sâmbătă, 22 decembrie 2007

Oameni care au invins boala - Enache Luminita

Extras de pe site-ul Fundatia Umanitara "SANATATE PRIN GANDIRE SI ALIMENTATIE" - in memoriam Ing. Valeriu POPA
Adresa: Strada N. Balcescu nr. 76 A, Valenii de Munte, judetul Prahova Cod 106400
Telefon / Fax: 0244/283279
Mobil: 0722724012
E-mail: contact@sanatate-naturista.ro


Enache Luminita, medic, Buzau. Nascuta la data de 24 septembrie 1953 Diagnostic - adenocarcinom de corp uterin

Nu stiu daca m-am vindecat si nici nu ma intereseaza. Stiu insa ca sunt un om fericit!
In urma cu aproximativ 7 ani, in plina stare de sanatate (?!) au aparut primele semne ale menopauzei. Asa a fost interpretata prima metroragie oprita prin chiuretaj dupa aproximativ 2 luni de tratament medicamentos. Examenul anatomo-patologic nu evidentia nimic anormal. A doua metroragie, dupa 3 luni de „liniste” este oprita tot prin chiuretaj si nici de aceasta data anatomo-patologic nu sunt depistate modificari. Pentru ca mi-a aparut o formatiune tumorala la san m-am hotarat sa consult un specialist oncolog dintr-un Institut Oncologic, care, fara multe discutii m-a programat la punctie si apoi la extirparea formatiunii tumorale. Trebuie sa spun ca in timp ce umblam pe holurile Institutului Oncologic, colindand pe la aproape toate cabinetele, in sufletul meu se derulau niste stari emotionale greu de descris: durere, revolta, deruta, deprimare…
Cu o forta pe care nu mi-o cunosteam, nici macar nu o banuiam, m-am oprit din plans si am zis: „Doamne, daca e de platit ceva catre tine de la mosii nostri, fa sa platesc eu acum si aici. Sa nu treaca nici o datorie mai departe la copilul meu, la copila sora-mii sau la nepotii nostri”. De ce oare am asociat boala cu un blestem sau cu o datorie neonorata de cei dinaintea mea? Pentru ca asa se zice in popor ca boala ar fi un blestem? Azi, Am convingerea ca nu este asa. Boala este un semn pe care ti-l trimite Dumnezeu atunci cand te iubeste. Daca esti atent Dumnezeu vorbeste cu tine, iti arata ce sa faci, iti deschide un drum catre El. Dar in urma cu 6 – 7 ani credeam ca un mare necaz s-a abatut asupra mea si incercam sa ma lupt cu el. in interval de 11 zile au suferit 2 interventii chirurgicale: excizie sectoriala mamara stanga si histerectomie totala cu anexectomie bilaterala. Ce am simtit in toata aceasta perioada? Durere fizica. Cred ca am un prag al durerii foarte jos situat si de aceea nici o manevra n-a trecut fara sa simt durerea si fara ca aceasta sa lase urme in mintea mea. Dar pe langa urmele neplacerilor din acea perioada pastrez in suflet dragostea cu care m-a inconjurat sotul, copilul, sora si prietenii mei, dragoste care m-a ajutat sa depasesc depresia primelor zile si sa trec peste cele 25 de zile de spitalizare cu un fel de inconstienta, de detasare fata de suferinta si neputinta celor din jurul meu. in ultima zi de spitalizare, odata cu biletul de iesire din spital, vin si concluziile examenului histo-patologic: adenocarcinom de corp uterin … si recomandarea chirurgului de a incepe imediat radio si chimioterapia. Delicatetea chirurgului n-a putut sa atenueze efectul devastator al vestii. Eram nauca! Ce sa fac? Sa urlu! Pentru ce? N-are rost! I-am cerut chirurgului sa nu spuna nimanui diagnosticul. De ce? Pentru ca stiam ca sotul si sora mea sunt mai slabi decat mine si ca nu ma vor ajuta daca ma vor boci. Primul lucru pe care l-am facut dupa aflarea vestii a fost sa respect recomandarile din biletul de externare. M-am dus sa ma programez la radioterapie dar aparatul era defect. Mi s-a zis sa revin dupa o saptamana. Oricum, m-am bucurat ca e defect, pentru ca nu aveam nici o tragere de inima, ma gandeam doar la boala de iradiere! La insistentele chirurgului ca radioterapia este o urgenta, ajung intr-un alt Institut