sâmbătă, 8 decembrie 2007

SMILE WITH ME 3

- Ce-ai făcut în acest concediu?
- Am fost invitat la o vânătoare de mistreţi.
- Şi, ai avut noroc?
- Am avut, că n-am întâlnit niciunul ....



- Costele, să ştii că a fost un gest frumos din partea ta s-o trimiţi pe nevastă-ta în vacanţă.
- N-a fost deloc un gest frumos. Eu aveam nevoie de o vacanţă ....



Doi psihologi urcau o scară.
Unul a căzut.
Celălalt întreabă:
- Vrei sa vorbim despre asta?



Întrebare:UNDE LOCUIESTE BULA?
Răspuns: INTR-O STICLA CU APA MINERALA!



Un vânător este întrebat ce calităţi îi trebuie unui vânător.
- Trei lucruri: ochii buni,mână sigură şi voce puternică.
- Dar vocea, pentru ce?
- Pentru a fi auzit din vârful unui capac.



În SUA poţi să faci orice nu este clar interzis de lege.
În China poţi să faci doar ce este clar permis de lege.
În Cuba este interzis să faci chiar şi ceea ce este clar permis de lege.
În România poţi să faci orice, chiar dacă este clar interzis de lege.



Cică un tip găseşte o lampă din care iese un duh.
Plictisit, duhul zice:
- Hai, spune-mi ce dorinţă vrei să-ţi îndeplinesc?
- Să-mi construieşti un pod între Europa şi America. Eu nu mai urc în avion de când cu Gemenii şi am şi rău de mare.
Duhul protestează, zice că e prea greu, că e nevoie de nişte piloni mari deasupra oceanului, ce mai, nu se poate.
- Cere-mi altceva, că aceasta nu se poate îndeplini.
- Aş vrea să mă faci să înţeleg şi eu ce e în mintea femeilor, cum gândesc ele....
La care duhul:
- Cu câte benzi ziceai că vrei podul ăla?



Întrebare: Ce se întâmplă cu Scufiţa Roşie dacă se aruncă în foc?
Răspuns: Se transformă în Cenuşăreasa.



- Ştii care este secretul unui concediu reuşit la mare?
- Care e?
- Să iei numai jumătate din îmbrăcămintea de care crezi că ai nevoie şi ... de două ori mai mulţi bani decât socoteai ....



Un român călătoreşte cu trenul cu un ungur.
La un moment dat, ungurul îl întreabă pe român:
- Ce scrie pe geam?
El îi răspunde:
- "Nu scoateţi capul pe fereastră!"
- Şi mai jos?
- Acelaşi lucru, dar în franceză.
- Mai jos?
- În engleză.
- Mai jos?
- În italiană.
- Dar în ungureşte nu scrie?
- Nu, voi aveţi voie.

MAGIC POEM

MESERIA DE PĂRINTE
prelucrare după Khalil Gibran

Copiii tăi nu sunt copiii tăi.
Ei sunt fiii şi fiicele vieţii care tânjeşte după ea însăşi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine.
Şi deşi ei sunt cu tine, totuşi nu-ţi aparţin.
Poţi să le dai dragostea ta, dar nu şi gândurile tale,
Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Poţi să adăposteşti trupurile, dar nu şi sufletele,
Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,
Pe care tu nu o poţi vizita nici măcar în visurile tale.
Tu poţi lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine.
Pentru că viaţa nu zăboveşte în ziua de ieri.
Tu eşti ca arcul din care copiii tăi pleacă aidoma unor săgeţi vii.
Arcaşul, Marele Arcaş, vede ţinta de pe calea către infinit,
Şi-ţi dă şi ţie puterea să vezi cât de departe poţi ajunge.
Se încordează cu tine, se încordează cu puterea Lui
aşa încât săgeţile să zboare iute,
aşa încât săgeţile să zboare bine,
aşa încât săgeţile să zboare departe,
spre ţinta veşniciei …
Lasă ca încordarea ta în mâinile Arcaşului să fie spre bucurie
Fă-ţi meseria de părinte cu responsabilitate,
Căci de roade se va îngriji Marele Arcaş.
Şi nu uita că El iubeşte tot atât de mult
săgeata care zboară ca şi arcul care este stabil.

MAGIC NUMBERS 3

Gândiţi-vă la un număr şi îl scrieţi.
Înmulţiţi acest număr cu 2 şi adunaţi 1.
Apoi înmulţiţi cu 5 şi scădeţi 5.
Numărul obţinut împărţiţi prin 10.
Rezultatul scrieţi-l lângă primul număr gândit.
Ce aţi obţinut?













SOLUŢIA PROBLEMEI

Numărul gândit