Hotărâre de Guvern Nr. 012345/2006
Datorită creşterii alarmante a numărului de pensionări în raport cu populaţia activă, începând cu data de 01.01.2007, pensionarii vor avea voie să treacă pe culoarea roşie a semaforului .
Dacă nu se constată nici o modificare substanţială în Raportul pensionări-populaţie activă, începând cu 01.01.2008, prezenta hotărâre devine obligatorie.
Interviu.
Un tip merge la Minister să caute de lucru.
Cel care îi ia interviul îl întreabă:
- Ai făcut armata ?
- Da, răspunde omul. Am fost în Afganistan timp de 2 ani.
- Bun, aceasta îţi va aduce nişte puncte suplimentare, zice angajatorul.
- Ai fost rănit sau ceva de genul acesta ?
- Da, zice omul, o grenadă a căzut lângă mine şi mi-a smuls testiculele
- Foarte bine, zice angajatorul. Eşti angajat. Vino mâine dimineaţă pe la 10. Omul întreabă surprins:
- Dar dacă programul este de la 8 la 16, de ce trebuie să vin eu de la 10 ?
- Pai, zice angajatorul, aceasta e o slujbă la Minister. Primele două ore stăm degeaba şi ne scărpinăm la .... N-are rost să vii şi tu pentru asta...
Capricii
Dacă o pocneşti, se cheamă maltratarea soţiei.
Dacă te pocneşte ea, e autoapărare.
Dacă iei o decizie fără s-o întrebi eşti nesimţit.
Dacă ea ia o decizie fără să te consulte, e femeie emancipată.
Dacă îi ceri să facă ceva ce nu-i place, e dominare masculină.
Dacă te roagă ea, îţi face o favoare.
Dacă apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară eşti pervers. Dacă nu, eşti homo.
Dacă-i oferi flori, urmăreşti ceva. Daca nu urmăreşti, eşti fraier.
Dacă eşti mândru de realizările tale, eşti plin de tine. Dacă nu, eşti lipsit de ambiţie.
Dacă o doare capul, e obosită. Daca te doare pe tine, n-o mai iubeşti.
Daca vrei să faci dragoste prea des, eşti obsedat. Dacă nu, ai pe altcineva.
De aceea bărbaţii mor mai repede decât femeile...
La doctor
Un negru se duce la doctor în Africa de Sud.
Se plânge de dureri în gat.
Doctorul îl pune să se dezbrace complet după care îl pune să meargă în patru labe şi să stea câte puţin în fiecare colţ al cabinetului.
Negrul, cam uimit, se execută, după care îl întreabă pe doctor ce legătură are treaba asta cu durerile lui de gât.
La care doctorul răspunde:
- Nu, n-are nici o legătură, dar mi-am cumpărat o masă neagră pentru cabinet şi mă gândeam unde să o pun....
Reclama Connex
Viitorul sună bine. Păcat că nu răspunde nimeni.
Oglinda
Un nebun se uită în oglindă şi începe să râdă.
Oglinda:
- De ce râzi?
Nebunul:
- De faţa ta.
Tatăl chel
O fetiţă întreabă pe mama sa:
- Mamă, de ce tata e aşa de chel?
- Deoarece are multă minte şi i-a căzut părul.
- Dar tu de ce ai aşa de mult păr în cap?
- Mănâncă şi taci!
Soţul, visând, îi spune soţiei:
- Aş dori să merg undeva unde n-am fost niciodată şi să fac ceva ce n-am făcut niciodată...
- Foarte bine! Mergi la bucătărie şi spală vasele!
Soţia îl întreabă pe soţ:
- Scumpule, dacă m-aş îneca în apă, ce ai face?
- Aş alerga în satul vecin după ajutor.
- Dar satul vecin e aşa de departe!
- Scumpo, pentru tine aş alerga chiar mai departe!
Pe o alee între blocuri, într-un cartier, o doamnă strigă:
- Madam Popescu!
La un geam îşi face apariţia o doamnă.
- Da, dragă, ce vrei?
- Madam Popescu, soţul meu este cumva la dumneata ?
- Nu, dragă !
- Madam Ionescu, strigă atunci tipa.
Îşi face apariţia o altă doamnă.
- Ce-i dragă?
- Soţul meu este cumva la dumneata?
- Nu, dragă ! Dar ce s-a întâmplat?
- Păi, ne-am certat un pic şi a plecat furios. Am fugit după el şi când l-am întrebat unde se duce, a răspuns:
- La curve!
duminică, 23 decembrie 2007
MAGIC NUMBERS 18
În cutia cu bomboane (având toate aceeaşi formă, mărime şi înveliş) au mai rămas 3 bomboane cu alune, 4 cu cocos şi 5 cu mentă. Câte bomboane trebuie să mănânc - ca în mod neîndoios - să găsesc una cu mentă?
