duminică, 2 ianuarie 2005

Fraţii Grimm - Scufiţa Roşie

SCUFITA ROSIE
de Fratii Grimm



A FOST ODATA o fetita zglobie si dragalasa, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai draga decat oricui ii era ea bunicii, care nu stia ce daruri sa-i mai faca. Odata, bunica ii darui o scufita de catifea rosie, si pentru ca-i sedea tare bine fetitei si nici nu mai voia sa poarte altceva pe cap, o numira de atunci Scufita Rosie. Intr-o zi, maica-sa ii zise:
— Scufita Rosie, ia baga-n cosulet bucata asta de cozonac si sticla asta cu vin si du-le bunicii, ca e bol¬nava si slabita si bunatatile astea or sa-i ajute sa-si mai vina in puteri. Da vezi de pleaca mai inainte de-a se lasa zapuseala si cauta de mergi frumos si sa nu te abati din drum; altfel, cine stie, de alergi, ai putea sa cazi si sa spargi sticla, si atunci bunicuta cu ce o sa se mai aleaga? Iar cand o fi sa intri in casa, nu uita sa-i dai bunicii „buna dimineata" si vezi sa nu inceapa a-ti umbla ochii prin toate ungherele!...
— Asa am sa fac! ii fagadui Scufita Rosie si-i dadu mina la plecare.
Bunica locuia in padure, cam la vreo jumatate de ceas departare de sat. Si de cum intra Scufita Rosie in raristea codrului, numai ce-i iesi lupul inainte. Dar Scufita Rosie nu stia ce lighioana rea e lupul si nu se temu defel cand il vazu.
— Buna ziua, Scufita Rosie! ii zise el.
— Multumesc frumos, lupule. — Incotro asa de dimineata, Scufita Rosie?
— Ia, pana la bunicuta!
— Si ce duci acolo, sub sort?
— Cozonac si vin. Mama a facut ieri cozonac si-i duc nitelus si bunicii, care-i bolnava si slabita, sa ma-nince si ea, ca sa-si mai vina in puteri.
— Da unde sade bunica-ta, Scufita Rosie?
— Colo, in padure, la vreun sfert de ceas si mai bine de aici. Cum ajungi sub cei trei stejari, ai si dat de casa ei, iar ceva mai la vale e alunisul, pe care doar il stii! ii raspunse Scufita Rosie.
Lupul isi zise in sinea lui: „Frageda-i fetita asta! Ce mai imbucatura pe cinste ar fi, zau asa! Cu mult mai gustoasa decat baba! Da e vorba ca trebuie sa fiu siret si sa ticluiesc in asa fel lucrurile, ca sa pun mina pe amindoua"...
Mai merse lupul o bucata de drum alaturi de Scufita Rosie si apoi incepu sa-i spuna cu glas mieros:
— Scufita Rosie, ia te uita ce flori frumoase stralu¬cesc in jurul tau! Si tu nici nu le iei in seama macar... Si mie mi se pare ca n-auzi nici ce dulce cinta pasa¬relele!... Atit de serioasa pasesti pe drum, de parca te-ai duce la scoala. Si e atit de placut sa hoinaresti si sa zburzi prin padure; e atita veselie!...
Scufita Rosie ridica privirea si cand vazu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, cand privi mai cu luarc-aminte la florile frumoase care cresteau pretutindeni, isi spuse in sinea ei: „Mare bucurie i-as face bunicii daca i-as duce si-un buchet de flori proas¬pete! E atit de dimineata, ca nu mi-e teama c-am sa intirzii!" Se abatu deci din drum si o lua prin padure, ca sa culeaga flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar indata i se parea ca putin mai incolo ii zimbeste o floare si mai ochioasa; alerga intr-acolo si, tot culegind margarete si clopotei, se pierdea tot mai mult in adincul codrului. In ast timp insa, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii si batu la usa.

— Cine-i acolo?
— Eu sunt, Scufita Rosie, si-ti aduc cozonac si-o sticla cu vin. Dar deschide usa, bunicuta!
— Apasa pe.clanta si intra! raspunse bunica. Ca eu ma simt slabita si nu ma pot da jos din pat.
Lupul apasa pe clanta, deschise usa, se repezi glont spre patul bunicii si, fara sa scoata o vorba, o inghiti. Se imbraca apoi cu hainele ei, isi puse pe cap scufia, se culca in pat si trase perdelele.
In vremea asta, Scufita Rosie culesese atitea flori, ca abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo pana colo, deodata isi aminti de bunica si porni degraba spre cascioara din padure. Si nu mica ii fu mirarea cand vazu usa data de perete.
De indata ce intra in odaie, o cuprinse nelinistea; totul i se parea atit de ciudat, ineit isi spuse: „Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e asa de frica?... Ca doar alta data ma simteam atit de bine la bunicuta!"
Si, iara sa mai astepte, striga:
— Buna dimineata!
Dar nu primi nici un raspuns.
Scufita Rosie se apropie atunci de pat si dadu per¬delele la o parte. Bunicuta statea intinsa in pat, cu scufia trasa peste ochi si avea o infatisare atit de ciu¬data, ineit fetita intreba:
— Vai, bunicuta, da de ce ai urechi atit de mari?
— Ca sa te pot auzi mai bine.
— Vai, bunicuto, da de ce ai ochi atit de mari?
— Ca sa te pot vedea mai bine.
— Vai, bunicuto, da de ce ai miini atit de mari?
— Ca sa te pot apuca mai bine.
— Da , bunicuto, de ce ai o coscogeamite gura?
— Ca sa te pot inghiti mai bine. N-apuca sa sfirseasca ultimul cuvint, ca si sari jos din pat si-o inghiti pe biata Scufita Rosie.
Dupa ce-si potoli foamea, lupul se culca din nou in pat si, prinzindu-l somnul, adormi si incepu sa sforaie de se cutremurau peretii. Si se intimpla ca tocmai atunci sa treaca prin fata casei un vinator. Auzi el horaiturile si-si spuse: „Bre, da tare mai sforaie batrina! Nu cumva i-o fi rau?" Intra in casa si, cand se apropie de pat, il vazu pe lup tolanit acolo.
— Ei dracie, nu-mi inchipuiam c-o sa te gasesc aici, ticalos batrin! izbucni vinatorul. De cand te caut!
Isi potrivi pusca si voi sa traga, dar in clipa aceea ii trecu prin minte: „Dar daca lupul a inghitit-o pe batrina? Poate c-as mai putea s-o scap!" Asa ca nu mai trase, ci, luind o foarfeca, incepu sa taie burta lupului adormit. Abia apucase sa faca vreo doua-trei taieturi, ca se si vazu stralucind scufita cea rosie a fetitei, si cand mai facu o taietura, fetita sari afara si striga:
— Vai, ce spaima am tras! Ce intuneric era in burta lupului!
Dupa aceea au scos-o afara si pe bunica. Era inca in viata, dar abia mai rasufla. Scufita Rosie aduna in graba niste pietroaie si tustrei umplura cu ele burta lupului.
Cind se trezi, lupul voi s-o ia la sanatoasa, dar pie¬troaiele atirnau atit de greu, ca dihania se prabusi la pamint si dadu ortu popii.
Cei trei nu-si mai incapeau in piele de bucurie. Bunicuta manca cozonacul si bau vinul pe care-l adusese fetita si pe data se inzdraveni. Iar Scufita Rosie gindi in sinea ei, parca mustrindu-se: ,,De-acu inainte n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand oi merge singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei!"