ASTROLOGIE RELAŢIONALĂ

ASTROLOGIE RELAŢIONALĂ

astrolog Rodica Purniche

membru Asociatia Astrologilor din Romania


O POVESTE… cândva adevărată

Cu mii de ani în urmă, în vremurile de aur ale omenirii, atunci când în suflet îi înfloreau primele sentimente de dragoste, fiinţa umană intra într-o stare de meditaţie pentru a comunica astfel cu arhetipurile divine ale iubirii. În acest fel ea descoperea cine anume îi este menit pentru a trăi starea de fericire sau cu cine anume poate merge înainte pentru a realiza anumite acţiuni benefice, atât pentru planeta noastră cât şi pentru întregul Univers. În acele timpuri, nivelul de conştiinţă foarte înalt permitea oamenilor să înţeleagă legătura tainică dintre toate alcătuirile Creaţiei divine, motiv pentru care responsabilitatea manifestată şi faţă de faptele proprii, şi faţă de consecinţele acestor fapte raportate la întregul Macrocosmos constituia o trăsătură fundamentală de caracter. Pe atunci nu existau convenţiile sociale rigide, fiinţele umane nu manifestau nici o formă de ataşamant sau de posesivitate unele faţă de altele, iar cuvinte precum „trădare”, „infidelitate”, „înşelare” realmente nu existau! Oamenii trăiau după un cu totul alt cod etic, moral şi, nu în ultimul rând, afectiv, întrucât erau conştienţi că Dumnezeu a alcătuit totul din şi pentru Iubire, El fiind un Creator iubitor, nicidecum unul distrugător.
Ne-am putea imagina oare o „etică afectivă”? Şi dacă da, am fi apoi capabili s-o acceptăm? Am accepta un compliment ca fiind intenţia sinceră a celuilalt de a ne slăvi, absolut dezinteresat, pentru o calitate care se manifestă plenar în fiinţa noastră, şi care lui/ei îi trezeşte o anumită bucurie interioară? Am privi ca fiind firesc gestul de a dărui câteva ore de fuziune amoroasă fiinţei care ne trezeşte sentimente pure de admiraţie, încântare, frumuseţe interioară, erotism rafinat şi sublim, tot aşa cum dăruim cuiva o carte sau un buchet de flori? Şi am fi apoi capabili să ne despărţim, continuându-ne viaţa zilnică, fără a cădea pradă agitaţiei mentale că am păcătuit sau că cineva ne-a speculat un moment de slăbiciune?
Cine citeşte cărţile vechi ale omenirii descoperă acolo o existenţă structurată după principiile divine ale Iubirii (considerate astăzi inimaginabile sau utopice), existenţă însă pentru care am pierdut de mult capacitatea de a o trăi. O formă foarte specială de relaţii de cuplu specifică Atlantidei, de exemplu, indică un acord din partea lui Dumnezeu prin intermediul unui cristal. Ceea ce astăzi am putea numi căsătorie era pe vremuri un test de... compatibilitate, care garanta că respectiva pereche umană poate realiza respectiva relaţie, fiindcă, în această „formulă”, cei doi îşi vor spori aspectele frumoase ale fiinţei lor şi îşi vor accelera într-o manieră benefică evoluţia spirituală. Astfel, ei erau aduşi într-o cameră în care se afla un cristal uriaş, fiind aşezaţi de o parte şi de alta a lui. Cristalul avea calitatea de a pune în evidenţă culorile aurice ale fiecăruia precum şi de a indica în ce măsură cei doi sunt compatibili unul cu celălalt. Episodul este relatat de Patrick Drouot în cartea „De la vieţile trecute la vieţile viitoare”.


ASTĂZI...

Astăzi constatăm o adevărată criză interioară la nivel afectiv. Oamenii nu mai înţeleg absolut deloc limbajele afective sau chiar au ajuns să facă o separaţie tranşantă între iubire şi dragoste, între dragoste şi sex, devenind din ce în ce mai invalizi de sentimente. Astăzi cu totul altele sunt motivaţiile interioare ale unei perechi umane de a merge înainte în viaţă şi, în cadrul acestor motivaţii, dragostea adevărată ocupă, cel mai adesea, ultimul loc sau, atunci când cei doi afirmă că aşa ceva există, ea are cu totul altă imagine sau semnificaţie pentru fiecare.
Sunt oare vinovate astrele pentru asta? Ne sunt ele potrivnice sau noi nu reuşim să folosim în sens benefic energiile pe care ele ni le oferă? Ne mai simţim noi conectaţi la planul afectiv universal, sau Dumnezeul iubitor şi iertător al vremurilor de aur a devenit doar o poveste frumoasă, fără nici un fel de acoperire în realitate? În ce direcţie ar trebui să mergem şi câte promisiuni de a fi cu adevărat fericiţi ne garantează fiinţa de care ne îndrăgostim? Alegem oare un suflet sincer şi curat sau descoperim, după ceremonia amoroasă sau civilă, că alături de noi se află o fiinţă interesată sau inertă afectiv?
Sunt întrebări care frământă foarte mult sufletul uman contemporan. În ciuda deteriorării relaţiilor noastre directe cu Natura şi cu Universul, Dumnezeu ne iubeşte şi ne veghează, vorbind cu noi prin limbajul direct al planetelor, nimic altceva decât entităţi angelice speciale care ne arată momentele bune şi momentele dificile prin care urmează să trecem, sau la care apelăm pentru a avea siguranţa că am ales fiinţa potrivită.


