cu zorile, fata vru sa se duca acasa.
— Merg si eu cu tine, ca vreau sa-ti tin de urit cit o dura drumul, ii zise feciorul imparatului.
Dar, de drept, el dorea sa afle cit mai degraba a cui era mindretea asta de fata . . . Fata-i scapa insa printre degete, ca prisnelul, si ajungind acasa tot intr-o fuga, se ascunse in po¬rumbar. Feciorul de imparat astepta pana ce veni tatal fetei si-i spuse ca fata cea straina, cu care dantuise el toata vremea, se pitise in porumbar. Mosneagului numai ce-i trecu un gind prin minte: Ei, dracia dracului! Nu cumva o fi Cenusareasa... Da degeaba se grabi sa deschida usa porumbarului, ca nu zari pe nimeni inauntru. cand intrara cu totii in casa, o gasira pe Ce¬nusareasa stind in cenusa, imbracata in aceleasi straie rufoase, dintotdeauna. Si numai lumina slaba a unui opait, care pilpiie pe camin, lumina incaperea.
Pasamite, Cenusareasa se furisase cu dibacie afara din po¬rumbar, alergase intr-un suflet la alun, se dezbracase in pripa de straiele frumoase si le puse pe mormint, iar pasarea cea alba le luase de-acolo, de nu se mai putea deslusi nimic. Apoi fata se imbracase iar in trentele ei rufoase si se asezase in cenusa, langa vatra.
A doua zi, petrecerea se porni din nou la palatul impara¬tesc si dupa ce parintii si surorile ei vitrege plecasera intr-acolo, Cenusareasa se grabi sa se duca la alun, si-i zise:

— Alunas, drag alunas,
Scutura-te, rogu-te-as,
Si ma-mbraca-n strai de-argint
Numa-n aur si argint!

Atunci pasarica ii arunca o rochie si mai frumoasa decat cea din ajun. Si cand veni fata la petrecere, imbracata in mindretea aceea de rochie, se minunara toti de frumusetea ei nemaivazuta. Pasamite, feciorul de imparat statuse pana atunci ca pe ghimpi si-o tot asteptase sa vina ... cand o vazu aparind, i se lua parca o greutate de pe inima si, iesindu-i in intimpinare, o pofti de in¬data la joc. Si tinind-o de mina, parca sa n-o piarda, dantui toata vremea numai cu ea. Iar de venea s-o pofteasca cineva la joc, el zicea:
— Nu se poate, ca dantuieste numai cu mine!
Cind se lasara negurii noptii, fata vru iara sa i se piarda urma, dar tinarul care lua seama din vreme se si furisa dupa ea, ca sa vada unde se duce. Vezi insa ca fata facu ce facu si-i scapa de sub ochi, strecurindu-se in gradina din dosul casei, unde cres¬cuse de ani si ani un par mare si frumos, incarcat cu pere minunate.
Fata se catara printre craci sprintena ca o veverita si fecio¬rul de imparat ii pierdu urma. Astepta el din nou, pana ce veni tatal fetei si-i zise:
— Fata cea straina si frumoasa mi-a scapat iar si, dupa cit imi dau eu cu presupusul, s-a ascuns in ramurisul, parului astuia.
Si mosneagului ii trecu din nou prin gind: „Ei, dracia naibii. Mare, n-o fi cumva Cenusareasa?! . . .
Lua o scara, o priponi de copac si urca pana-n virf, cercetind de-a rindul cracile, dar de gasit nu gasi pe nimeni tupilat in frunzis.
Cind parintii si surorile vitrege se reintoarsera acasa si in¬trara in bucatarie, o gasira pe Cenusareasa langa vatra, stind in cenusa, ca intotdeauna. Vezi bine ca si de da.ta asta o luase ina¬intea lui taica-sau si, furisindu-se pana la alunul cel fermecat, lasase acolo mindretea de straie si se imbracase cu zdrentele-i ponosite si rufoase.
A treia zi, Cenusareasa astepta pana ce plecara din nou pa¬rintii si surorile vitrege si-apoi se duse iar la mormintul maica-sii si-i grai pomului:

— Alunas drag, alunas,
Scutura-te, rogu-te-as,
Si ma-mbraca-n strai de-argint
Numa-n aur si argint!

De asta data, pasarica ii arunca o rochie atit de frumoasa si de stralucitoare, cum nu s-a mai vazut pe lume, iar condurii erau cu totul numai din fir de aur. cand se ivi la petrecere im¬bracata cu rochia aceea, oaspetii nu mai stiura ce sa mai zica, uimiti de atita frumusete nepaminteana.
Feciorul de imparat dantui numai cu dinsa si de venea vreunul si cauta s-o pofteasca la joc, numai ce zicea aceluia, drept in fata:
— Nu se poate, ca dantuieste numai cu mine!
Cind sa se iveasca zorile, Cenusareasa dadu iar sa plece pe nesimtite, dar feciorul de imparat se lua numaidecat dupa dinsa. Si se intimpla ca zgitia de fata sa se strecoare cu atita dibacie, ca tinarul crai ii pierdu si de asta data urma.
Vezi insa ca el pusese la cale un viclesug, poruncind sa se unga din vreme treptele cu smoala. Si cand Cenusareasa cobori in goana citeva trepte condurul din piciorul sting ii ramase agatat in smoala. Feciorul de imparat il ridica, si-n palma lui statea acum un condur mic si dragalas, impletit cu totul si cu totul din fir de aur. A doua zi se grabi sa se duca la tatal fetelor si ara-tindu-i condurul ii zise:
— Fata pe-al carei picior se va potrivi condurul acesta, nu¬mai aceea imi va fi nevasta juruita, si de nici o alta in afara de ea n-am nevoie!
Cind auzira spusele tinarului crai, cele doua fete ale maste¬rei se bucurara grozav, fiindca si ele aveau piciorul micut. Cea mai mare se duse cu pantoful in iatac si de fata cu mama-sa dadu sa-l incalte. Dar pas de-l incalta, daca poti! Degetul cel mare nu incapea defel, ca tare mic era condurul!.. . Daca vazu asta mas¬tera, se intuneca la fata, dar nu pregeta sa-i puna-n mina un cuiit, zicandu-i:
Ce mai astepti? Taie-ti degetul de la picior, ca o sa fii curind imparateasa si n-o sa mai trebuie sa umbli pe jos!
Fata isi reteza degetul si cu chiu cu vai incalta condurul. Apoi abia putind sa-si stapineasca durerea, se infatisa tinarului crai si acesta urcind-o pe cal, langa el, porni cu ea catre casa, so¬cotind-o aleasa inimii lui dar vezi ca drumul de inapoiere ducea pe dinaintea mormintului, si cand fura sa treaca pe acolo, numai ce auzira pe cele doua porumbite strigand dintre cracile alunului:

— Vai, conduru-i tare mic:
Parca-n cleste, asa o stringe!
Si-nauntru-i numai singe,
Ca tot curge pic cu pic ...
Nu-i mireasa-adevarata!
Ea-i pe-aproape si- te-asteapta ...

Atunci feciorul de imparat cata mai cu luare-aminte la pi¬ciorul fetei si baga de seama ca singele curgea din el fara con¬tenire. Pe loc intoarse calul si ducind fata acasa, ie zise pariati¬lor ca aceasta nu-i mireasa adevarata. Apoi mai adauga c-ar dori sa incerce si cealalta fata condurul.
Fata de-a doua se duse in iatac si cand dadu sa incerce con¬durul, ce sa vezi! Virful piciorului i se potrivea ca turna.t, dar calcii ui era prea mare si ramasese afara, oricit se straduia ea. Daca vazu mastera asta, se ingalbeni de ciuda, dar nu statu mult la ginduri si punindu-i un cutit in mina, o imboldi:
— Ce te mai canonesti degeaba! Nu vezi ca asa nu-i chip sa-l incalti. Taie-ti din calcii si gata! Ca o sa fii in curind impara¬teasa si n-o sa mai trebuie sa umbli pe jos!
Fata netezi din calcii si, cu chiu cu vai, abia de putu sa incalte condurul... Apoi, stapinindu-si cu greu durerea, se in¬fatisa inaintea fiului de imparat. Acesta o aburca pe cal, langa sine, si pleca cu ea spre casa. Dar cand trecura prin dreptul alunului, porumbitele prinsera din nou sa dea zvon:

— Vai conduru-i tare mic:
Parca-n cleste, asa o stringe!
Si-nauntru-i numai singe,
Ca tot curge pic cu pic ...
Nu-i mireasa-adevarata!
Ea-i pe-aproape si te-asteapta . . .

Feciorul de imparat se uita cu mai multa luare aminte la pi¬ciorul fetei si baga de seama cum podidea singele din el, de-i umpluse ciorapul alb, pana sus.
Intoarse calul si, ducind-o pe mireasa cea mincinoasa acasa, o lasa plocon parintilor ei:
—, Nici asta nu-i cea adevarata! grai el, cu minie-n glas. Au nu mai a.veti o alta fata si nu va indurati s-o dati de la voi?
— Nu, nu mai avem alta! raspunse tatal fetelor. Da, cum sa spun ... de la nevasta dintii mai am una, o biata Cenusareasa, da nici vorba, nu poate fi ea mireasa! ...
Feciorul de imparat ceru sa-i fie adusa inainte, dar mastera sari cu gura, de parca ar fi fost muscata de sarpe: — Nu, nu se poate, inaltimea ta. ca e prea rufoasa! Nu se cuvine sa se arate in lume in halul in care e! . . .
Dar tinarul crai tinu mortis s-o vada si starui intr-atit ca pana la urma trebui s-o cheme, vrind-nevrind. Vezi insa ca fata avusese grija sa se spele din vreme pe miini si pe obraz si cand se infatisa feciorului de imparat se inclina inainte-i, iar el ii intinse pantoful de aur. Fata se aseza pe un scaunel, scoase din picior papucul" de lemn ce tragea citeva ocale si incalta condurul, caxe-i veni ca turnat. Si cand se ridica fata si tinarul crai ii privi chipul, o recunoscu pe data ca doar ea era domnita cu care dantuise si care-l robise cu frumusetea-i fara pereche. Si nu-si putu stapini strigatul:_
— Asta-i mireasa cea adevarata. Mastera si cele doua fiice ale ei incremenira de spaima auzindu-l ce zice si ciuda le invenina intr-atit ca se trasera la fata si se facura galbene ca sofranul. Dar feciorul de imparat nu le invrednici nici macar c-o cautatura si, luind-o pe Cenusareasa pe cal, langa sine, porni cu ea catre casa. In clipa cand trecura prin dreptul alunului, cele doua porumbite, albe ca neaua, prinsera a ciripi, dind zvoana bucuroase:

— Vezi, conduru-i tare mic:
Dar de strins, defel ii-o stringe,
Si-nauntru nu e singe
Ca n-a curs macar un pic!. . .
Ea-i mireasa-adevaratai,
Mult dorita si visata! .. .

Dupa ce strigara vorbele astea, isi luara amindoua zborul si, rotindu-se, se asezara usurel pe umerii fetei, una la dreapta si alta la stinga. Si au ramas asa, pe umerii Cenusaresei, tot timpul cit s-a praznuit nunta imparateasca.