SOLUŢIA PROBLEMEI
Daca aveţi "noroc", mâncaţi cele 3 bomboane cu alune, cele 4 cu cocos şi a opta este sigur cu mentă!
SOLUŢIA PROBLEMEI
Daca aveţi "noroc", mâncaţi cele 3 bomboane cu alune, cele 4 cu cocos şi a opta este sigur cu mentă!
Oameni care au invins boala - Fabian
SUFLET URIAS.
Articol din cotidianul Jurnalul National
Fabian a fost operat acum doi ani de cancer la rinichi. Urmele cumplitei boli se mai vad si acum in taietura de pe burtica si in tratamentul pe care-l are de urmat si care-i face parul sa cada. In prag de Sarbatori, pustiul de 4 ani care nu are jucarii si nici prieteni spune ca-si doreste de la Mos sanatate. Si un camin linistit. Sa-l ajutam pe Mos Craciun sa-i aduca macar un zambet in dar!
“Draga Mosule,
stiu ca ar trebui sa-ti scriu cateva randuri in care sa-ti cer ceva. Eu vreau doar sa-ti multumesc pentru ca traiesc si sa-ti spun povestea mea. Era o zi ca oricare alta, abia implinisem doi anisori. Primisem o jucarie de la bunica, fiinta cea mai draga careia eu ii spun “mama”, dar nu mai aveam puterea sa ma bucur de ea: imi venea sa vomit, aveam fruntea fierbinte si tremuram din cand in cand. Nici sa mananc nu mai puteam. “Mama” m-a luat in brate, m-a imbracat cu hainele bune si m-a dus la spital la Ploiesti. Am stat o vreme acolo, am facut injectii, analize ca nenea doctorul sa descopere ce boala am. Era vineri si “mama” nu reusea sa afle de la tanti asistenta ce am: ba zicea ca am pietre la rinichi, ba o infectie. Luni, cand a venit nenea doctorul, i-a spus “mamei” ca am o boala cu nume complicat - “nefroblastom stang” si, cand aceasta l-a privit mirata, doctorul a adaugat, ca sa inteleaga -”cancer”. “Mami” a plans mult-mult, aproape la fel de tare ca atunci cand tatal meu bun nu a vrut sa ma recunoasca drept copilul lui si cand bunicul se imbata si vorbeste urat, izgonindu-ne de acasa. Chiar dupa ce a aflat ca am cancer, bunicul i-a zis „mamei” sa se duca unde o vedea cu ochii cu bolesnita din casa lui. Bunica a mai plans asa tare cand mama mea cea adevarata, careia eu ii zic pe nume, Elena, si care e fata ei, a furat banii din casa si a fugit in Spania in primavara acestui an. Pentru ca nu a avut bani, „mami” sta acum mereu cu frica in san ca n-a apucat sa faca actele pe casa in care locuim acum, in Darvari. Caci cheltuind atatea pentru a ma salva de boala, nu ne mai permiteam sa stam la oras, la bloc.
In zilele care au urmat, am inteles de ce plangea “mama”: eu ma simteam din ce in ce mai rau, aveam nevoie de medicamente scumpe, de mancare buna. Am plecat curand la Bucuresti ca sa ma opereze un nene foarte priceput de la spitalul de copii “Grigore Alexandrescu” caruia “mama” ii multumeste de fiecare data cand vorbeste de boala mea. Tare rau mi-a fost in vremea aceea: ma manca si pielea tare si-mi aparusera o multime de bubite pe fata, pe maini, peste tot. “Mama” mi-a zis ca se cheama “rujeola” ceea ce am. Ma durea tare si burtica, mai ales ca nu mai reuseam sa fac pipi aproape deloc. Dupa operatie am vazut-o pe „mami” zambind pentru prima oara dupa multe luni cand nenea doctorul i-a spus:”Am scos tumoarea, o sa fie bine”. La cat lupta pentru mine, nici n-avea cum sa fie altfel. De atunci trebuie sa fac timp de trei ani citostatice ca nu cumva raul acela mare sa se intoarca. De la unele mi-a cazut parul, dar stiu ca trebuie sa fac asta pentru ca sa fiu sanatos. Desi sunt mare acum, mami nu m-a dat la gradinita pentru ca inca sunt sensibil si nu trebuie sa ma mai imbolnavesc. Nu de alta, dar nu mai vreau o taietura asa urata pe burtica.