UN SCURT ISTORIC?

Dacă ar fi să căutăm o istorie a astrologiei relaţionale, nu avem siguranţa că am găsi vreuna. E posibil ca tradiţia acestei ramuri să existe mai mult în formele ei nescrise sau, ca practică directă, la vechii astrologi orientali, pentru care unitatea legăturilor şi raporturilor de cauzalitate dintre parte şi Întreg constituie şi în zilele noastre o componentă fundamentală a structurii şi valorilor lor mentale. Aceste civilizaţii au cunoscut iniţieri spirituale foarte înalte în arta ritmurilor, iniţieri pe care nu doar le-au transmis dar le-au şi respectat, ştiind, tocmai de aceea, că fiecare lucru se face „la timpul lui” şi că nu orice moment este favorabil oricărui eveniment. Tocmai de aceea o alegere potrivită (indiferent că era vorba despre alegerea unei fiinţe sau a unui moment de a acţiona) se făcea cu ajutorul „magului”, cel care ştia să citească cel mai bine însemnele Cerului.
Nu se cunoaşte încă, în acest sens, dacă au rămas tratate de astrologie relaţională sau dacă doar persoanele cu dare de mână îşi permiteau o analiză de compatibilitate. Dar faptul că, după 1900, astrologia relaţională înfloreşte şi cunoaşte apoi o dezvoltare deosebită ne conduce la ideea că, cel puţin la nivelul circulaţiei orale a valorilor, ea a fost practicată permanent.
Pentru practicianul constant este lesne de constatat că, cel puţin până la mijlocul secolului XX, oamenii erau foarte interesaţi de căsătorie ca valoare socială, morală şi spirituală ultimă, considerând-o drept unica modalitate a unei perechi umane de a avea copii şi de a putea făuri valori materiale, artistice, intelectuale. După acest mijloc de secol XX se nasc generaţii cu alte particularităţi afective şi mentale şi cu alte idealuri, ceea ce face să asistăm la o adevărată mutaţie de valori interioare. Practic, căsătoria nu mai este văzută ca valoare supremă, ea fiind înlocuită cu valoarea de „cuplu uman polar împlinit”, ceea ce mută accentul de pe valorile material-intelectuale pe cele estetic-spirituale. Cuplul nu mai constituie o unitate care duce mai departe specia umană şi tradiţia istorică, ci o unitate spirituală care are rolul şi obligaţia morală de a reface relaţia directă (demult pierdută) dintre om şi Dumnezeu şi de a revigora tradiţiile spirituale autentice. Între cele două momente specifice civilizaţiei umane actuale există, desigur, toată gama de atitudini, elanuri, angoase şi conflicte între generaţii, dar certitudinea deja existentă – şi anume, că prin iubire sinceră şi fuziune amoroasă cu continenţă sexuală cuplul uman poate să atingă starea de îndumnezeire – ne confirmă că André Malraux a avut dreptate când a afirmat că „secolul XXI va fi religos sau nu va fi deloc”. Altă valoare umană de asemenea pierdută în timp sau eliminată cu bună-ştiinţă din educaţia religios-spirituală a omenirii, reîncarnarea, redimensionează înţelegerea existenţei noastre şi, cel puţin pentru astrologia relaţională, este din ce în ce mai limpede că oamenii se întâlnesc şi intră în relaţii afective şi/sau amoroase pentru a-şi face cât mai repede „lecţiile karmice”. Aflaţi cu toţii foarte aproape de revenirea vremurilor de aur pe planeta noastră, fiecare dintre noi, conştient sau nu, urmăreşte să-şi elimine cât mai mult din bagajul karmic. Dacă bunicii şi părinţii noştri îşi uneau vieţile ca să realizeze bunuri materiale, noi, astăzi, urmărim să construim o relaţie de cuplu ca să ne accelerăm evoluţia spirituală. Pierderile afective, despărţirile, separările, conflictele, tot ceea ce este uneori dureros sau neplăcut nu reprezintă nimic altceva decât maturizarea noastră afectivă rapidă şi purificarea noastră emoţională ca să înţelem, într-o bună zi, ce înseamnă cu adevărat iubire, dragoste, sexualitate, relaţie de cuplu, împlinire, dăruire necondiţionată, detaşare, elevare, transcenderea aspectelor iluzorii ale vieţii şi renaşterea într-o condiţie mult superioră care este cea divină.
Iată de ce, pentru astrologul cu adevărat competent şi cu adevărat interesat deopotrivă de evoluţia lui spirituală şi de evoluţia spirituală a celor ce apelează la darul lui divin, o comaptibilitate relatională este cu totul altceva decăt o simplă potrivire sau nepotrivire de planete între temele natale ale celor doi. Până nu demult erau foarte importante superpoziţiile pentru o compatibilitate.