Oncologic unde, inainte de a fi supusa radioterapiei, mi se citesc lamele (obtinute din piesele anatomice recoltate in timpul interventiilor chirurgicale) si mi se spune ca sunt un „atlas de anatomie patologica”. Nu e nevoie de radioterapie! Lamele au fost citite de 4 anatomo-patologi, fiecare avand o interpretare care a determinat diagnostice diferite din partea clinicienilor. Dupa atatea investigatii, consultatii, operatii (intre timp, la 2 luni dupa cele 2 interventii chirurgicale, am fost supusa celei de-a treia pentru un chist vaginal), in mijlocul atator semne de intrebare, un singur lucru mi-era clar: nu stiam ce diagnostic am si nici ce tratament sa urmez. Ceva in sufletul meu imi spunea ca bine ar fi sa incep un regim naturist. in postul Sfintei Marii am hotarat sa nu mai mananc carne niciodata si sa incep regimul naturist. Am hotarat ce sa fac tinand cont de faptul ca organismul meu respingea atmosfera de spital si orice medicament, indiferent de calea de administrare, si atunci am luat legatura cu trei persoane dragi sufletului meu, care fusesera tratate spectaculos de marele bioterapeut Valeriu Popa (nasa mea, fusese vindecata de melanom, iar prietena mea de o stare precanceroasa – diagnostic dat de acesta - deoarece diagnosticele medicilor erau pe cat de complexe pe atat de imposibil de tratat: H.T.A., T.B.C., …). Nu in ultimul rand am tinut cont in hotararea luata si de semnele pe care Dumnezeu mi le daduse: 1. La prima tentativa de programare la radioterapie aparatul era defect; 2. Specialistii imi dadeau recomandari diferite; 3. In prima librarie in care am intrat s-au la standurile de carte de pe strada (la prima mea iesire la plimbare) ochii mi se opreau, fara sa vreau, pe carti despre plante sau medicina naturista. Atunci am cumparat „Valeriu Popa si viata” si „Compendiu de medicina naturista” de Speranta Anton; 4. Dupa spitalizare sora si sotul m-au dus la munte pentru a-mi „trata” anemia si culmea ironiei, proprietarii casei in care am locuit erau „experti” in fitoterapie. De ce culmea ironiei? Pentru ca ai mei ar fi dorit sa mananc ficat la gratar, iar eu mancam de la gazde salata de papadie, patlagina, urzici si beam ceaiuri; 5. Tot in aceasta perioada am intalnit in cartea Sperantei Anton doua nume: colonel Petre Anca si Ionut Don din Buzau, ambii fosti pacienti ai lui Valeriu Popa, iar primul continuator al metodei acestuia, deci doua puncte de sprijin pentru mine. Inspirata de povestea lui Dinu Cristian (protagonistul cartii „Valeriu Popa si viata”) si a Sperantei Anton, ajutata de nasa mea si de prietena mea, mi-am alcatuit un regim naturist respectiv un BG pe care l-am repetat cu mici modificari aproape opt luni de zile pana in iunie 2000 cand, dupa insistente cautari l-am gasit pe colonel Petre Anca (trecuse un an de la prima operatie). M-a impresionat de la inceput simplitatea si usurinta cu care m-a abordat. Fara a-mi cere istoricul bolii sau antecedente, dupa o sumare examinare, care a constat in trecerea palmelor lui peste ale mele timp de cateva secunde si examinarea irisului, mi-a inmanat o lista cu toate afectiunile si regimul aferent. Cand am citit diagnosticele numite de colonelul Petre Anca „disfunctii”, mi s-au inmuiat picioarele, pentru ca pe toate le stiam (apropo de diagnostice – intr-o unitate medicala trebuia sa fiu examinata clinic si investigata paraclinic de cel putin cinci specialisti). Cand am citit ca trebuie sa tin post total cu apa distilata timp de 14 zile, mi s-a taiat respiratia. Cat de grave pot fi disfunctiile daca, dupa aproape un an de regim naturist – drept este ca facut dupa … „ureche” - , trebuie sa tin post cu apa distilata? Mai rau de asa nu putea fi! Primul gand dupa clipa de soc a celor 14 zile de apa distilata a fost: merg mai departe.