Mami a inceput de la o vreme sa ma intrebe ce-mi doresc de Mos Craciun, dar eu o sa-ti spun, Mosule, numai tie, la ureche, caci nu vreau sa o necajesc si sa o pun sa cheltuiasca din cei aproape 3 milioane jumatate cu care ma creste lunar. Jucarii nu prea am, dar incerc sa-mi gasesc de joaca prin casa sau o pun pe mami sa se ascunda si eu o caut. Mama face mereu curat in casuta noastra de chirpici in care trebuie sa facem economie si la lemne, astfel ca uneori e tare frig. Si, cand mai vine si bunicul peste noi, ma sperii tare-tare si imi vine sa-ti cer, Mosule, numai liniste. Si sanatate pentru mine si mami, caci fara ea, eu nu as mai fi”.
MICUTUL LUPTATOR. “Jurnalul National” l-a vizitat pe Fabian cu cateva zile inainte de Craciun. Pustiul ne-a privit curios o vreme, apoi, la vederea jucariilor, si-a dezlegat limba. Fabian vorbeste ca un om mare. “De Craciun vreau sanatate de la Dumnezeu si sa plecam din aceasta casa”, spune cu seriozitate. Bunica lui, Geta Constantin, si-a facut din cresterea si salvarea nepotelului - telul vietii: tratamente, alimentatie sanatoasa, controale periodice, le respecta cu sfintenie pentru ca puiul de om sa se faca mare si voinic. In casuta umila de la intrarea in satul Darvari, cu incaperile stralucind de curatenie, singura bucurie e baietelul cu ochii vii, zambitor tot timpul. “Traim din banii lui de alocatie si ce ia pentru boala. Ne e greu, pentru ca sotul meu care lucreaza nu-mi da bani si imi zice mereu sa-l iau si sa plec, dar n-am unde sa ma duc. As avea nevoie de un loc linistit pentru el pentru ca fara el viata mea nu mai are rost. Nimeni nu a vrut acest copil, nici tatal lui, nici mama lui, nici bunicul, eu sunt tot ce i-a ramas”, Spune inlacrimata femeia cu trasaturi asprite de suferinta. Apoi soarele-i rasare in priviri cand il vede pe Fabian apasand pe butoanele unei jucarii abia primite si razand cu foc. Darnic din fire, Fabian vrea sa imparta ciocolata lui cu toti oamenii mari si, de bucurie ca are oaspeti, ne pune muzica populara la televizor, preferata lui. “M-am luptat pentru acest copil de cand s-a nascut. Acum am fost la Protectia Copilului sa le spun sa-mi dea drepturile asupra nepotului meu, dar mi-au spus ca fara semnatura mamei, oricum ar fi mama asta, n-am nicio sansa. Si nu e drept. Daca eu, Doamne fereste n-o sa mai fiu, o sa fie al nimanui, fara niciun drept”, se plange “mama”. Fabian devine serios si imbratiseaza strans-strans omul caruia ii pasa cel mai mult pe lume de el.
Articol din cotidianul Jurnalul National
Fabian a fost operat acum doi ani de cancer la rinichi. Urmele cumplitei boli se mai vad si acum in taietura de pe burtica si in tratamentul pe care-l are de urmat si care-i face parul sa cada. In prag de Sarbatori, pustiul de 4 ani care nu are jucarii si nici prieteni spune ca-si doreste de la Mos sanatate. Si un camin linistit. Sa-l ajutam pe Mos Craciun sa-i aduca macar un zambet in dar!
“Draga Mosule,
stiu ca ar trebui sa-ti scriu cateva randuri in care sa-ti cer ceva. Eu vreau doar sa-ti multumesc pentru ca traiesc si sa-ti spun povestea mea. Era o zi ca oricare alta, abia implinisem doi anisori. Primisem o jucarie de la bunica, fiinta cea mai draga careia eu ii spun “mama”, dar nu mai aveam puterea sa ma bucur de ea: imi venea sa vomit, aveam fruntea fierbinte si tremuram din cand in cand. Nici sa mananc nu mai puteam. “Mama” m-a luat in brate, m-a imbracat cu hainele bune si m-a dus la spital la Ploiesti. Am stat o vreme acolo, am facut injectii, analize ca nenea doctorul sa descopere ce boala am. Era vineri si “mama” nu reusea sa afle de la tanti asistenta ce am: ba zicea ca am pietre la rinichi, ba o infectie. Luni, cand a venit nenea doctorul, i-a spus “mamei” ca am o boala cu nume complicat - “nefroblastom stang” si, cand aceasta l-a privit mirata, doctorul a adaugat, ca sa inteleaga -”cancer”. “Mami” a plans mult-mult, aproape la fel de tare ca atunci cand tatal meu bun nu a vrut sa ma recunoasca drept copilul lui si cand bunicul se imbata si vorbeste urat, izgonindu-ne de acasa. Chiar dupa ce a aflat ca am cancer, bunicul i-a zis „mamei” sa se duca unde o vedea cu ochii cu bolesnita din casa lui. Bunica a mai plans asa tare cand mama mea cea adevarata, careia eu ii zic pe nume, Elena, si care e fata ei, a furat banii din casa si a fugit in Spania in primavara acestui an. Pentru ca nu a avut bani, „mami” sta acum mereu cu frica in san ca n-a apucat sa faca actele pe casa in care locuim acum, in Darvari. Caci cheltuind atatea pentru a ma salva de boala, nu ne mai permiteam sa stam la oras, la bloc.
In zilele care au urmat, am inteles de ce plangea “mama”: eu ma simteam din ce in ce mai rau, aveam nevoie de medicamente scumpe, de mancare buna. Am plecat curand la Bucuresti ca sa ma opereze un nene foarte priceput de la spitalul de copii “Grigore Alexandrescu” caruia “mama” ii multumeste de fiecare data cand vorbeste de boala mea. Tare rau mi-a fost in vremea aceea: ma manca si pielea tare si-mi aparusera o multime de bubite pe fata, pe maini, peste tot. “Mama” mi-a zis ca se cheama “rujeola” ceea ce am. Ma durea tare si burtica, mai ales ca nu mai reuseam sa fac pipi aproape deloc. Dupa operatie am vazut-o pe „mami” zambind pentru prima oara dupa multe luni cand nenea doctorul i-a spus:”Am scos tumoarea, o sa fie bine”. La cat lupta pentru mine, nici n-avea cum sa fie altfel. De atunci trebuie sa fac timp de trei ani citostatice ca nu cumva raul acela mare sa se intoarca. De la unele mi-a cazut parul, dar stiu ca trebuie sa fac asta pentru ca sa fiu sanatos. Desi sunt mare acum, mami nu m-a dat la gradinita pentru ca inca sunt sensibil si nu trebuie sa ma mai imbolnavesc. Nu de alta, dar nu mai vreau o taietura asa urata pe burtica.
Mami a inceput de la o vreme sa ma intrebe ce-mi doresc de Mos Craciun, dar eu o sa-ti spun, Mosule, numai tie, la ureche, caci nu vreau sa o necajesc si sa o pun sa cheltuiasca din cei aproape 3 milioane jumatate cu care ma creste lunar. Jucarii nu prea am, dar incerc sa-mi gasesc de joaca prin casa sau o pun pe mami sa se ascunda si eu o caut. Mama face mereu curat in casuta noastra de chirpici in care trebuie sa facem economie si la lemne, astfel ca uneori e tare frig. Si, cand mai vine si bunicul peste noi, ma sperii tare-tare si imi vine sa-ti cer, Mosule, numai liniste. Si sanatate pentru mine si mami, caci fara ea, eu nu as mai fi”.
MICUTUL LUPTATOR. “Jurnalul National” l-a vizitat pe Fabian cu cateva zile inainte de Craciun. Pustiul ne-a privit curios o vreme, apoi, la vederea jucariilor, si-a dezlegat limba. Fabian vorbeste ca un om mare. “De Craciun vreau sanatate de la Dumnezeu si sa plecam din aceasta casa”, spune cu seriozitate. Bunica lui, Geta Constantin, si-a facut din cresterea si salvarea nepotelului - telul vietii: tratamente, alimentatie sanatoasa, controale periodice, le respecta cu sfintenie pentru ca puiul de om sa se faca mare si voinic. In casuta umila de la intrarea in satul Darvari, cu incaperile stralucind de curatenie, singura bucurie e baietelul cu ochii vii, zambitor tot timpul. “Traim din banii lui de alocatie si ce ia pentru boala. Ne e greu, pentru ca sotul meu care lucreaza nu-mi da bani si imi zice mereu sa-l iau si sa plec, dar n-am unde sa ma duc. As avea nevoie de un loc linistit pentru el pentru ca fara el viata mea nu mai are rost. Nimeni nu a vrut acest copil, nici tatal lui, nici mama lui, nici bunicul, eu sunt tot ce i-a ramas”, Spune inlacrimata femeia cu trasaturi asprite de suferinta. Apoi soarele-i rasare in priviri cand il vede pe Fabian apasand pe butoanele unei jucarii abia primite si razand cu foc. Darnic din fire, Fabian vrea sa imparta ciocolata lui cu toti oamenii mari si, de bucurie ca are oaspeti, ne pune muzica populara la televizor, preferata lui. “M-am luptat pentru acest copil de cand s-a nascut. Acum am fost la Protectia Copilului sa le spun sa-mi dea drepturile asupra nepotului meu, dar mi-au spus ca fara semnatura mamei, oricum ar fi mama asta, n-am nicio sansa. Si nu e drept. Daca eu, Doamne fereste n-o sa mai fiu, o sa fie al nimanui, fara niciun drept”, se plange “mama”. Fabian devine serios si imbratiseaza strans-strans omul caruia ii pasa cel mai mult pe lume de el.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