FALSE MITURI

Mitul lecturii karmice

Astrologia este un fenomen de rezonanţă – aceasta este marea noutate a secolului XXI în materie de discipline esoterice, şi astrologia poate fi calea cea mai rapidă de a confirma acest adevăr, nimic altceva decât una dintre legile fundamentale ale Universului. O lege uşor de găsit în scrierile esoterice ale tuturor marilor tradiţii ale lumii şi prezentă, de asemenea, şi în înţelepciunea populară românească. „Spune-mi cu cine te aduni ca să-ţi spun cine eşti” sau „ cine se-aseamănă se-adună”, sau „s-a găsit sacul cu peticul”, „la aşa cal, aşa căruţă”, „unde-i bine, nu-i de mine; unde-i rău, hop şi eu”, „banul la ban trage şi păduchele la păduche” sunt doar câteva dintre proverbele şi vorbele de duh care dovedesc că principiul rezonanţei constituie o verigă de bază a sistemului moral al românilor, ca parte componentă a unei moralităţi universale şi perene.
Dacă adăugăm la acest principiu, o altă lege universală, şi anume, legea cauzei şi a efectului – lege care susţine reîncarnarea – ajungem la un subiect foarte mult îndrăgit de astrologia contemporană: domeniul astrologiei karmice. Ispititor domeniu dar, în acelaşi timp, deosebit de periculos. El poate constitui baza demonstrativă a principiului rezonanţei în aspectul ei teoretic, dar necesită substanţiale calităţi paranormale pentru a valida o posibilă lectură karmică a temei relaţionale.
Atragem cu această ocazie atenţia asupra faptului că singurul care cunoaşte cu adevărat vieţile noastre anterioare este Dumnezeu. Până când nu vom beneficia de un autentic dar al clarviziunii, tema natală constituie sau oferă doar posibile repere karmice; noi doar putem presupune eventuale evenimente ale vieţilor anterioare. Pentru aceasta este, însă, nevoie de o cât mai bună empatie a astrologului faţă de consultanţi şi o pregătire esoterică cel puţin modestă, alcătuită din cunoaşterea tipologiilor şi arhetipurilor sufletului, tipologiile constituţionale oferite de sistemul medical multimilenar Ayurveda, alchimie interioară şi practici de evoluţie spirituală oferite de sistemul Yoga. Toate acestea reprezintă pentru astrolog posibilităţi mult sporite de a citi o temă natală şi de a funcţiona ca un canal prin care Dumnezeu transmite oamenilor ceea ce ei au nevoie să primească. Vă sfătuim, de aceea, să fiţi foarte atenţi ori de câte ori vi se oferă o interpretare strict karmică a temei natale sau relaţionale, pentru că vă puteţi afunda, împreună cu astrologul respectiv, într-un hăţiş care, pentru fiinţele mai slabe sau mai sensibile mental, poate fi adeseori fatal. Veţi cunoaşte că aveţi în faţa dvs un astrolog de bun-simţ dacă acesta va folosi în limbajul lui sintagme precum: „e posibil să fi fost”, „sunt create predispoziţii către”, „există tendinţa de a” – adică formule care indică eventualitatea unor evenimente karmice, nicidecum certitudinea lor.
Revenind la astrologia relaţională, principiul rezonanţei schimbă fundamental lucrurile ca modalitate de înţelegere a lor, pentru că pune problema, înainte de toate, a urgenţei fiinţelor umane de a-şi regla „conturile”. Poate tocmai de aceea pare surprinzătoare pentru unii dintre noi o compatibilitate astrologică în care nimic nu coincide cu nimic şi în care, la prima vedere, cei doi parcă nu ar avea nimic în comun. Pe ei i-a adus în acea relaţie însă o rezonanţă identică şi a fost necesar să se întâlnească pentru a realiza, cel puţin unul dacă nu amândoi, un anumit salt. Experienţa profesională ne permite să enumerăm mai jos câteva „necesităţi” karmice care generează astfel de urgenţe relaţionale:
-cei doi actuali iubiţi au avut posibile vieţi de confuzie a valorilor afective, s-au rănit reciproc sau, dimpotrivă, şi-au trăit sentimentele cu o pasionalitate excesivă, având acum de învăţat măsura corectă a comportamentului emoţional şi afectiv şi curajul de a-şi respecta sentimentele, trăind în conformitate cu ele – vorbim în acest caz despre o eventuală karmă relaţională, domeniul relaţiilor umane în general şi al celor de cuplu în special fiind cel mai important;
-cei doi actuali iubiţi au făcut probabil parte din familii diferite, despărţite de concepţii sociale şi religioase rigide, ceea ce a făcut ca ei fie să se separe definitiv, fie să caute salvarea unei iubiri ratate în diferite forme de retragere din societate, dificultatea lor karmică fiind aceea de a-şi fi refuzat sau chiar negat natura erotică; sau, pe de altă parte, e posibil ca ei să fi avut vieţi anterioare în care, în relaţiile de cuplu, i-au interesat numai satisfacerea nevoilor personale şi, mai ales, a plăcerii sexuale;de aceea, acum, ei au de învăţat transformarea prin înţelegerea corectă a sexualităţii şi a aspectelor ei spirituale – în acest caz, e posibil să fie vorba despre o eventuală karmă de posesivitate, consumată în aspectele ei extreme: reprimarea şi ataşamentul; dobândirea continenţei şi practicarea fuziunii amoroase cu continenţă sexuală nu doar că elimină rezonanţa cu acest fel de bagaj karmic, dar constituie şi baza unei evoluţii spirituale de excepţie;
-cei doi iubiţi s-au intersectat probabil în numeroase vieţi anterioare pe diferite poziţii de rivalitate, temele lor natale indicând posibile evenimente agresive, violente – în acest caz, deci, e posibil ca ei să se cofrunte cu o posibilă karmă de agresivitate şi/sau de violenţă; de aceea, singura posibilitate care le rămâne acum ca ei să evolueze rapid, poate chiar fără să mai culeagă roadele amare ale agresivităţilor de altădată, este aceea a unei relaţii de cuplu, în care să-şi dăruiască foarte multă iubire, pentru că numai prin iubire pot să schimbe rezonanţa, eliminând posibilitatea de a culege roadele amare ale sentimentelor negative de altădată şi având posibilitatea de a se înscrie pe o linie evolutivă nouă, net superioară;
-cei doi actuali iubiţi s-au intersectat probabil în numeroase vieţi anterioare pe diferite poziţii spirituale sau prin intermediul diferitelor şcoli şi/sau doctrine religioase ori spirituale; în acele vieţi ei s-au influenţat reciproc (indiferent dacă în bine sau în rău), fie mergând umăr la umăr în aceeaşi direcţie, fie urmând direcţii total diferite; cert e că, întotdeauna, fiecare a avut un anumit impact asupra celuilalt; o citire atentă poate indica dacă este vorba despre vieţi spirituale diferite sau despre vieţi spirituale comune, despre influenţe benefice sau influenţe negative prin care s-au impulsionat ori s-au trezit cu adevarat din punct de vedere spiritual – e posibil ca, în acest caz, să fie vorba despre o karmă spirituală, în contul căreia cei doi se caută şi acum; de aceea, în actuala viaţă terestră, este foarte important pentru ei să împărtăşească acelaşi univers spiritual, aceleaşi credinţe, aceeaşi cale, acest tip de împlinire fiind hrana cea mai importantă pentru reuşita relaţiei lor.