Domnul colonel m-a intrebat: „Ce crezi ca ai?”. „Nu stiu, stiu insa ca ma voi face bine!”. De unde aveam atata hotarare nu stiu. Atunci si acum ii multumesc lui Dumnezeu ca fiecare palma primita m-a trezit, mi-a dat energia sa trec peste obstacol, iar domnului colonel ca mi-a picurat in suflet speranta. Cand privesc in urma nu vad decat lumina. Am uitat durerile, grijile, nelinistea si deriva pe care le-am trait. Acum, ma fortez sa-mi amintesc ca am plecat de la Fetesti, de la cabinet plangand. Plangeam, dar eram hotarata sa fac ce mi s-a recomandat. stiam deja din carti, din povestile altora, ca numai singur te poti ajuta, ca te vindeci daca respecti intocmai regimul. Pe perioada regimului cu apa distilata si a regimului de prerevenire am slabit aproximativ 19 kg (de la 57 kg la 38 kg). I-am dat telefon domnului colonel si l-am intrebat: „Ce ma fac?”. Mi-a raspuns fara ezitare si imperativ: „Continua! Cand ajungi la 33 kg te opresti si ma suni.” Cum aratam la 38 de kg? Ca un schelet ambulant! Cand intram in baie si ma vedeam asa slaba ma apuca mila de mine, iar cand ieseam din baie ma apuca plansul, pentru ca, din cauza disparitiei tesutului adipos pielea din zona soldurilor se inrosea sub greutatea oaselor. in toata aceasta perioada am fost la serviciu, m-am achitat de toate obligatiile si am incercat sa fac fata si „opozantilor” metodei mele de tratament. Mie mi-a fost nu mi-a fost greu, dar cei de langa mine erau disperati, sotului ii era teama sa se uite la mine, cand ma dezbracam avea impresia ca mi se „imprastie” oasele. Colegele mele (cu o singura exceptie), medici fiind, imi repetau zilnic ca sunt inconstienta, ca mi-a luat Dumnezeu mintile, ca sunt sinucigasa, iar cel care trateaza cu astfel de metode trebuie… impuscat! Efectul acestor discutii asupra mea? Continuam regimul pentru ca simteam ca sunt pe drumul cel bun. La cateva saptamani de la inceperea regimului, intr-o zi torida de iulie, am facut o colica renala: dureri foarte mari in zona lombara urmate de disurie (dureri la mictiune), urini hematurice si eliminarea de cheaguri mai mici si mai mari, cel mai mare fiind cat un ou. A fost momentul in care am ezitat in a continua regimul. Cum nu aveam sustinatori pe langa mine, foarte, foarte speriata l-am sunat pe domnul colonel. Cu aceeasi siguranta, de la telefonul cu scaderea in greutate, mi-a raspuns: „Stai linistita, vei mai elimina de doua ori cheaguri de sange prin urina!”. Si atunci am continuat regimul, care presupunea pe langa altfel de alimentare si un altfel de gandire, un alt mod de abordare a vietii. Acum, dupa aproximativ 6 ani de regim naturist condus de domnul colonel Petre Anca, spun fara ezitare ca cel mai usor lucru de obtinut este regimul alimentar, care insa, nu realizeaza foarte mult pentru sanatate daca nu este insotit de transformare spirituala. Sa-ti schimbi regulat regimul, sa fii ordonat, sa respecti timpii din program sau din tehnica prepararii „licorilor”, se invata usor atunci cand recomandarile iti sunt facute de colonelul Petre Anca, in stilul lui inconfundabil: clar, concis, pe puncte si subpuncte, ore, minute, secunde, … si cu numeroase explicatii atasate regimului. Greu este sa scapi de obsedantele intrebari: „De ce eu?”, „De ce acum?”, „Unde am gresit?”, „Cine a gresit?”. Regimul iti recomanda muzica, miscare, gimnastica si in tot acest timp ganduri pozitive. Acest lucru l-am invatat in timpul regimului: sa emit ganduri pozitive, adica sa vad viata cu alti ochi, cu Respect. Am invatat sa privesc, sa mangai, sa ma bucur de plantele „uscate” cu care imi fac ceaiurile si apoi, cand le beau sa simt binele pe care mi-l picura in fiinta. Am invatat in acesti ani ca, iubirea pentru tot ce ne inconjoara, iubirea neconditionata este scutul sanatatii, ca cele mai frumoase sentimente, ganduri, gesturi sunt investitii in sanatate. Am invatat ca bunatatea si ingaduinta pentru tot ceea ce ni se intampla, noua sau celor de langa noi, trebuie sa fie stari permanente ale sufletului nostru, nu stari accidentale.