Mitul sufletului-pereche

Speculaţiile karmice la care se pretează interpretările astrologice din ultimele două-trei decenii au creat un context favorabil multor produse ale imaginaţiei, astrologia nefiind nici ea scutită, în acest sens, de excesele fantasmagorice ale minţii umane lipsite de o raportare corectă la Dumnezeu şi la cunoaşterea spirituală autentică. Astfel, cel puţin în pragul mileniului III, a făcut carieră ideea sufletelor-pereche şi a sufletelor-gemene, idee derivată dintr-un adevăr spiritual altfel incontestabil: cel al sufletelor-surori.
Acest adevăr e posibil să derive şi el, la rândul lui, din ştiinţa arhetipurilor sufletului, unde există arhetipul de soră, el însuşi, la rândul lui, având o certă descendenţă alchimică. În practica alchimică se şi vorbeşte, de altfel, despre o relaţie de tip „soră”, care nu reprezintă nimic altceva decât influenţa profund transformatoare a unui Element asupra altui Element, în anumite condiţii şi având anumite caracteristici. Nu mai este un secret pentru nimeni în ziua de azi că alchimia şi astrologia sunt surori, una fără alta nejustificându-şi existenţa, chiar dacă astăzi mulţi dintre noi le tratează separat sau preferenţial.
Tocmai de aceea, în interpretarea karmică a anumitor aspecte din tema natală, ideea de suflete-surori indică acele persoane care se întâlnesc de vieţi şi vieţi tocmai pentru a se susţine una pe alta şi pentru a se ajuta în evoluţia lor spirituală. Anumiţi clarvăzători chiar au confirmat că, uneori, chiar dacă una dintre ele atinge un stadiu mai avansat de evoluţie, ea revine în manifestare, în planul fizic, pentru a accelera evoluţia celeilalte sau pentru a o asista, atât cât i se permite, în cazul în care aceasta are o existenţă ceva mai împovărată din punct de vedere karmic. Căci, o lege fundamentală a acestui Univers este aceea că „totul este posibil, dar nu totul ne este permis”. Ori, în cazul sufletelor-surori, această lege este foarte bine cunoscută, respectată şi aplicată întocmai.
În calitate de suflete-surori poate fi absolut oricine, fără să conteze în actuala existenţă terestră sexul sau gradul relaţional, vârsta sau localitatea. Posibilii indici sunt, în general, planetele personale Lună, Mercur, Venus, Marte, care se află la acelaşi grad şi în acelaşi Semn zodiacal în ambele teme natale. De exemplu, Venus în Gemeni sau Marte în Săgetător în ambele teme. Nu e obligatoriu ca doi iubiţi să aibă indici de suflete-surori, cum, de asemenea, nu e obligatoriu ca sufletele-surori să se afle într-o relaţie de cuplu. E posibil însă ca doi actuali iubiţi să fie şi suflete-surori sau două suflte-surori să ajungă, mai devreme sau mai târziu, şi la o relaţie de cuplu.
Ideea de suflete-gemene nu pare să aibă vreo acoperire astrologică şi spirituală, rămânând o pură speculaţie interpretativă, generată, probabil, de naşterile gemelare, pentru care adevărul de suflete-surori este mai mult decât suficient. Pentru o minte lucidă şi cu discernământ spiritual, nu există nici o diferenţă între cele două tipuri de suflete aflate în strânsă relaţie karmică evolutivă, dar pentru astrologia speculativă şi pentru profani sună foarte frumos, iar pentru astrologii-comercianţi astfel de găselniţe pot aduce şi sume fabuloase după o consultaţie.
În fine, ideea sufletului-pereche pare cea mai periculoasă şi în practica noastră astrologică am constatat chiar finaluri nefericite ca urmare a credinţei nestrămutate în ea. Este o idee care nu are nici o legătură cu realitatea Creaţiei lui Dumnezeu, Creaţie în care Dumnezeu respectă liberul arbitru al fiecărei forme de viaţă. Chiar dacă aventura existenţială a acestor forme se petrece în conformitate cu voinţa Lui divină, Dumnezeu nu intervine în alegerile pe care noi le facem; de asemenea, deşi totul este prestabilit încă de la Începuturi, totuşi, Dumnezeu nu a condiţionat pe nimeni şi nimic să-şi fie pereche pentru totdeauna. Probabil că mitul androginului a fost preluat de la Platon sub forma acestei idei greşite, de suflet-pereche, care, repetăm, nu are legătură cu realitatea Creaţiei divine. Dumnezeu nu condiţionează. A spune că există un suflet-pereche este ca şi cum am admite că Dumnezeu a făcut anumite fiinţe numai unele pentru altele şi atât, anulând, încă din Începuturi, posibilitatea ca ele să aleagă singure cu cine vor evolua împreună. Poate pentru câteva vieţi, da, putem accepta ideea că două entităţi formează o anume unitate care le motivează creşterea spirituală, dar aceasta nu este pentru eternitate.
Am cunoscut persoane care I-au cerut intens lui Dumnezeu să le scoată în cale sufletul-pereche; ca acest fapt să fie posibil, ele au postit sau au practicat diferite tehnici spirituale şi, într-adevăr, ceea ce au cerut, li s-a şi dat. Numai că, la momentul formulării cererii şi apoi, pe tot parcursul postului sau al tehnicilor spirituale, aceste persoane nu şi-au făcut nici o analiză profundă a propriului caracter, pentru a-şi conştientiza, astfel, slăbiciunile, defectele, fricile iar, uneori, măcar calităţile. Experienţa afectivă cu sufletul-pereche s-a dovedit, astfel, nefericită în finalul ei, pentru că fiinţa care a apărut în viaţa lor avea toate acele slăbiciuni, defecte şi frici care, de data asta, au fost conştientizate în mod dureros, deoarece ele se manifestau pregnant exact la acest suflet-pereche pentru a cărui întâlnire celălalt/cealaltă se pregătise atât de intens. După o scurtă perioadă de fericire sufletul-pereche a dispărut complet, lăsând în urmă, în viaţa celui/celei care îl ceruse, tristeţe, regrete, neîmplinire şi o totală lipsă de încredere în relaţiile de cuplu.
Fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiinţa umană este o fiinţă infinită şi la nivelul complexităţii ei interioare, şi la nivelul dăruirii afective. Orice nouă relaţie înseamnă pentru noi o nouă şansă de a conştientiza acest potenţial interior pe care apoi să-l folosim plenar în multiple forme de manifestare. V-aţi întrebat vreodată de ce înfloresc florile? Sau de ce zboară fluturii? Sau de ce cântă păsările? Sau de ce anumite specii de vieţuitoare îşi schimbă coloritul în perioada împerecherii? Răspunsul este foarte simplu: pentru că ele ştiu să trăiască firesc starea de fericire şi pentru că, astfel, prin ceea ce au ele caracteristic – parfum, sunet, culoare – ele Îl slăvesc pe Dumnezeu. Este un gest pe care fiinţa umană contemporană nu îl mai face absolut deloc astăzi. Meditaţi la asta. Veţi înţelege astfel că sufletul nostru pereche real este, de fapt, Dumnezeul de care am uitat şi la care trebuie să ne întoarcem cât de curând. Să avem deci curajul să fim fericiţi, anume ca prin fericire să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruieşte.

Mitul poveştilor de dragoste

Acesta este, într-adevăr, un mit care ne îmbolnăveşte pe zi ce trece calitatea mentală numită „imaginaţie”, pe care, de altfel, nu o mai folosim azi decât ca să ne proiectăm în lumi interioare de refugiu din faţa unei realităţi din ce în ce mai agresive. Cu secole în urmă, nimeni nu avea romane de dragoste, ziare sau reviste care să aducă în ochii oamenilor viaţa intimă a anumitor personalităţi, şi nici cinematograf sau televizor în faţa căruia oamenii să rămână cu gura căscată de câte se pot petrece în viaţa asta. Civilizaţia a invadat, încet-încet, în viaţa noastră intimă, divulgând şi apoi desacralizând tot ceea ce alcătuieşte ceremonialul nostru personal şi pe care chiar îl putem numi „ceremonialul fericirii”. El constă în forţa de a ne gândi viitorul fără nici un fel de model prestabilit, în forţa de avea curajul să mergem înainte numai pentru că iubim şi în tăria morală de a primi de la Dumnezeu ceea ce El ne dăruieşte prin intermediul fiecărei existenţe.
Astfel, cu secole în urmă, fiecare fiinţă umană creştea şi se împlinea afectiv şi erotic fără să aibă modele existenţiale prestabilite. Poveştile de dragoste circulau, cel mult, pe cale orală – „se auzea” despre cutare şi cutare că au făcut cutare lucru, fără însă ca cineva să preia şi să prelucreze în mod special aceste evenimente. Ceremonialurile tradiţionale, legătura permanentă cu Cosmosul care trebuia menţinută şi raportarea constantă la Dumnezeu au constituit, pentru toate marile civilizaţii şi, în realitate, pentru orice colectivitate umană arhaică, pilonii vieţii şi valorilor ei.
Astazi... Astăzi creştem încă de la cele mai fragede vârste în iureşul unui adevărat imperiu informaţional – ni se spune întotdeauna cine pe cine a trădat, cine cu cine a fugit, cine pe cine a violat, cine ce crimă pasională a mai făcut, cine ce nuntă exorbitantă a avut; tele-novelele (nimic altceva decât modele dezastruoase de bârfă şi romantism de tarabă, de îmbecilizare în masă, meritându-şi pe deplin numele de „tele-prostele”), romanele lacrimogene şi ieftine îmbolnăvesc, realmente, gândirea umană şi apare ca foarte firesc idealul unei iubiri „ca-n cărţi” sau „ca-n filme”. Este prezentă aici, ca motivaţie profund reală, nevoia de fericire a fiecăruia dintre noi, dar nu aceasta este calea. Nu acesta este modelul real. Revenirea la tradiţiile spirituale autentice constituie astăzi singura sursă reală de salvare şi de reabilitare a condiţiei umane. Trebuie doar s-o cerem cu adevărat, ca Dumnezeu să ne deschidă toate porţile spre ele. Iată de ce, cel puţin din punctul nostru de vedere, cunoaşterea temeinică şi practicarea spiritualităţii tantrice este o astfel de salvare, pentru că ea înnobilează fiinţa, o elevează şi, în final o conduce către îndumnezeire.
V-aţi întrebat vreodată în ce fel iubiţi fiinţa de lângă dumneavoastră? V-aţi întrebat vreodată cu adevărat cât de sinceri sunteţi în iubirea faţă de el/ea? V-aţi întrebat dacă ceea ce învăţăm la orele de literatură – şi anume, că iubirea e o cale de a atinge Absolutul – chiar este adevărat? V-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva felul în care iubim şi trăim iubirea reprezintă, de fapt, nivelul nostru de evoluţie spirituală şi raportarea noastră reală la Dumnezeu şi la Cosmos?
Iată mai jos, ca posibile răspunsuri la atâtea întrebări, şapte niveluri de conştiinţă specifice vieţii noastre afective rezumate la 7 puncte despre iubire. Ele sunt corelate cu cele şapte ceruri (tipuri de fericire) ale iubirii; indiferent pe care îl atingem, dacă îl trăim cu intensitate, ajungem tot acolo: la Dumnezeu, sursa Iubirii Absolute şi originea divină a fiinţei noastre.
1.Fiţi în orice secundă de viaţă complet liber. Numai fiinţele cu adevărat libere se pot împlini prin iubire. În absenţa libertăţii apar ataşamentul şi sentimentele negative. Iubitul/iubita este un dar de la Dumnezeu, nicidecum obiectul nostru proprietate personală, deci el/ea nu ne aparţine. Cei care trăiesc însă un puternic ataşament se recunosc foarte uşor. Naturile solare spun întotdeauna: Fiinţa iubită e viaţa mea, e tot ce am pe lumea asta. Naturile lunare, dimpotrivă, mărturisesc: Nu pot trăi fără el/ea. În ambele situaţii, fiinţa iubită a devenit, la nivel subconştient, un obiect de care ne-am legat, existând pericolul, în cazul comportamentelor posesive, de a o şantaja cu faptul că desprinderea ei/lui din cuplu ne-ar periclita chiar viaţa. Văzuţi din afară, despre ei se spune adesea că sunt loviţi cu leuca. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este încrederea totală a fiecăruia în celălalt şi stabilitatea afectivă ce derivă din capacitatea celor doi de a fi liberi de absolute orice constrângere.
2.Fiţi permanent conştienţi şi de calităţi şi de defecte, şi manifestaţi înţelegere faţă de orice impas. În absenţa acestei conştienţe, cuplul devine vulnerabil la absolut orice influenţă exterioară, de orice fel (afectivă, materială, socială etc). Aici putem localiza iubirile profund interesate în planul posesiunilor materiale, iar astfel de oameni se recunosc şi ei, asemenea tuturor de altfel, după exprimări specifice. Fiinţele dornice să ofere în cuplu cât mai mult confort, lux sau chiar opulenţă spun întotdeauna Îmi vine să-l mănând de drag. Fiinţele dornice să parvină material prin cuplu, care fac din căsătorie o şansă de confort material, dornice aşadar să acumuleze preluând de la celălalt, vor spune întotdeauna: Mi-a mâncat sufletul cu iubirea lui. Este cazul, cel mai adesea, al compromisurilor făcute pentru false valori, desigur cele mai iluzorii – casă, bani, domenii, lucruri. Atunci când se despart, fiecare dntre ei rămâne cu impresia că a ratat marea şansă a vieţii. Văzuţi din afară, despre ei se spune adesea că i-a luat apa. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este sentimentul de hrănire reciprocă pe toate planurile şi de reuşită în doi în absolute orice domeniu de viaţă.
3.Acordaţi-vă răbdarea de a vă cunoaşte cât mai bine, într-o perioadă cât mai lungă de timp, şi exersaţi capacitatea fie de a vă obiectiva faţă de propria persoană, fie de a vă vedea cu ochii fiinţei iubite. Din momentul în care doi oameni încep să trăiască starea de „împreună”, ei trec într-o nouă etapă de devenire, de remodelare a fiinţei. Absenţa răbdării duce atât la percepţii eronate despre celălalt, cât şi la proiectarea nedorită a idealurilor unuia asupra celuilalt, iar cunoaşterea reală nu mai este posibilă. Cuplu tinde să capete aspectul unei competiţii, al unui nedorit „care pe care”; unul dintre parteneri, cel solar şi combativ, va spune: Mă topesc de dragul lui/ei; celălalt, dacă este o natură lunară, defensivă, se va plânge mereu: Nu-mi mai arde de nimic, lui nu-i pasă de mine. Este cazul cuplurilor care se distrug din cauza unor puerile orgolii, generând chiar ranchiună pe viaţă şi neînvăţând nimic din experienţa lor afectivă. Văzuţi din afară, despre ei se spune, adesea, că li s-au aprins călcâiele. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este complementaritatea constructivă şi capacitatea de a genera în cei de alături transformări benefice, profound transformatoare.
4.Stabiliţi-vă măcar un ideal comun, pentru că acesta conferă coloana vertebrală a relaţiei – un ideal pe termen lung, bine definit şi care să vizeze mai ales un bine adus oamenilor, lumii în care trăim. Un cuplu – fie el abia închegat, fie unul deja realizat – este, de la un moment dat încolo, o stare de expansiune a fiinţei la nivel social. Drumul spre Dumnezeu nu trece prin deşert, ci prin destinul colectiv. La acest nivel, fiinţa solară spune întotdeauna: Simt că toată lumea e a mea, nu mă mai încape pielea de fericire, parcă respir prin el/ea. Fiinţa lunară, pasivă, receptivă, mai înclinată spre suferinţă decât spre bucurie, şi marcată de o gândire negativă, va spune: Mi-a frânt inima, Nu mai am aer de atâta durere, Mi se strânge sufletul. Relaţiile de acest tip pot fi adesea dramatice, rupte din cauza unui sentiment grav de neîmplinire care îşi caută cauza în lipsa de compatibilitate intelectuală, de exemplu, a partenerilor. Văzuţi din afară, despre ei se spune că sunt cu capul în nori. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este starea de cădură afectivă şi de iubire armonioasă, cuplul respective devenind un model pentru cei din jur.
5.Faceţi efortul de a înţelege că, într-un cuplu, iubirea are drept sinonime adevărul, încrederea, seninătatea, fermitatea, echilibrul, discernământul, simţul măsurii, bunul-simţ, responsabilitatea, înţelepciunea, luciditatea, discernământul, evoluţia spirituală ca ideal superior, altruistmul. Orice cuplu reuşit – indiferent pentru ce durată terestră – este o izbândă a evoluţiei generale a Universului şi o bucurie în inima lui Dumnezeu. Pe acest nivel, sau „în acest Cer” se derulează iubirile originale, deschise tuturor ideilor novatoare care schimbă lumi, sau, dimpotrivă, iubirile tiranice, rebele, în care partenerii, dornici de o libertate fără măsură, mai ales liberi nu ştiu să fie. În primul caz, fraza-model este: Am pierdut noţiunea timpului de atâta fericire. În al doilea caz, exprimarea abundă în fraze de genul: Nici să nu mai aud de el/ea, Mi s-au terminat cuvintele, Simt că mă apasă timpul. De remarcat că, pentru cuplurile dinamice, solare, iubirea este un factor puternic de stimulare a creativităţii, şi cel puţin unul dintre cei doi este angrenat într-o profesie artistică sau modelatoare de mentalitate la nivel colectiv. Văzuţi din afară, despre ei spune, adesea, că sunt (de) pe altă lume. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este starea de candoare, de puritate şi de fericire copleşitoare în cuplu.
6.Învăţaţi să fiţi fireşti şi să comunicaţi la absolut toate nivelurile. Cine nu este capabil să comunice nu este capabil nici să iubească, întrucât sufletul lui este închis. Sensibilitatea, gingăşia, tandreţea, profunzimea, armonia sunt semnele unui cuplu comunicativ şi vital, capabil să impregneze transformarea prin iubire în mediul în care trăieşte. Este unul dintre Cerurile elevate ale iubirii aici. Fiinţa a căpătat detaşare şi rafinament, dar asta nu înseamnă că a trecut de toate pragurile cauzatoare de durere. Dacă, în Cerul 4, pericolul venea din sensibilitatea inimii, aici pericolul vine din forţa egotică a mentalului. Aşa cum strică o sensibilitate excesivă, tot astfel strică un mental dur şi rece. Fiinţa solară se exprimă adesea prin: Nici nu văd pe unde umblu de atâta fericire, Înnebunesc de dragul ei/lui. Fiinţa lunară, contemplativă, va spune: Simt că-mi ies din minţi, Parcă mi-am pierdut capul. Aici se pot rata marile cupluri fericite, relaţiile de maestru-discipol, sau se pot realiza relaţii de un soi deosebit, cu putere transformatoare asupra celorlalţi. Văzuţi din afară, despre ei spune că şi-au pierdut minţile. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este cuplul plenar împlinit prin cunoaşterea adevăratei realităţi şi prin capacitatea de transmite cunoaşterea iniţiatică.
7.Trăiţi fiecare clipă în care sunteţi împreună ca şi cum ea ar fi de fiecare dată ultima. Aveţi permanent în inimă şi în gând cuvintele: iubirea mea vine de la Dumnezeu, şi tocmai de aceea este infinită. Nu uitaţi că, ajunşi în al şaptelea Cer al iubirii, v-a mai rămas doar un pas până la Dumnezeu. Chiar dacă se poate spune, uneori, despre aceste cupluri, că şi-au pierdut capul, să ştiţi că este doar o imagine de exterior. Iubirea este trăită aici ca voluptate nesfârşită şi ca o stare permanentă de contopire cu ceilalţi, de unitate cu tot restul lumii şi cu întregul Univers. La un pas distanţă de Dumnezeu, fiinţa solară exclamă în plină beatitudine a iubirii: Nici nu mai ştiu de mine. La un pas distanţă de Dumnezeu, fiinţa meditativă exclamă, proiectată deja în idealuri de mare sensibilitate: Simt cum mă pierd în alte sfere. Dar şi una, şi cealaltă, au depăşit pericolul separării; ajunse aici împreună, ele pot face amândouă deodată marele pas spre Divinitate, devenind o singură fiinţă şi apoi una cu Dumnezeu.