Am invatat la 50 de ani ca cea mai frumoasa formula de salut este: „Buna dimineata, Soare!” Daca spui acest lucru, chiar daca afara e nor, simti cum Soarele te inunda, cum razele lui iti mangaie fata; auzul iti este gadilat de clinchetul cuvintelor. Fara sa vreau rad, ma bucur din orice, simt ca traiesc si ca as vrea sa zbor. Multe lucruri am invatat in acesti ani cu ajutorul domnului colonel si a prietenilor lui. Nu stiu daca m-am vindecat sau nu, si nici nu ma intereseaza! Stiu insa ca sunt un om fericit, ca inima mea e plina de iubire si liniste si ca ma straduiesc sa transfer aceste „bogatii” si celor din jurul meu. Acum cred, cu toata fiinta mea, ca vindecare prin gandire si alimentatie este o alternativa sau o completare la tratamentul alopat, aceeasi cale pe care Biblia ne-o recomanda: „Post si Rugaciune”. De aproximativ 6 ani, dupa iesirea din spital, n-am mai luat nici o pastila dar mi-am schimbat TOTAL stilul de viata. Am inteles si am simtit de la inceput ca daca ne ingrijim si sufletul si trupul, cu ceea ce Dumnezeu a lasat pentru noi – Natura, ne vom bucura din plin de aceasta existenta. Am avut curajul sa incep un fel de „tratament” naturist, am avut norocul sa-l cunosc pe domnul colonel Petre Anca si sa-mi conduca tratamentul, si norocul ca in tot acest timp Dumnezeu sa ma ocroteasca pe „intelesul” meu. Transformarea produsa in sufletul meu este atat de importanta incat, asa cred acum, ca nu mai conteaza ce a fost si nici ce imi rezerva viitorul, conteaza ca am inteles ca tot ceea ce imi da El imi este necesar si binemeritat si sunt impacata cu tot ce este in jurul meu. S-ar parea ca atunci cand asterni astfel de lucruri pe hartie, toate sunt mai simple. Nu, credeti-ma, nu gasiti decat ceea ce cautati si vreti. Domnul colonel mi-a zis: „Esti pe o pajiste, cauti ghimpi, ghimpi vei gasi, pentru ca dupa ei te uiti. Cauti flori, flori vei gasi, pentru ca dupa ele te uiti”. Asa ca, povestea mea inseamna viata mea in ultimii 7 ani. Cu greu mi-am amintit prin ce-am trecut si ce-am facut. imi amintesc insa, cu mare bucurie, clipele petrecute alaturi de Nemuritori, cand mangaiam crestele muntilor si pipaiam nemarginirea marii. N-am pomenit nimic despre greselile facute. De ce?
Merit sa traiesc? Da! Pentru ca am invatat sa-mi traiesc frumos viata, nu oricum! Si ca la rugaciune: „Faca-se voia Ta, Doamne! Multumesc tie, pentru toti prietenii incepand cu Ionut!”
Buna dimineata, Soare!
Luminita

Niciun comentariu: