Rugaciunea postului :
Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.
Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.
Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti , chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta. Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.
Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca,da-le Intelepciune si Lumina in viata lor. Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.
Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.
Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.
Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta, In Numele Fiului Tau, Iisus Hristos.
Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfint, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.
Amin
*Daca Domnul ti-a pus pe inima sa trimiti aceasta
rugaciune la mai mult de patru persoane, esti cu adevarat o
persoana binecuvantata.
Cu stima,
Andrushka
joi, 27 martie 2008
marți, 26 februarie 2008
Povestea pâinii
POVESTEA PÂINII
Raluca este o prietenă tare grijulie cu păpuşile. Din orice fel de mâncare ea îl serveşte întâi pe Costică, răţoiul galben de pluş. îi bagă chiar cu sila în cioc şi tot ce cade de la Costică, clap ! înghite Labuş.
Ce s-a întâmplat ieri dimineaţa ? Ca de obicei, mama a uns cu miere, pentru Raluca, o felie mare de pâine. Şi când fetiţa a început să facă mofturi, mama i-a spus :
- Raluca, dacă ai şti cum se face pâinea, sunt sigură că n-ai mai risipi-o.
- Ba eu ştiu ! Pâinea creşte la brutărie, a răspuns foarte sigură fetiţa. Că prietenii ei s-au prăpădit de râs la un asemenea răspuns, vedeţi şi voi. Dar felia de pâine râdea cu lacrimi de miere.
Iată cam cum îşi închipuia fetiţa ca se face pâinea.
Atunci Cătălin, fratele ei, care ştie foarte multă carte, a început sa-i spună povestea adevărată a pâinii. Vreţi s-o ascultaţi şi voi ? Totul începe de la bobul de grâu.
Cât este de mic, atât are o importanţă de mare. în sacii de grâu pentru semănat, mâinile harnice au ales cele mai mari şi mai frumoase boabe. Când ghioceii au vestit primăvara, tractoarele au ieşit la arat, pregătind un culcuş adânc, moale şi bine aerisit în care apoi bobul de grâu să fie semănat.
Au venit apoi alte maşini, semănătoarele, şi au lăsat să cadă în brazde, ca nişte copii pe topogan, boabele de grâu.
Şi fiecare bob s-a aşternut pe dormit în această cămăruţă aerisită şi bogată, cu tot felul de mâncăruri alese pentru el (îngrăşăminte).
Soarele încălzeşte, norii vin cu ulcioarele lor şi dau grăunţelor să bea apa. Bobul de grâu a încolţit, şi ca un firicel de iarbă şi-a scos capul afară din pământ.
încet, încet, grâul a crescut înalt, s-a copt, din verde s-a făcut galben şi dintr-un bob s-a făcut o familie întreagă. A venit combina şi a secerat, strângând toate boabele în saci. Sacii cu faina albă au ajuns la brutărie.
Pâinile, cornurile, covrigii stau şi se rumenesc în cuptor, parcă ar face plaja, întorcându-se când pe o parte când pe alta.
La sfârşitul acestei călătorii, pâinile coapte aşteaptă în rafturi, doar sa fie cumpărate.
Aşa a aflat Raluca povestea pâinii. Iar felia de pâine unsă cu miere, ce să vă mai spun, nu-şi mai încăpea în coajă de mândrie.
Raluca este o prietenă tare grijulie cu păpuşile. Din orice fel de mâncare ea îl serveşte întâi pe Costică, răţoiul galben de pluş. îi bagă chiar cu sila în cioc şi tot ce cade de la Costică, clap ! înghite Labuş.
Ce s-a întâmplat ieri dimineaţa ? Ca de obicei, mama a uns cu miere, pentru Raluca, o felie mare de pâine. Şi când fetiţa a început să facă mofturi, mama i-a spus :
- Raluca, dacă ai şti cum se face pâinea, sunt sigură că n-ai mai risipi-o.
- Ba eu ştiu ! Pâinea creşte la brutărie, a răspuns foarte sigură fetiţa. Că prietenii ei s-au prăpădit de râs la un asemenea răspuns, vedeţi şi voi. Dar felia de pâine râdea cu lacrimi de miere.
Iată cam cum îşi închipuia fetiţa ca se face pâinea.
Atunci Cătălin, fratele ei, care ştie foarte multă carte, a început sa-i spună povestea adevărată a pâinii. Vreţi s-o ascultaţi şi voi ? Totul începe de la bobul de grâu.
Cât este de mic, atât are o importanţă de mare. în sacii de grâu pentru semănat, mâinile harnice au ales cele mai mari şi mai frumoase boabe. Când ghioceii au vestit primăvara, tractoarele au ieşit la arat, pregătind un culcuş adânc, moale şi bine aerisit în care apoi bobul de grâu să fie semănat.
Au venit apoi alte maşini, semănătoarele, şi au lăsat să cadă în brazde, ca nişte copii pe topogan, boabele de grâu.
Şi fiecare bob s-a aşternut pe dormit în această cămăruţă aerisită şi bogată, cu tot felul de mâncăruri alese pentru el (îngrăşăminte).
Soarele încălzeşte, norii vin cu ulcioarele lor şi dau grăunţelor să bea apa. Bobul de grâu a încolţit, şi ca un firicel de iarbă şi-a scos capul afară din pământ.
încet, încet, grâul a crescut înalt, s-a copt, din verde s-a făcut galben şi dintr-un bob s-a făcut o familie întreagă. A venit combina şi a secerat, strângând toate boabele în saci. Sacii cu faina albă au ajuns la brutărie.
Pâinile, cornurile, covrigii stau şi se rumenesc în cuptor, parcă ar face plaja, întorcându-se când pe o parte când pe alta.
La sfârşitul acestei călătorii, pâinile coapte aşteaptă în rafturi, doar sa fie cumpărate.
Aşa a aflat Raluca povestea pâinii. Iar felia de pâine unsă cu miere, ce să vă mai spun, nu-şi mai încăpea în coajă de mândrie.
luni, 25 februarie 2008
POVESTA PESCARULUI Şl A PEŞTIŞORULUI DE AUR de A. S. Puskin
POVESTA PESCARULUI Şl A PEŞTIŞORULUI DE AUR
de A. S. Puskin
A fost odată un moş şi o babă, Chiar pe malul mării albastre aveau o cocioabă Scundă, veche, de oameni sărmani, în care au trăit taman treizeci şi trei de ani. Moşul prindea cu năvodul peşti mititei. Baba torcea din fuior cu furca ei.
Zvârlindu-şi moşul într-o zi năvodul într-al apelor ocol. Îl scoase plin doar cu nămol. L-a aruncat din nou în apa cea mare Si l-a scos cu iarbă de mare. A treia oara zvârle moşul năvodul, de zor, Si-l scoate doar cu un peştişor. Dar nu era un peştişor obişnuit Ci unul numai în solzi de aur ghintuit Şi peştişorul de aur pe moşul nostru îl roagă.
Spunându-i cu grai omenesc:
- Te rog, să mă scapi, moşule dragă, Şi dă-mi drumul în apa îndărăt, dumneata, Că şi eu mare răsplată îţi-oi da, Precum ţi-o fi voia ta! Grozav unchiaşul s-a minunat
Ca de treizeci si trei de ani cu pescuitul era învăţat Şi nu pomenise nicicând să audă vreun peşte cu glas omenesc strigând. Dete drumul peştelui în mare Făcâdu-i şi aceasta urare:
- Du-te-n plata domnului, păstruga minunată! Că n-am eu nevoie de a ta răsplată! întoarce-te-n albastra mare
Şi-n unda ei liber porneşte la plimbare!
II
Moşul, acasă, babei ti spune De-a fir a părul astă minune:
- Doar un peştişor azi am pescuit, Dar nu fu peşte obişnuit,
Ci cu totul şi cu totul de aur era
Şi-n grai omenesc vorbea.
Tot jelindu-se să-l las iar în apă, de unde l-am pescuit,
Ca-n schimb răsplată mare o să-mi dea negreşit
Plocon, mă rog, după gândul şi voia mea
S-a legat peştişorul să-mi dea.
Ce răsplata era să aştept de la un peşte mititel?...
I-am dat drumul m apă-ndărăt, săracul de el...
Baba începu sa-l certe pe unchiaş:
- Nărod mat eşti, bată-te sfântul şi poznaş! Cum n-ai ştiut să-i cei
Măcar o copaie de tei, C-a noastră de tot s-a crăpat Şi-mi curgea apa din ea când am spălat! Porni atunci moşul pe albastra mare (Ce vuia ca valul prins de tulburare) Striga prin apă păstruga, Iar peştişorul spre el da fuga şi-n grai omenesc îl întreabă:
- Ce, moşule, ai cu mine vreo treaba? Iar moşul aceasta rugăminte îi face:
- Îndură-te, slăvit peştişor, fă ca să am pace: Mă toacă baba la cap
Şi nici la bătrâneţe, de gura ei nu scap,
Că la ce-s bun dacă nici o albie nouă să-i aduc nu pot.
C-a noastră-i plesnită de tot!
Iar peştişorul de aur, cum îl aude,
- N-ai grijă, moşule! îi răspunde, Du-te cu domnul, în pace,
Ca o albie noua eu va voi face!
III
Când se întoarse moşul la băbuţă, Văzu ca are-n ograda o albie nouă-nouţă; Dar ea cum îl vede, Cu gura la el se repede:
- Nărod mai eşti tu, mai şi nătâng ca o oaie Prostănac ce eşti, te-ai pricopsit c-o copaie, Parca cine ştie ce ispravă mare
E-o copăiţă de lemn, ca oricare? Du-te îndărăt la peştişor si-i spune
Şi-l roagă în genunchi să ne dea şi nouă o casa pe lume
Iar pomi unchiaşul spre marea cea mare
(Ce era prinsa de o tulburare)
Şi-ncepe să cheme păstruga,
Iar peştişorul dădu spre el fuga
Şi-n grai omenesc îl întreabă:
- Ce-i module, iar ai cu mine vreo treabă? Iar moşul sfios îl roagă frumos:
- Îndura-te peştişorule slăvit,
Că şi mai amarnic baba m-a suduit
Şi nici acum la bătrâneţe, tihnit nu mă lasă
Şi mă pisează sa-i fac altă casă!
Iar peştişorul de aur li spune:
- Hai nu-ţi mai face atâta amărăciune! Grija ta în solzii mei o iau
Şi precum fi-e voia, o casă îţi dau?"
IV
Porneşte, dară, moşul spre coliba lui mică, însă din ea nu mai rămăsese nimica ! Unde fusese, se înălţa o casă Nouă, cu iatac', frumoasă. Cu un cuptor de cărămidă, făcut de zidar, Cu zăplaz şi poartă de scânduri de stejar, Iar baba-n fereastră şedea, şi i se vedeau dinţii Cum îl înjura pe unchiaşul ei de toţi sfinţii:
- Da nărod mai eşti si tu, măi tândală ! Nătâng ce eşti, parcă o casă-i mare scofală ! Du-te îndărăt la peştişorul tău fermecat şi-l roagă în genunchi, spune-i ca m-am săturat Tot ţărancă de neam prost să fiu, Vreau să fiu boieroaică de neam cilibiu ? Porni moşul spre albastra mare îndată (A cărei unda era tulburata) Şi începe să cheme păstruga De aur, care da fuga înotând spre el, şi-l întreabă;
- Ce-i moşule, tot mai ai cu mine vreo treabă?: Moşu-i răspunde sfios:
- Îndură-te, slăvit peştişor, rogu-te frumos,
Baba mea e-ntr-o ureche,
Văz, doamne, a apucat-o vreo streche
Că nu vrea să mai fie ţărancă de rând ca oricare,
Ci-mi cere s-o fac cucoana de neam mare.
Iar cel peştişor de aur ii spune;
- Du-te cu domnul, nu-fi face amărăciune.
V
La baba acasă unchiaşu-a plecat,
Unde ce-i vad ochii ? Un mândru palat
In al cărui cerdac sta baba răzimată
Cu scump cojocel de samur îmbrăcată,
în cap cu broboada de fir împletită,
La gât cu şirag de mărgăritare,
Pe degete numai de aur inele,
In picioare cu cizmuliţe de roşie piele;
Şi da porunci
La harnice slugi
Pe care Ie bate de le stâlceşte,
Iar pe deasupra le mai şi păruieşte.
Uimit, moşul babei sale-i spune;
- Buna ziua, slăvită stăpână, plecăciune ! Nădăjduiesc că acum ţi-e împăcat sufleţelul ! Dară baba şi sudui şi mai rău bătrânelul ! Şi-i dete poruncă
Să se ducă-n grajduri la muncă. Nici luna se-mplineşte, Că şi mai rău baba se burzuluieşte Şi-l trimite iar pe unchiaş
- Du-te la peştişorul drăgălaş.
Că nu mai pot să fiu doar boieroaică eu Ci împărăteasă şi de capul meu ? îngrozit moşul o roagă
- Ce-ai băbuţă, ori eşti într-o doagă ? Nici să te porţi, nici să vorbeşti nu ştii.' 0 sa-fi faci de râs fără printre împărăţii! Dar baba şi mai rău s-a mâniat,
Îi cârpi o palmă unchiaşului nebărbat:
- Cum îndrăzneşti, tu, moşule, să te sfădeşti Cu mine, ca mă trag din neamuri boiereşti ?
Du-te la peştişor, cât cu binele ţi-am spus,
Că de nu, eu dau porunci cu de-a sila să fii dus !
Porni iar unchiaşul la marea lui cea largă
(Care din albastra se făcuse neagră)
Păstruga de aur o chema degrabă,
Ea-notând spre el. vine si-l întreabă:
- Ce mai vrei ?
- Fie-ţi milă, peştişorule, de anii met ! Cu baba mea să trăiesc nu mai pot Că a căpiat de tot
Acum i se năzare
Sa nu mai fie ciocoaică, ci împărăteasă mare I
Iar peştişorul de aur ieşind din unde
Cu bărbăţie îi răspunde;
- Du-te cu domnul, nu te mai amărî, lasă! Precum ţi-e voia, baba ta va fi crăiasa !
VI
Unchiaşul s-a întors la baba acasă,
Când colo, ce-i văd ochii ? Un palat de crăiasă în care baba lui domneşte, sta la masă
Şi o slujesc pe dânsa numai boieri de frunte,
Turnându-i scumpe vinuri din ulcioare rotunde,
Pe când ea gusta dintr-o plăcintă de soi
Şi-n jurul ei soldaţii roi
Îi fac de straja câte doi
Ca o grozavă gardă,
Purtând la umăr câte-o lungă bardă.
Moşul, când văzu asta, s-a cutremurat
Şi la picioarele babei a-ngenuncheat.
Spunându-i: - Ziua-bună, slăvită-mpărăteasă !
Inima ta acum de vreo râvna-ţi mai e roasă ?
Dar nici măcar cu o privire baba nu-l învrednici,
Ci numai sa-l ia din faţa ei porunci.
Cei boieri de teapa mare au sărit pe dată
Tot în ghionti afară să mi-l scoată,
Iar când era-n uşă, sări straia domnească.
Cu cele baltage mai să-l căsăpească.
Iară tot poporul îşi bătea joc de el:
- Aşa se cuvine, caraghios bătrânel l
Pe viitor, neghiobule, asta sa-ţi fie şcoală
Ca să nu-ţi mai bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala
VII
Dar nici două săptămâni nu s-au încheiat
Că baba si mai rău a căpiat,
Şi, după voia ei năucă,
Trimise curtenii pe moş să-l aducă
Şi-i dădu asta poruncă.
- Du-te la peştişor, în genunchi te arunci.
Spune-i ca împărăteasă, pentru mine nu-i slujba prea mare,
Ci vreau să fiu şi a mărilor stăpânitoare,
Lăcaşul să-mi fie între albastre valuri
Şi să mă slujească peştişorul de aur
Care, după pofta inimii mele,
Să-mi facă unele trebi mărunţele!
Moşul nu îndrăzni să spună nimica
împotriva ei (murea, bietul, de frică !)
Moşul începu să strige peştişorul de aur
Care înotând spre el îl întreabă:
- Iar mai ai moşule, cu mine vreo treaba ? Moşul îi răspunde cu plecăciune
Si cu vorba plina de amărăciune;
- Îndura-te de mine, slăvit peşte de treabă ! Ce să mă fac eu cu blestemata mea de babă. Că i s-a urât meseria de împărăteasă
Şi vrea să fie ştimă, peste ape crăiasă,
Să trăiască-n mari ca-n poveşti,
Şi tu însuţi să o slujeşti,
Căci, precum vezi, trufia nu si-o ascunde,
Cică să-i faci chiar tu trebile mai mărunte!
... Peştişorul nu mai răspunse nimic de astă dată
Ci lovi numai peste ape din coada ca o lopată
Şi pieri în marea adânca....
Zadarnic aşteptă moşul răspuns pe-a ţărmului stâncă,
Că nu primi nici unul. Spre baba lui porni...
Când colo iată-n faţă coliba lor cea veche se ivi,
în prag cu baba lui săracă de altădată,
Uitându-se necăjită la albia crăpată.
de A. S. Puskin
A fost odată un moş şi o babă, Chiar pe malul mării albastre aveau o cocioabă Scundă, veche, de oameni sărmani, în care au trăit taman treizeci şi trei de ani. Moşul prindea cu năvodul peşti mititei. Baba torcea din fuior cu furca ei.
Zvârlindu-şi moşul într-o zi năvodul într-al apelor ocol. Îl scoase plin doar cu nămol. L-a aruncat din nou în apa cea mare Si l-a scos cu iarbă de mare. A treia oara zvârle moşul năvodul, de zor, Si-l scoate doar cu un peştişor. Dar nu era un peştişor obişnuit Ci unul numai în solzi de aur ghintuit Şi peştişorul de aur pe moşul nostru îl roagă.
Spunându-i cu grai omenesc:
- Te rog, să mă scapi, moşule dragă, Şi dă-mi drumul în apa îndărăt, dumneata, Că şi eu mare răsplată îţi-oi da, Precum ţi-o fi voia ta! Grozav unchiaşul s-a minunat
Ca de treizeci si trei de ani cu pescuitul era învăţat Şi nu pomenise nicicând să audă vreun peşte cu glas omenesc strigând. Dete drumul peştelui în mare Făcâdu-i şi aceasta urare:
- Du-te-n plata domnului, păstruga minunată! Că n-am eu nevoie de a ta răsplată! întoarce-te-n albastra mare
Şi-n unda ei liber porneşte la plimbare!
II
Moşul, acasă, babei ti spune De-a fir a părul astă minune:
- Doar un peştişor azi am pescuit, Dar nu fu peşte obişnuit,
Ci cu totul şi cu totul de aur era
Şi-n grai omenesc vorbea.
Tot jelindu-se să-l las iar în apă, de unde l-am pescuit,
Ca-n schimb răsplată mare o să-mi dea negreşit
Plocon, mă rog, după gândul şi voia mea
S-a legat peştişorul să-mi dea.
Ce răsplata era să aştept de la un peşte mititel?...
I-am dat drumul m apă-ndărăt, săracul de el...
Baba începu sa-l certe pe unchiaş:
- Nărod mat eşti, bată-te sfântul şi poznaş! Cum n-ai ştiut să-i cei
Măcar o copaie de tei, C-a noastră de tot s-a crăpat Şi-mi curgea apa din ea când am spălat! Porni atunci moşul pe albastra mare (Ce vuia ca valul prins de tulburare) Striga prin apă păstruga, Iar peştişorul spre el da fuga şi-n grai omenesc îl întreabă:
- Ce, moşule, ai cu mine vreo treaba? Iar moşul aceasta rugăminte îi face:
- Îndură-te, slăvit peştişor, fă ca să am pace: Mă toacă baba la cap
Şi nici la bătrâneţe, de gura ei nu scap,
Că la ce-s bun dacă nici o albie nouă să-i aduc nu pot.
C-a noastră-i plesnită de tot!
Iar peştişorul de aur, cum îl aude,
- N-ai grijă, moşule! îi răspunde, Du-te cu domnul, în pace,
Ca o albie noua eu va voi face!
III
Când se întoarse moşul la băbuţă, Văzu ca are-n ograda o albie nouă-nouţă; Dar ea cum îl vede, Cu gura la el se repede:
- Nărod mai eşti tu, mai şi nătâng ca o oaie Prostănac ce eşti, te-ai pricopsit c-o copaie, Parca cine ştie ce ispravă mare
E-o copăiţă de lemn, ca oricare? Du-te îndărăt la peştişor si-i spune
Şi-l roagă în genunchi să ne dea şi nouă o casa pe lume
Iar pomi unchiaşul spre marea cea mare
(Ce era prinsa de o tulburare)
Şi-ncepe să cheme păstruga,
Iar peştişorul dădu spre el fuga
Şi-n grai omenesc îl întreabă:
- Ce-i module, iar ai cu mine vreo treabă? Iar moşul sfios îl roagă frumos:
- Îndura-te peştişorule slăvit,
Că şi mai amarnic baba m-a suduit
Şi nici acum la bătrâneţe, tihnit nu mă lasă
Şi mă pisează sa-i fac altă casă!
Iar peştişorul de aur li spune:
- Hai nu-ţi mai face atâta amărăciune! Grija ta în solzii mei o iau
Şi precum fi-e voia, o casă îţi dau?"
IV
Porneşte, dară, moşul spre coliba lui mică, însă din ea nu mai rămăsese nimica ! Unde fusese, se înălţa o casă Nouă, cu iatac', frumoasă. Cu un cuptor de cărămidă, făcut de zidar, Cu zăplaz şi poartă de scânduri de stejar, Iar baba-n fereastră şedea, şi i se vedeau dinţii Cum îl înjura pe unchiaşul ei de toţi sfinţii:
- Da nărod mai eşti si tu, măi tândală ! Nătâng ce eşti, parcă o casă-i mare scofală ! Du-te îndărăt la peştişorul tău fermecat şi-l roagă în genunchi, spune-i ca m-am săturat Tot ţărancă de neam prost să fiu, Vreau să fiu boieroaică de neam cilibiu ? Porni moşul spre albastra mare îndată (A cărei unda era tulburata) Şi începe să cheme păstruga De aur, care da fuga înotând spre el, şi-l întreabă;
- Ce-i moşule, tot mai ai cu mine vreo treabă?: Moşu-i răspunde sfios:
- Îndură-te, slăvit peştişor, rogu-te frumos,
Baba mea e-ntr-o ureche,
Văz, doamne, a apucat-o vreo streche
Că nu vrea să mai fie ţărancă de rând ca oricare,
Ci-mi cere s-o fac cucoana de neam mare.
Iar cel peştişor de aur ii spune;
- Du-te cu domnul, nu-fi face amărăciune.
V
La baba acasă unchiaşu-a plecat,
Unde ce-i vad ochii ? Un mândru palat
In al cărui cerdac sta baba răzimată
Cu scump cojocel de samur îmbrăcată,
în cap cu broboada de fir împletită,
La gât cu şirag de mărgăritare,
Pe degete numai de aur inele,
In picioare cu cizmuliţe de roşie piele;
Şi da porunci
La harnice slugi
Pe care Ie bate de le stâlceşte,
Iar pe deasupra le mai şi păruieşte.
Uimit, moşul babei sale-i spune;
- Buna ziua, slăvită stăpână, plecăciune ! Nădăjduiesc că acum ţi-e împăcat sufleţelul ! Dară baba şi sudui şi mai rău bătrânelul ! Şi-i dete poruncă
Să se ducă-n grajduri la muncă. Nici luna se-mplineşte, Că şi mai rău baba se burzuluieşte Şi-l trimite iar pe unchiaş
- Du-te la peştişorul drăgălaş.
Că nu mai pot să fiu doar boieroaică eu Ci împărăteasă şi de capul meu ? îngrozit moşul o roagă
- Ce-ai băbuţă, ori eşti într-o doagă ? Nici să te porţi, nici să vorbeşti nu ştii.' 0 sa-fi faci de râs fără printre împărăţii! Dar baba şi mai rău s-a mâniat,
Îi cârpi o palmă unchiaşului nebărbat:
- Cum îndrăzneşti, tu, moşule, să te sfădeşti Cu mine, ca mă trag din neamuri boiereşti ?
Du-te la peştişor, cât cu binele ţi-am spus,
Că de nu, eu dau porunci cu de-a sila să fii dus !
Porni iar unchiaşul la marea lui cea largă
(Care din albastra se făcuse neagră)
Păstruga de aur o chema degrabă,
Ea-notând spre el. vine si-l întreabă:
- Ce mai vrei ?
- Fie-ţi milă, peştişorule, de anii met ! Cu baba mea să trăiesc nu mai pot Că a căpiat de tot
Acum i se năzare
Sa nu mai fie ciocoaică, ci împărăteasă mare I
Iar peştişorul de aur ieşind din unde
Cu bărbăţie îi răspunde;
- Du-te cu domnul, nu te mai amărî, lasă! Precum ţi-e voia, baba ta va fi crăiasa !
VI
Unchiaşul s-a întors la baba acasă,
Când colo, ce-i văd ochii ? Un palat de crăiasă în care baba lui domneşte, sta la masă
Şi o slujesc pe dânsa numai boieri de frunte,
Turnându-i scumpe vinuri din ulcioare rotunde,
Pe când ea gusta dintr-o plăcintă de soi
Şi-n jurul ei soldaţii roi
Îi fac de straja câte doi
Ca o grozavă gardă,
Purtând la umăr câte-o lungă bardă.
Moşul, când văzu asta, s-a cutremurat
Şi la picioarele babei a-ngenuncheat.
Spunându-i: - Ziua-bună, slăvită-mpărăteasă !
Inima ta acum de vreo râvna-ţi mai e roasă ?
Dar nici măcar cu o privire baba nu-l învrednici,
Ci numai sa-l ia din faţa ei porunci.
Cei boieri de teapa mare au sărit pe dată
Tot în ghionti afară să mi-l scoată,
Iar când era-n uşă, sări straia domnească.
Cu cele baltage mai să-l căsăpească.
Iară tot poporul îşi bătea joc de el:
- Aşa se cuvine, caraghios bătrânel l
Pe viitor, neghiobule, asta sa-ţi fie şcoală
Ca să nu-ţi mai bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala
VII
Dar nici două săptămâni nu s-au încheiat
Că baba si mai rău a căpiat,
Şi, după voia ei năucă,
Trimise curtenii pe moş să-l aducă
Şi-i dădu asta poruncă.
- Du-te la peştişor, în genunchi te arunci.
Spune-i ca împărăteasă, pentru mine nu-i slujba prea mare,
Ci vreau să fiu şi a mărilor stăpânitoare,
Lăcaşul să-mi fie între albastre valuri
Şi să mă slujească peştişorul de aur
Care, după pofta inimii mele,
Să-mi facă unele trebi mărunţele!
Moşul nu îndrăzni să spună nimica
împotriva ei (murea, bietul, de frică !)
Moşul începu să strige peştişorul de aur
Care înotând spre el îl întreabă:
- Iar mai ai moşule, cu mine vreo treaba ? Moşul îi răspunde cu plecăciune
Si cu vorba plina de amărăciune;
- Îndura-te de mine, slăvit peşte de treabă ! Ce să mă fac eu cu blestemata mea de babă. Că i s-a urât meseria de împărăteasă
Şi vrea să fie ştimă, peste ape crăiasă,
Să trăiască-n mari ca-n poveşti,
Şi tu însuţi să o slujeşti,
Căci, precum vezi, trufia nu si-o ascunde,
Cică să-i faci chiar tu trebile mai mărunte!
... Peştişorul nu mai răspunse nimic de astă dată
Ci lovi numai peste ape din coada ca o lopată
Şi pieri în marea adânca....
Zadarnic aşteptă moşul răspuns pe-a ţărmului stâncă,
Că nu primi nici unul. Spre baba lui porni...
Când colo iată-n faţă coliba lor cea veche se ivi,
în prag cu baba lui săracă de altădată,
Uitându-se necăjită la albia crăpată.
De ce ne ingrasam, ne imbolnavim si imbatranim ?
De ce ne ingrasam, ne imbolnavim si imbatranim ?
- explicaţii extrase dintr-o revista de stiinta (Ion Life Detox News nr.7/2004) -
In ultimii 30 de ani japonezii si coreenii s-au bucurat de beneficiile aduse sanatatii si conditiei fizice de apa ionizata, restul lumii afland de ea doar de cativa ani.
Poate ca cel mai uimitor aspect al fenomenului numit "apa ionizata" este ca in Japonia o familie din 5 consuma apa ionizata.
Noi toti avem prea mult aciditatea
Hrana pe care o consumam arde impreuna cu oxigenul din celule pentru a produce energie. Dupa ardere, hrana se transforma in reziduuri acide, iar celulele le depoziteaza in circuitul sanguin. Corpul nostru elimina aceste reziduuri prin urina, respiratie si transpiratie, restul fiind depozitate de-a lungul vaselor de sange si tesuturi.
Pentru a putea trai, sangele si celulele noastre trebuie sa fie usor alcaline (sangele are pH-ul de 7,35). Pentru a-si pastra alcalinitatea organismul nostru face o mica "scamatorie" prin care converteste reziduurile acide in reziduuri acide solide Daca corpul poate mentine aceste reziduuri nediluate le poate stoca pe o perioada nedeterminata, neafectand pH-ul in restul corpului. Asa ca le stocheaza intr-o gramada de locuri si moduri, inclusiv in grasime. Ingrasarea poate fi rezultatul necesitatii reziduurilor acide de a avea un mediu de stocare.
Concluzie: prima data suntem acizi si apoi apare grasimea.
Exemple ale reziduurilor acide solide in corpul nostru sunt: colesterolul, acizi grasi, acid uric, pietre la rinichi, urati, sulfati si fosfati. Acumularea acestor reziduuri acide reprezinta procesul imbatranirii. Formula chimica pentru colesterol si acizii grasi este arderea incompleta a carbohidratilor. Colesterolul si acizii grasi sunt rezultatul consumului de paste si paine. Acidul uric si amoniacul provin de la toate tipurile de carne. Acidul fosforic provine de la cereale, cum ar fi orezul si bauturi tip cola. Acidul sulfuric provine de la galbenusul de ou.
Acizii sulfuric si fosforic sunt otravitori. Ei trebuie neutralizati de minerale alcaline inainte sa devina benign. In absenta unei cantitati suficiente de minerale alcaline in dieta noastra, corpul nu are de ales si va fura calciul din oase neutralizand acesti acizi, transformandu-i in sulfati, fosfati si urati; asa apare in timp osteoporoza.
Una din marile probleme a reziduurilor acide este ca ingroasa sangele si blocheaza capilarele. Din aceasta cauza multe persoane sufera de hipertensiune arteriala. In functie de locul in organism unde sunt stocate reziduurile acide, circulatia sangelui in acea zona este slaba si este posibil ca un organ vital sa primeasca insuficient sange devenind disfunctional.
Multe boli degenerative sunt rezultatul proastei circulatii. Un exemplu tipic este diabetul, care este cauzat de acumularile acide in jurul pancreasului.
Celulele canceroase sunt acide in timp ce celulele sanatoase sunt alcaline. Celulele normale nu pot supravietui in apropierea zonelor cu acumulari de reziduuri acide. Oricum, anumite persoane au gene puternice care sufera mutatii pentru a supravietui in mediu acid. Asa se dezvolta celulele canceroase. Atata timp cat mediul ramane acid, cancerul va reapare dupa o operatie de extirpare a celulelor canceroase. Oncologistii cu experienta cresc alcalinitatea pacientilor inainte de operatie.
Reziduurile acide din interiorul vaselor de sange sunt foarte periculoase putand duce la infundarea capilarelor din zona creierului. Corpul nostru lipeste aceste reziduuri de peretii vaselor de sange, dar in cazul uor eforturi mari, cand presiunea creste, aceste reziduuri se pot dezlipi si bloca vasele capilare din zona creerului provocand accidente cerebrale.
Alcalinul neutralizeaza acidul
Apa alcalina ionizata neutralizeaza reziduurile acide din corpul omenesc si le lichefiaza pentru a fi eliminate de catre rinichi.
Un exemplu care ne ajuta sa intelegem acest lucru ar fi grasimea de pe maini dupa ce spalam carnea. Aceasta grasime nu poate fi indepartata cu apa de la robinet. Avem nevoie de un sapun pentru a lichefia grasimea si a ne curata pielea. Grasimea este acida si sapunul este alcalin. Ne spalam corpul la exterior indepartand murdaria, dar neglijam complet murdaria din interior.
Deci ne conducem dupa dictonul "Ceea ce ochii nu vad, nu exista".
In functie de fiecare organism, noi stocam reziduurile acide in mod diferit. Simptomele bolilor se manifesta in functie de locul unde sunt stocate reziduurile. Cand vom intelege ca bolile degenerativ ale adultilor sunt cauzate de acumularile de deseuri acide nu va mai fi nici un mister ca utilizarea apei alcaline ionizate ne imbunatateste sanatatea.
Pentru a duce o viata lunga si sanatoasa, mai intai, noi trebuie sa eliminam deseurile acide din corpul nostru. Cel mai bun si usor mod de a scapa de aceste deseuri acide este sa le lichefiem si sa le neutralizam cu apa alcalina ionizata. Prin eliminarea particulelor rezidurilor acide din sange eliminam riscul imbolnavirilor care pot duce la moarte subita.
Apa alcalina ionizata nu are valoare nutritionala sau de medicament dar are uimitoarea capacitate de a neutraliza si lichefia deseurile acide pentru a putea fi eliminate din organism, pastrand alcalinitatea acestuia - deci sanatatea si starea de bine.
- explicaţii extrase dintr-o revista de stiinta (Ion Life Detox News nr.7/2004) -
In ultimii 30 de ani japonezii si coreenii s-au bucurat de beneficiile aduse sanatatii si conditiei fizice de apa ionizata, restul lumii afland de ea doar de cativa ani.
Poate ca cel mai uimitor aspect al fenomenului numit "apa ionizata" este ca in Japonia o familie din 5 consuma apa ionizata.
Noi toti avem prea mult aciditatea
Hrana pe care o consumam arde impreuna cu oxigenul din celule pentru a produce energie. Dupa ardere, hrana se transforma in reziduuri acide, iar celulele le depoziteaza in circuitul sanguin. Corpul nostru elimina aceste reziduuri prin urina, respiratie si transpiratie, restul fiind depozitate de-a lungul vaselor de sange si tesuturi.
Pentru a putea trai, sangele si celulele noastre trebuie sa fie usor alcaline (sangele are pH-ul de 7,35). Pentru a-si pastra alcalinitatea organismul nostru face o mica "scamatorie" prin care converteste reziduurile acide in reziduuri acide solide Daca corpul poate mentine aceste reziduuri nediluate le poate stoca pe o perioada nedeterminata, neafectand pH-ul in restul corpului. Asa ca le stocheaza intr-o gramada de locuri si moduri, inclusiv in grasime. Ingrasarea poate fi rezultatul necesitatii reziduurilor acide de a avea un mediu de stocare.
Concluzie: prima data suntem acizi si apoi apare grasimea.
Exemple ale reziduurilor acide solide in corpul nostru sunt: colesterolul, acizi grasi, acid uric, pietre la rinichi, urati, sulfati si fosfati. Acumularea acestor reziduuri acide reprezinta procesul imbatranirii. Formula chimica pentru colesterol si acizii grasi este arderea incompleta a carbohidratilor. Colesterolul si acizii grasi sunt rezultatul consumului de paste si paine. Acidul uric si amoniacul provin de la toate tipurile de carne. Acidul fosforic provine de la cereale, cum ar fi orezul si bauturi tip cola. Acidul sulfuric provine de la galbenusul de ou.
Acizii sulfuric si fosforic sunt otravitori. Ei trebuie neutralizati de minerale alcaline inainte sa devina benign. In absenta unei cantitati suficiente de minerale alcaline in dieta noastra, corpul nu are de ales si va fura calciul din oase neutralizand acesti acizi, transformandu-i in sulfati, fosfati si urati; asa apare in timp osteoporoza.
Una din marile probleme a reziduurilor acide este ca ingroasa sangele si blocheaza capilarele. Din aceasta cauza multe persoane sufera de hipertensiune arteriala. In functie de locul in organism unde sunt stocate reziduurile acide, circulatia sangelui in acea zona este slaba si este posibil ca un organ vital sa primeasca insuficient sange devenind disfunctional.
Multe boli degenerative sunt rezultatul proastei circulatii. Un exemplu tipic este diabetul, care este cauzat de acumularile acide in jurul pancreasului.
Celulele canceroase sunt acide in timp ce celulele sanatoase sunt alcaline. Celulele normale nu pot supravietui in apropierea zonelor cu acumulari de reziduuri acide. Oricum, anumite persoane au gene puternice care sufera mutatii pentru a supravietui in mediu acid. Asa se dezvolta celulele canceroase. Atata timp cat mediul ramane acid, cancerul va reapare dupa o operatie de extirpare a celulelor canceroase. Oncologistii cu experienta cresc alcalinitatea pacientilor inainte de operatie.
Reziduurile acide din interiorul vaselor de sange sunt foarte periculoase putand duce la infundarea capilarelor din zona creierului. Corpul nostru lipeste aceste reziduuri de peretii vaselor de sange, dar in cazul uor eforturi mari, cand presiunea creste, aceste reziduuri se pot dezlipi si bloca vasele capilare din zona creerului provocand accidente cerebrale.
Alcalinul neutralizeaza acidul
Apa alcalina ionizata neutralizeaza reziduurile acide din corpul omenesc si le lichefiaza pentru a fi eliminate de catre rinichi.
Un exemplu care ne ajuta sa intelegem acest lucru ar fi grasimea de pe maini dupa ce spalam carnea. Aceasta grasime nu poate fi indepartata cu apa de la robinet. Avem nevoie de un sapun pentru a lichefia grasimea si a ne curata pielea. Grasimea este acida si sapunul este alcalin. Ne spalam corpul la exterior indepartand murdaria, dar neglijam complet murdaria din interior.
Deci ne conducem dupa dictonul "Ceea ce ochii nu vad, nu exista".
In functie de fiecare organism, noi stocam reziduurile acide in mod diferit. Simptomele bolilor se manifesta in functie de locul unde sunt stocate reziduurile. Cand vom intelege ca bolile degenerativ ale adultilor sunt cauzate de acumularile de deseuri acide nu va mai fi nici un mister ca utilizarea apei alcaline ionizate ne imbunatateste sanatatea.
Pentru a duce o viata lunga si sanatoasa, mai intai, noi trebuie sa eliminam deseurile acide din corpul nostru. Cel mai bun si usor mod de a scapa de aceste deseuri acide este sa le lichefiem si sa le neutralizam cu apa alcalina ionizata. Prin eliminarea particulelor rezidurilor acide din sange eliminam riscul imbolnavirilor care pot duce la moarte subita.
Apa alcalina ionizata nu are valoare nutritionala sau de medicament dar are uimitoarea capacitate de a neutraliza si lichefia deseurile acide pentru a putea fi eliminate din organism, pastrand alcalinitatea acestuia - deci sanatatea si starea de bine.
duminică, 24 februarie 2008
Aluna de Leonid Andreev
ALUNA
de Leonid Andreev
A fost odată ca niciodată, în pădurea cea verde , o veveriţă foc de drăgălaşă, de toţi îndrăgită. Vara, veveriţa se purta roşcovană, iar iarna când firea toata se îmbracă in alb, veveriţa noastră punea şi ea straie albe şi s-o fi văzut atunci ce fercheşă şi frumuşică era! Şi ce dinţişori avea, albi ca neaua ascuţiţi ca briciul, de spărgea în ei alunele mai dihai decât cu cleştele.
Dar, spre nenorocul ei ,veveriţa noastră era prea din cale-afară de înţeleaptă-da, da înţeleaptă! - şi să vedeţi păţanie ce s-a tras din pricina asta, ce belea mare, ce necaz !
Până şi astăzi mai lăcrimează locuitorii pădurii celei verzi când şi-aduc aminte de întâmplarea aceea tristă.
S-a nimerit odată să zboare pe deasupra pădurii un înger cu aripile albe, şi îngerul cu ochişorii lui ageri a văzut-o pe veveriţa, şi cum a văzut-o i-a şi căzut cu tronc, şi ce si-a zis:
- Hai să-i fac un cadou veveriţei asteia frumoase!
S-a ridicat în zbor până în Grădina Raiului , a luat de acolo o aluna de aur, dintr-acelea care numai în pomul de Crăciun atârnă, şi i-a adus-o veveriţei celei albe.
- Uite o aluna de la mine veveriţa dragă, i-a spus îngerul. Poftim de-o ronţăie, ţi-am adus-o taman din Grădina Raiului .
- Mulţumesc, îi răspunse politicoasă veveriţa; am s-o mănânc mai târziu, după ce-ţi iei dumneata zborul.
Îngerul a crezut-o pe cuvânt şi şi-a luat zborul , iar veveriţa a căzut pe gânduri şi ce şi-a zis": " Bine, bine, mănânc eu aluna, dar pe urmă ?
Ia mai degrabă sa pun bine aluna asta cerească şi când voi avea parte de zile negre şi mi-o fi anevoie să găsesc de-ale gurii, o scot frumos şi-mi potolesc foamea cu ea.
Cuvină-se întotdeauna să fii chibzuit, grijuliu şi econom".
Şi uite c-au trecut veri după veri şi ierni după ierni, şi nu numai odată a ispitit-o pe veveriţa aluna de aur, ba o podidea şi plânsul de poftă, dar de mâncat n-a mâncat-o !
Şi iată că au dat şi zilele negre în viaţa bătrânei veveriţe, a îmbătrânit şi ea, picioruşele le-au chircit reumatismele, căpşorul a-nceput să-i tremure de slăbiciune, iar blăniţa cea albă, roasă şi năpârlită toata, urâtă tare acuma nici pomeneală să-i mai ţina de cald.
-Uite că a venit şi sorocul alunei mele de aur, a zis într-o bună zi bătrâna veveriţa, chinuită de foame şi-a scos comoara de sub un maldăr de frunze veştede. A luat-o in lăbuţe şi s-a uitat cu drag la ea.
S-a uitat cât s-a uitat cu drag la ea, pe urma a vârât aluna în gură, de vârât a vârât ea aluna în gură dar de spart n-a putut să o spargă, fiindcă veveriţa noastră nu mai avea dinţişori; aşa e, cum vă zic, nu mai avea dinţişori.
Pe deasupra pădurii albe a trecut iarăşi în zbor îngerul cu aripile albe şi ce văzu?
Sub un copac mare zăcea moartă o veveriţa bătrâna cu blăniţa flendurită şi în lăbuţe ţinea o aluna de aur, o aluna din Grădina Raiului ruptă.
Morala: Când iţi dă cineva o aluna Kolea , mănânc-o nu te codi.
de Leonid Andreev
A fost odată ca niciodată, în pădurea cea verde , o veveriţă foc de drăgălaşă, de toţi îndrăgită. Vara, veveriţa se purta roşcovană, iar iarna când firea toata se îmbracă in alb, veveriţa noastră punea şi ea straie albe şi s-o fi văzut atunci ce fercheşă şi frumuşică era! Şi ce dinţişori avea, albi ca neaua ascuţiţi ca briciul, de spărgea în ei alunele mai dihai decât cu cleştele.
Dar, spre nenorocul ei ,veveriţa noastră era prea din cale-afară de înţeleaptă-da, da înţeleaptă! - şi să vedeţi păţanie ce s-a tras din pricina asta, ce belea mare, ce necaz !
Până şi astăzi mai lăcrimează locuitorii pădurii celei verzi când şi-aduc aminte de întâmplarea aceea tristă.
S-a nimerit odată să zboare pe deasupra pădurii un înger cu aripile albe, şi îngerul cu ochişorii lui ageri a văzut-o pe veveriţa, şi cum a văzut-o i-a şi căzut cu tronc, şi ce si-a zis:
- Hai să-i fac un cadou veveriţei asteia frumoase!
S-a ridicat în zbor până în Grădina Raiului , a luat de acolo o aluna de aur, dintr-acelea care numai în pomul de Crăciun atârnă, şi i-a adus-o veveriţei celei albe.
- Uite o aluna de la mine veveriţa dragă, i-a spus îngerul. Poftim de-o ronţăie, ţi-am adus-o taman din Grădina Raiului .
- Mulţumesc, îi răspunse politicoasă veveriţa; am s-o mănânc mai târziu, după ce-ţi iei dumneata zborul.
Îngerul a crezut-o pe cuvânt şi şi-a luat zborul , iar veveriţa a căzut pe gânduri şi ce şi-a zis": " Bine, bine, mănânc eu aluna, dar pe urmă ?
Ia mai degrabă sa pun bine aluna asta cerească şi când voi avea parte de zile negre şi mi-o fi anevoie să găsesc de-ale gurii, o scot frumos şi-mi potolesc foamea cu ea.
Cuvină-se întotdeauna să fii chibzuit, grijuliu şi econom".
Şi uite c-au trecut veri după veri şi ierni după ierni, şi nu numai odată a ispitit-o pe veveriţa aluna de aur, ba o podidea şi plânsul de poftă, dar de mâncat n-a mâncat-o !
Şi iată că au dat şi zilele negre în viaţa bătrânei veveriţe, a îmbătrânit şi ea, picioruşele le-au chircit reumatismele, căpşorul a-nceput să-i tremure de slăbiciune, iar blăniţa cea albă, roasă şi năpârlită toata, urâtă tare acuma nici pomeneală să-i mai ţina de cald.
-Uite că a venit şi sorocul alunei mele de aur, a zis într-o bună zi bătrâna veveriţa, chinuită de foame şi-a scos comoara de sub un maldăr de frunze veştede. A luat-o in lăbuţe şi s-a uitat cu drag la ea.
S-a uitat cât s-a uitat cu drag la ea, pe urma a vârât aluna în gură, de vârât a vârât ea aluna în gură dar de spart n-a putut să o spargă, fiindcă veveriţa noastră nu mai avea dinţişori; aşa e, cum vă zic, nu mai avea dinţişori.
Pe deasupra pădurii albe a trecut iarăşi în zbor îngerul cu aripile albe şi ce văzu?
Sub un copac mare zăcea moartă o veveriţa bătrâna cu blăniţa flendurită şi în lăbuţe ţinea o aluna de aur, o aluna din Grădina Raiului ruptă.
Morala: Când iţi dă cineva o aluna Kolea , mănânc-o nu te codi.
Oameni care au invins boala - Georgeta Pirea
Extras de pe site-ul Fundatia Umanitara "SANATATE PRIN GANDIRE SI ALIMENTATIE" - in memoriam Ing. Valeriu POPA
Adresa: Strada N. Balcescu nr. 76 A, Valenii de Munte, judetul Prahova Cod 106400
Telefon / Fax: 0244/283279
Mobil: 0722724012
E-mail: contact@sanatate-naturista.ro
Georgeta Pirea, nascuta la data de 27 iunie 1960 in Alexandria. Economista, diagnosticata cu: Mastoza chistica, hipotiroidism cu gusa polinodulara
Evenimentele din viata mea se impart astfel: "inainte" si "dupa" intalnirea cu Petre Anca.
Numele meu este Georgeta Pirea si aceasta este povestea mea, povestea vietii mele cum imi place mie sa spun. imi doresc ca aceasta sa fie un semn de recunostinta adus celui care mi-a redat viata si speranta, domnului Petre Anca, precum si tuturor celor care prin grija si afectiunea lor mi-au fost alaturi.
Am 44 de ani si cineva mai tanar cu 10 ani mi-a spus de curand “la varsta dumneavoastra, doamna!...” La varsta mea, desi lupt cu o boala grea, ma simt un om fericit, cu sufletul plin de iubire si lumina. Simt ca pot primi si darui iubire in acelasi timp. Acest lucru vi-l spune un om care acum 6 ani si doua luni a ajuns disperat si blazat la domnul Petre Anca, impins de la spate de sot, catre un alt terapeut. Un terapeut despre care stiam doar ca este continuatorul lui Valeriu Popa – o somitate in materie de tratamente alternative din Romania. Am ajuns la Fetesti pe 15.10.1998, la ora 10,00 si despre domnul Petre Anca aflasem dintr-un articol publicat cu putin timp inainte in revista Formula AS. Primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost “de ce nu mai vrei sa traiesti ?!”. Cu un an in urma, eu “pierdusem” (asa credeam atunci) cea mai draga fiinta, pe cea care mi-a dat viata, pe mama mea, in urma unui atac cerebral major, iar suferinta sufleteasca mi-a agravat foarte mult starea de sanatate.
Cand am ajuns la domnul Petre Anca, in subconstientul meu cred ca realizam ca legatura cu lumea terestra se rupea, desi imi doream sa traiesc pentru copilul meu, ma durea sufletul la gandul ca va suferi si va ramane singur. Dar nimic din ce ma inconjura, nu ma mai atragea, nu-mi placea nimic, nu vedeam nimic. Eram un robot caruia i se inchideau ochii, in stare de lancezeala. Sufletul meu incepuse sa moara. Din acea perioada nici nu am amintiri foarte clare, nici despre mine, nici despre copil, totul este invaluit intr-o ceata densa. intalnirea de la Fetesti cu domnul Petre Anca (in paranteza fie spus, este un om remarcabil pe care nu-l mai poti uita – iar cei care l-au vazut inteleg foarte bine ce vreau sa spun), a trezit “ceva” in mine, dar nu suficient. Regimul recomandat mi s-a parut foarte dur si dificil de urmat. imi spuneam ca eu am serviciu, faceam si munca de teren atunci, si ca nu pot face asa ceva. Nu am stat sa analizez daca este bine sau nu, ce alternative am si ce pot face. Ma ingrozea gandul ca viata mea va fi programata pe ore iar eu ma voi pierde, nu ma voi mai regasi in ea. Cand am ajuns acasa am spus nu, am plans – ca de obicei – si am continuat periplul pe la medici si terapeuti. De atunci si pana la urmatoarea intalnire au trecut exact 7 luni (asa cum spune domnul Petre Anca nimic nu este intamplator in viata) - pe 15 mai 1999, la Cernica se comemorau doi ani de la plecarea lui Valeriu Popa. Acolo, pierduti in multime, asteptam sa apara Petre Anca: imi amintesc ca l-am vazut si ca din multime i-a sarit in brate doamna Doina Pantazie (aveam sa o cunoastem apoi la prezentare), care l-a imbratisat ca o mama si in acel moment mi-am dorit sa-i pot fi si eu aproape. A trecut apoi prin apropierea noastra, si din acea mare de oameni, ne-a recunoscut pe mine si pe sotul meu, mi-a luat mana si mi-a spus doar “ce mai astepti?!”. Acesta a fost momentul hotarator in care viata mea a renascut, decizia a fost luata.
La urmatoarea intalnire, peste doua saptamani, in parcul National, la Teatrul de Vara, acolo unde Valeriu Popa obisnuia sa dea consultatii, eram in a sasea zi de post total, convinsa ca pot orice si ca pentru mine aceasta este singura cale de urmat. De atunci, in fiecare an, din 21 martie si 21 septembrie, la echinoctiu, la dorinta mea fac cate 14 zile de post total, iar acum in ultimul an am incercat sa maresc perioada la 21 de zile. si cu ajutorul lui Petre Anca am reusit.
Asa a inceput trezirea mea la viata, vindecarea mea. si desi toata viata am crezut in Dumnezeu si l-am simtit in foarte multe momente din viata aproape, nu am avut niciodata o perceptie mai clara a ceea ce inseamna spiritul si adevarata simtire a lui. Despre afectiunea care mi-a marcat existenta, primele amintiri provin din copilarie – adolescenta. Aveam stari de sufocare, inexplicabile. La 15 ani am ajuns prima oara la Institutul „C.I.Parhon” si mi s-a pus diagnosticul de hipotiroidism cu gusa polinodulara, si mi s-a prescris tratament cu Tiroida, mai apoi cu Tiroton. Cu medicamente si controale medicale periodice, boala a fost tinuta in limite normale dupa spusele medicilor. Dar dupa varsta de 34 – 35 de ani, starile fizice generale proaste au inceput sa se manifeste tot mai des, au aparut si palpitatii, insomnii, adormeam doar daca luam Distonocalm si in timp doza a crescut la 2 – 3 pastile. Dupa 36 de ani au inceput sa apara dureri atroce la sani (credeti-ma, este ingrozitor sa nu te poti atinge, ca orice miscare a mainilor sa-ti scoata tipete de durere, sau ca simpla operatiune de imbracare – dezbracare sa fie o povara). in octombrie 1997 examenul clinic a relevat existenta a multiple formatiuni chistice cu dimensiuni de 2 – 8 mm, care in anumite momente imi dadeau senzatie de jena si in axile. Sanii imi erau ca niste saculeti umpluti cu pietricele si aveam senzatia ca se vor sparge la orice atingere. Diagnosticul stabilit a fost de mastoza chistica si cervicita. Se stie ca proasta functionare a glandei tiroide afecteaza si alte organe: cele genitale, rinichii, ficatul si inima. Mi s-au prescris medicamente pe baza de hormoni pentru sani, precum si tratament medicamentos pentru spasmofilie si intarirea muschiului inimii. Dupa primele 3 luni de medicatie am mers la control si de data aceasta analizele indicau faptul ca am facut hepatita, intrucat medicamentele hormonale se eliminau prin ficat. S-a mai adaugat in consecinta alta pastila pentru refacerea celulei hepatice. Nici rinichii nu aratau mai bine, asa ca tratamentul era complex si luam un pumn de medicamente. Asta nu inseamna ca starea mea se imbunatatea. Durerile dispareau doar in cele 10 zile pe luna in care luam medicamente hormonale, in rest, aceeasi stare. Toate acestea, precum si suferinta sufleteasca produsa de disparitia mamei mele ma faceau sa simt ca sunt cu un picior in groapa. si desi sunt o persoana cu o structura psihica puternica, vesela si guraliva in general, am si perioade de fragilitate in care plang foarte mult. Se aduna suferintele unele peste altele si la un moment dat rabufnesc. Atunci m-a ajutat foarte mult faptul ca radeam, dar aceste momente incepusera sa fie din ce in ce mai rare si raul ma coplesea. Medical, nu mi s-a pus diagnosticul de cancer la san sau de col uterin, pentru ca nu am facut punctie biopsica, dar mai tarziu aveam sa aflu ca acesta era diagnosticul, dar intr-o faza incipienta.
V-am spus mai inainte ca am ajuns la Fetesti in urma unei programari dupa ce citisem in revista Formula AS un interviu cu domnul Petre Anca. La vremea aceea dumnealui de-abia iesise la pensie, iar Fundatia de la Valenii de Munte nu exista. Ca si la spital, si la Fetesti „autorul” programarilor era sotul meu, Dan. El stia mai multe intamplari despre Valeriu Popa, era fascinat de personalitatea acestuia si de tot ce tine de manifestarile paranormale. Eu eram doar un „participant” la acele intalniri, nu eu am ales la ce medici si terapeuti sa mergem, dar decizia pentru a incepe tratamentul naturist stabilit de Petre Anca mi-a apartinut in totalitate. Subliniez acest lucru pentru ca este foarte important ca decizia sa apartina celui in cauza, nu rudelor sau prietenilor, pentru ca lupta este a fiecaruia si, daca nu exista o implicare cu si din toata fiinta, rezultatele nu sunt cele asteptate si de multe ori apare abandonul. Cand am ajuns prima oara la Fetesti, domnul Petre Anca mi-a „scanat cipul” si mi-a atras atentia asupra starii pesimiste. Mi-a stabilit foarte corect toate afectiunile despre care eu stiam, mi-a spus ca am hipotiroidism (aceasta este caracterizata de obezitate, dar eu nu am fost niciodata grasa), lucru pe care majoritatea medicilor din spitalul „C.I.Parhon” il contestau si ma stresau cu intrebarile legate de greutatea corporala. Am banuit tot timpul gravitatea bolii dar nu am avut o certitudine in acest sens. Domnul Petre Anca nu iti spune daca vede ca nu esti pregatit sa afli adevarul. in schimb Dan a stiut de la inceput, iar atunci cand am aflat si eu i-am inteles indarjirea cu care m-a sustinut si mi-am dat seama ca atunci nu as fi rezistat sa aflu „marea veste”. si asa, doar ca banuiam si eram daramata; eu am avut de luptat foarte mult cu psihicul meu, cu mine insami, pentru a capata forta interioara de care aveam nevoie. Ajutata de domnul Petre Anca, am reusit sa-mi depasesc limitele de la inceput, sa invat sa las suferinta sa treaca si sa nu ma afecteze interior, ca ea – suferinta – face parte din viata si ca este un mod de a iesi mai puternici din lupta cu ea. Au trecut cativa ani pana cand sa inteleg ca nimic nu trebuie sa ne darame, ca nu trebuie sa privim niciodata inapoi, ca tot ce conteaza este clipa prezenta traita la intensitate maxima pentru ca nu stii niciodata daca urmatoarea va mai fi. Am inceput regimul pe 31 mai 1999 si acesta a devenit un mod de viata, un mod de gandire si alimentatie (nu intamplator Fundatia de la Valenii de Munte se cheama „Sanatate prin gandire si alimentatie”, in memoriam „Valeriu Popa”). Am inceput cu 14 zile de post total, apoi 7 zile de prerevenire si 45 de zile un regim BG 3 bazat in principal pe ceaiuri, salata de cruditati cu grau incoltit, masaje, comprese, meloterapie si cel mai important – 5-6 km de miscare in aer liber, zilnic. Nu pot sa spun ca a fost usor, nimic nu este usor. Dar, asa cum imi reamintea de curand domnul Petre Anca, am avut norocul sa fiu printre putinii pacienti care ajung la timp si care au tot sprijinul familiei – sotul si copilul. si nu doar sprijinul, ci tot ajutorul - mai mult de atat nu se putea. Dar au fost si persoane care s-au impotrivit cu inversunare spunand ca este o prostie, ca ma omor cu zile (sora cea mica a mamei mele, care este farmacista si fiica ei, care este medic), iar sora mea, desi nici acum nu este de acord cu astfel de tratamente, mi-a respectat decizia luata si nu a spus nimic. O vad si o simt ca, atunci cand sunt in post, parca se manifesta la ea o suferinta fizica, iar glasul ii este gatuit de grija. Sotul meu, Dan a fost alaturi de mine din prima clipa si de la prima inghititura de apa. El imi pregatea ceaiurile pentru clisme si spalaturi, el m-a dus de mana in toate plimbarile, a masurat cu masina distanta in km pe care apoi ii faceam pe jos. Am suportat destul de greu posturile, in special primul. Slabeam in fiecare zi 1 kg, am avut probleme pentru ca la putin timp (din a cincea zi) nu am mai putut sa beau apa suficienta, dar nu am stat nici o zi acasa, am fost tot timpul in activitate. in primele 3-4 zile din regimul de prerevenire ce urmeaza dupa post, ajunsesem totusi la limita de rezistenta (subliniez, pentru ca nu am consumat cantitatea minima de 3 litri de lichide pe zi), beam apa cu paiul, beam 1/2 pahar si vomitam 1-2 pahare, aveam privirea pierduta, schimbata, eram pamantie. Toti cei din jur se speriasera, doar el, Dan, care a stiut de la inceput gravitatea bolii nu a cedat si nu a lasat nici o clipa ca eu sa vad ce este in sufletul lui; pentru mine el a fost motorul care a tras mereu. imi amintesc din acea perioada de inceput ca imi era teama sa nu racesc, pentru ca inainte eu aveam mari probleme cu amigdalele si luam multe antibiotice. Pentru mine interdictia privind medicamentele a fost litera de lege si nu stiam ce pot face in situatia in care raceam. imi era teama ca o eventuala infectie in gat nu ar fi cedat si atunci, daca luam antibiotice, ratam tratamentul naturist inceput, stiam ca abandonul insemna o revenire in forta a bolii. Nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa abandonez, ma temeam doar de situatiile fortuite care m-ar fi dus la abandon. Dar racelile au venit si au trecut la fel cum au venit, exista o multime de alte leacuri, incat nu trebuie sa ne facem griji - si apoi, intr-un astfel de regim racesti doar daca faci imprudente. in drumul meu am mai avut si alte exemple de oameni care au pornit pe aceeasi cale - pe Ionut Don, un alt pacient, care mai apoi avea sa devina unul din atatia prieteni, prietenul meu de suflet cu care discut orice. Ce pot sa mai spun despre primul regim este ca apoi, in BG-ul care a urmat, m-am simtit ca un fluturas plin de energie. Desi hrana mea se compunea dintr-o salata de cruditati cu grau incoltit (foarte bine masurata de Dan - ma rugam de el sa puna lingurile mai pline), iar seara un compot din coaja de mar pe care trebuia sa-l pregatesc in cantitate dubla si pentru fetita mea. Totusi, atunci am fost in cea mai buna forma fizica si psihica. Aveam nevoie de foarte putine ore de somn, eram foarte activa si faceam munci care ma solicitau destul de mult, dar fara sa resimt efortul. Am crezut orbeste de la inceput ca ma voi vindeca si altceva nu a mai contat. Am avut probleme legate doar de dificultatea regimului, dar niciodata de eficienta si finalitatea lui. Acum, zilnic, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat si a stat alaturi de sufletul meu (de fapt, El nu m-a parasit niciodata, eu nu l-am perceput intotdeauna), ce odata era pustiit, iar de cate ori am ocazia, lui Petre Anca, nu doar pentru ca prin el am reusit sa ma vindec (eu ma consider acum un om perfect sanatos), ci si pentru ca prin el am deschis ochii si l-am cunoscut si regasit si altfel pe Dumnezeu. Pentru ca viata mea s-a schimbat radical, din toate punctele de vedere si sub toate planurile. si nu doar a mea, ci si a familiei mele. La doi ani dupa mine, Dan a renuntat definitiv la carne, iar Anamaria, care niciodata nu a mancat cu placere carne, ni s-a alaturat. Va spuneam mai devreme ca nu mi-a fost usor si recunosc ca am mai facut si greseli, care si-au spus cuvantul mai tarziu, in sensul ca nu am facut intotdeauna toate procedurile stabilite, iar uneori am consumat alimente interzise in acea perioada (lactate in principal). De regula, atunci cand incepi sa te simti bine, ignori unele interdictii si crezi ca este suficient sa faci doar anumite lucruri care sunt mai comode. Necazul pentru mine este ca sunt constienta de fiecare dintre erorile sau omisiunile pe care le fac, dar cu greu rezist tentatiei sau comoditatii. Aceasta este o dovada ca nu am suficienta vointa, pentru ca nu cred ca a fost vreun regim pe care sa-l respect in totalitate. O intamplare nostima s-a petrecut in primul BG, cand, vara fiind, Dan manca, mi se parea mie, cantitati imense de pepene verde, iar eu trebuia sa mananc doar grau incoltit. M-am rugat de el sa-mi dea si mie o bucatica si, cu chiu cu vai mi-a dat 1 cm de felie de pepene. Peste putin timp, cand l-am sunat pe domnul Anca, mi-a zis ca am gresit ca i-am pus la dosar fotografia, pentru ca a vazut ca am gresit si ca am mancat pepene verde, desi nu aveam in regim. Apoi, legat de proceduri, nefiind obisnuita cu clismele de exemplu, mi se parea foarte greu (acum a devenit o necesitate, aproape ca o dependenta si fac intre doua si cinci pe zi, depinde de program) si plangeam si ma intrebam “de ce eu?!”, “cu ce am gresit, Doamne ? si unde?”. Acest zbucium nu ma ajuta deloc, la fel ca si consumul mare psihic legat de serviciu (aceasta a fost lupta mea cea mai grea pentru ca implicarea mea era prea personala si puneam totul la suflet). Domnul Petre Anca mi-a spus la sfarsitul unui post ca daca nu voi avea o alta atitudine fata de problemele de la serviciu si fata de toate celelalte pe care le lasam sa ma afecteze, imi biciuiesc organismul prin post degeaba - efectul este zero. Problema este ca si eu simteam ca asa stau lucrurile, dar nu aveam atunci, si uneori nici acum, puterea de a le separa si de a nu le aduce in interiorul meu. Trebuie sa participi cu toata fiinta si cu toata forta la acest regim. Acest lucru nu trebuie sa ne sperie, intrucat este vorba despre fiinta noastra si daca un singur om a reusit sa realizeze ceva, atunci oricine altcineva poate, daca isi doreste suficient. in timp, tot bunul Dumnezeu, la fel ca si domnul Anca, prin discutii indelungate, m-a facut sa-mi dau seama ca zbuciumul acela interior era fara sens si ca erau intrebari prostesti. Ce importanta avea acel “de ce eu?!”, era o dovada de egoism..., ar fi trebuit sa fie altcineva in locul meu?! si cu ce eram eu mai buna decat acel altcineva care as fi vrut sa preia boala de la mine? Desi intotdeauna am incercat sa fac bine si sa fiu un simplu om, nu eram si nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni, astfel incat sa am dreptul sa spun “de ce eu, Doamne?!”. Am continuat sa cred cu tarie in lupta mea, stiam ca este doar a mea si ca toata forta sta in mine. Se pare ca in parte am si reusit, daca am ajuns pana aici - pentru ca am avut si cateva momente de cumpana si cand salvatorul meu a fost ca de fiecare data aproape. Ultimul eveniment de genul acesta a fost in octombrie 2002, cand, in ultima zi din cura cu struguri pe la ora 15 am simtit un gol in stomac, ameteli, frisoane, stare de lesin. Am crezut ca este ceva trecator si ca atare am incercat sa ma tratez singura. Nu a fost suficient si nici corect, pentru ca in mai putin de o ora imi era foarte rau, iar cand Dan l-a sunat pe domnul Anca, acesta i-a spus ca trebuia sa sune mai devreme, dar mi-a spus sa beau ceai de chimen, sa pun prin alternanta comprese calde si reci pe talpi si comprese cu bitter suedez pe zona ombilicala. Efectul a fost miraculos, dupa nici o jumatate de ora parca nu avusesem nimic. Nu as vrea ca aceste intamplari sa va sperie, pentru ca fiecare pacient are trairile sale si depinde de modul in care fiecare abordeaza tratamentul, cu mai multa sau mai putina seriozitate, sa nu ne permitem sa facem noi corectii din mers regimului, crezand ca “gata, de acum imi este bine, stiu ce am de facut”. Mi s-a intamplat de foarte multe ori ca cei din jurul meu sa aprecieze hotararea mea, dar cand s-a pus problema ca ei sa treaca la un astfel de regim, sa spuna ca eu pot, dar ei nu. Nu am inteles niciodata acest raspuns al lor, pentru ca eu am spus mereu ca nu sunt un om cu foarte multa vointa, ca s-ar putea sa descopere ca ei sunt mult mai puternici, daca vor. Pe mine dorinta de a izbandi m-a calauzit, precum si faptul ca am redescoperit ca fiecare clipa din viata este asa de frumoasa, incat merita sa lupti pentru ea. La fel, am auzit oameni care spun ca nu pot renunta la carne, sau carora acest regim li se pare prea lung. Nu judec pe nimeni si nu vreau sa lamuresc pe nimeni despre ceva in care nu crede, dar cum poate un om sa spuna ca mai bine moare, decat sa renunte la carne, cafea sau tutun? intotdeauna cand iei o decizie, pui in balanta argumentele pro si contra - viata sau consumul unor anumite alimente. Au uitat oare ca obisnuinta este a doua natura, si ca exista atatea alimente pe care le putem consuma? Recunosc ca si eu aveam oarece reticente inainte in privinta ceaiurilor amare, a alimentelor fara sare, dar apoi am descoperit ca alimentele sunt la fel si fara sare, iar ceaiurile amare sunt cele mai placute. si cand ai langa tine un exemplu viu ca se poate trai fara hrana solida, ca medicina naturista a inregistrat succese acolo unde medicina alopata si-a declinat competenta, nu inteleg decizia celor care aleg CARNEA in defavoarea VIEtII, care abandoneaza totul fara lupta. Sau cei care spun ca este un regim prea lung. Oare medicina alopata ofera solutii salvatoare la minut?!. Nu, categoric nu, nici nu putem avea o astfel de pretentie. Prin nici o metoda nu exista rezolvare rapida pentru ca nici boala nu apare intr-o zi, ea se acumuleaza in ani, in functie de modul nostru de gandire si de alimentatie. in tratamentul naturist inceputul este mai greu pentru ca are loc dezintoxicarea organismului, se schimba foarte multe in modul nostru de viata, tot ce ai stiut si toate cele in care ai crezut inainte capata acum alte valente si esti un pic bulversat.
Cand ai cancer si spui cuiva, indiferent cum ai face-o, sfarseste prin a-i fi mila... Un om bolnav, indiferent de gravitatea bolii, pentru a putea lupta are nevoie in primul rand de toata forta lui interioara. Atitudinea de mila a celor din jur nu il ajuta, din contra, el trebuie sa-si canalizeze din energie pentru a inlatura influenta acestei stari negative. Prin compasiunea lor, oamenii te fac sa te simti pierdut, ti s-a pus eticheta “bolnav”, ei te elimina inainte ca viata sa o faca.
Pe mine, majoritatea oamenilor nu ma cred cand le spun ce boala am. Ei vad doar ca fizic sunt bine, vad doar exteriorul. Probabil, ca sa fii bolnav grav trebuie sa stai la pat. “Cum sa ai o asa boala, ca uite, esti mai vioaie decat mine!”. De aceea, de obicei, nu spun. Ce vreau eu sa spun aici, este ca suferinta fizica trebuie sa-ti innobileze sufletul. Daca nu vezi si nu simti ca trebuie sa te schimbi, sa devii mai bun, ca lumea, viata, inseamna altceva decat ce a fost inainte de boala, atunci nu ai invatat nimic din aceasta experienta. Din aceasta sufetrebuie sa invatam adevaratul sens al vietii. Pentru ca nu ti-l spune nimeni. Toata suferinta, decizia si lupta iti apartin; ceilalti te pot sustine, dar victoria este numai si numai a ta. in timp, am realizat ca pentru mine boala si suferinta au fost un lucru benefic, pana la intalnirea cu Petre Anca, eram unul dintre “adormitii” care se complac in situatia in care sunt. Acum, imi dau seama ce frumoasa este viata, ce bine este sa topai pentru ca este o zi frumoasa de primavara (mie primavara imi da o stare de permanenta euforie si merg cu Dan de mana si topai pe langa el ca un copilas), ce frumos este un rasarit de soare si o noua zi, ce minunat este sa-ti vezi partenerul alaturi, ce dulci si duioase sunt vorbele copilului tau, ce luminoasa este o floare care-si desface petalele in soare, iar soarele, soarele este intotdeauna incantator si datator de iubire tuturor, ce frumos este cerul plin de stele, sau catelusa mea care plange si vrea sa-mi fie alaturi atunci cand sunt trista. Am inteles ca moartea face parte din viata si ca nu trebuie sa ne fie frica de ea. Cand o accepti, frica de ea dispare, ca orice alta frica. imi doresc, si am discutat mult cu Anamaria, fiica mea, ca atunci cand voi pleca eu, sa nu sufere si sa stie ca-i voi fi intotdeauna alaturi. Daca simti asta, atunci asa este. Cand a plecat mama mea, am crezut ca am pierdut-o, dar nu este asa. Ea traieste inca in sufletul meu si, desi nimic din ce a fost nu va mai fi la fel, iar locul ei nu il va lua nimeni, eu cred cu tarie ca mama mea vegheaza asupra noastra, este unul din ingerii mei pazitori. in primul an am visat-o noapte de noapte, era destul de apasator, dar in timp s-a transformat intr-un gand care este mereu prezent. Daca stii sa traiesti, vei sti sa si mori. Important este ca, atat cat traiesti, sa nu iti fie niciodata rusine de faptele si gandurile tale, sa traiesti cu intensitate maxima fiecare clipa, ce a fost sa nu regreti, iar ce va veni sa nu planuiesti. Dumnezeu are grija sa primim atat cat ne trebuie si cat meritam. Mai mult s-ar putea sa nu putem duce. De cateva zile am incheiat o perioada de 21 zile de hrana lichida, nu il pot numi post pentru ca 14 zile am baut apa si ceaiuri, iar ultimele 7 zile am baut suc de mar, morcov si sfecla rosie diluate cu apa (1/3 in primele patru zile si 1/1 in urmatoarele). in general, totul a decurs bine, am avut si cateva zile mai proaste, si nu atat datorita starii fizice, pentru ca dupa atatia ani organismul s-a obisnuit, cat mai ales starii psihice. in post starile negative se amplifica, de aceea de fiecare data incerc sa nu emit si nici sa nu fiu afectata de gandurile negative ale altor persoane. in 21 de zile am slabit doar 5 kg (in primele trei zile cate 1 kg pe zi, urmatoarele 6 zile nu am dat jos nici un gram, am mai dat cate 1/2 kg in urmatoarele 4 zile, apoi iarasi nici un gram); acest lucru arata ca organismul isi regleaza singur ritmul sau. Dar in penultimele doua zile am avut o cadere, am plans tot timpul. Am asteptat ca cei din jurul meu sa ma sustina iarasi, dar de data aceasta nu a fost asa. Fiecare avea problemele sale si m-am gandit ca poate este un mod egoist de a capta tot timpul atentia. Ce am constatat eu acum pe propria piele a fost ca singura am reusit sa depasesc acel moment mai dificil si a fost cu atat mai bine ca nu am transferat asupra altei persoane necazurile mele. Am iesit mai puternica din toata aceasta experienta si probabil ca de aceea in perioada urmatoare am capatat un optimism cum rar mi s-a intamplat. si aceasta, in conditiile in care la serviciu au inceput sa apara probleme destul de serioase, mi se desfiinteaza postul; uneori ma minunez singura de atitudinile mele de acum - inainte nu mi-ar fi iesit aceasta problema din cap nici o clipa, s-ar fi transformat intr-o obsesie, acum am zis “ce o fi, o fi, cum vrea Dumnezeu” si mi-am pastrat buna dispozitie (ma refer la starea interioara, nu la ce se vede la exterior, masca). si poate ca eu sunt totusi o persoana foarte norocoasa, pentru ca mi-au fost alaturi foarte multi oameni, pe care eu realmente i-am simtit aproape, grija lor mi-a incalzit sufletul si m-a ajutat sa-mi fie mai usor. Ca mi-a fost greu sta dovada grija lor si povestile lor de dupa. M-a ajutat in primul rand, domnul Petre Anca, care m-a sustinut tot timpul, apoi familia, colegii de serviciu carora le multumesc in mod deosebit. Ce frumos ar fi daca ne-am purta cu atata grija si consideratie cu toti oamenii, in toate momentele si in toate situatiile. Eu, pana la urma cred ca Dumnezeu ma rasfata si ca boala a fost un semnal de alarma pentru a nu o lua pe un drum gresit. Important este sa ne trezim si sa ne alegem calea pe care sa mergem pana la capat. Este drumul nostru si trebuie sa ni-l asumam cu toata puterea noastra si cu toata responsabilitatea de care suntem in stare. Tot gandul nostru curat, frumos si plin de iubire pentru tot ce suntem si ce ne inconjoara - asta trebuie sa fie ratiunea noastra de a trai. Pentru ca, asa cum imi place mie sa spun, Dumnezeu are intotdeauna grija.
Cand privesc in urma, evenimentele din viata mea se impart in “inainte” si “dupa” intalnirea cu Petre Anca. Fiecare dintre noi are momente care i-au marcat existenta intr-un fel sau altul. Pentru mine acele vorbe “de ce nu mai vrei sa traiesti?!” au avut rolul de a ma trezi. si din acel moment, chiar daca am avut greutati, in unele cazuri mai mari decat inainte, important este ca acum stiu ca trebuie sa actionez in alt mod. si dintre atatea mii de pacienti, domnul Petre Anca a ales sa-i fie alaturi cativa, printre care si eu, Dan si chiar Anamaria - „Licurici”, cum ii spune Petrica. Suntem un grup de prieteni imprastiati in toata tara, care formam un club, „Nemuritorii”, si care avem acest privilegiu de a-i fi aproape terapeutului nostru. Eu asa cred, ca este un privilegiu, pentru ca stiu ca sunt multi care doresc sa fie in locul nostru. Sa ai posibilitatea sa stai langa acest OM, care zilnic, prin daruirea sa fata de oameni este un exemplu de cum ar trebui sa fim cu totii, sa poti invata de la el, din cunostintele sale – cine nu si-ar dori acest lucru… Nu stiu cat reusim noi, cei din grup sa il ajutam; ceva tot am reusit, sa fim prieteni. Acesta nu este un lucru simplu, mai ales ca suntem la distante considerabile si ca fiecare are serviciu, mai usor sau mai greu, timpul petrecut impreuna este foarte important totusi. Cu ei, cu prietenii nostri, redescopar frumusetea sufletului omenesc si prietenia adevarata. Nu ai nevoie de iesiri spectaculoase sau de mancaruri copioase ca sa fii fericit. Atat de putin ne poate face mai buni si mai fericiti. Tot cu ei, si in mod special cu domnul Petre Anca, am aflat ca varsta chiar nu conteaza, ca doar ceea ce simti tu si vrei tu este important, ca niciodata sa nu spui ca nu poti face ceva. Depinde cum abordezi problema. Cu ei, la 41 de ani am reinceput sa merg pe bicicleta si am facut trasee montane cum nu m-as fi gandit niciodata (chiar fiind in post total), la 42 de ani am pus prima oara schiurile in picioare si dupa foarte putine iesiri la schi, am coborat pe partia Postavarul din Poiana Brasov. Mai trebuie sa invat sa inot, dar probabil ca mai este timp si pentru asta si am facut aproape orice.
Inca mai am in mine destule „frici”, inca am destule prejudecati, dar domnul Petre Anca ne spune tot timpul ca de noi depinde sa fim cu adevarat liberi. Pentru toate cate mi s-au intamplat „dupa”, si doar o zi daca mi-ar mai fi dat sa traiesc, consider ca de fapt boala mi-a salvat sufletul, ca nu am ratat intalnirea cu viata si ca sunt o norocoasa. si asa poate deveni oricare dintre noi, pentru ca vedeti, schimbarea am facut-o eu. Domnul Petre Anca m-a ajutat, si el face acest lucru pentru oricine are incredere in el si ii solicita ajutorul. Iar noi, cei ce ii suntem alaturi ar trebui sa il sustinem neconditionat.
Georgeta Decembrie 2004
Adresa: Strada N. Balcescu nr. 76 A, Valenii de Munte, judetul Prahova Cod 106400
Telefon / Fax: 0244/283279
Mobil: 0722724012
E-mail: contact@sanatate-naturista.ro
Georgeta Pirea, nascuta la data de 27 iunie 1960 in Alexandria. Economista, diagnosticata cu: Mastoza chistica, hipotiroidism cu gusa polinodulara
Evenimentele din viata mea se impart astfel: "inainte" si "dupa" intalnirea cu Petre Anca.
Numele meu este Georgeta Pirea si aceasta este povestea mea, povestea vietii mele cum imi place mie sa spun. imi doresc ca aceasta sa fie un semn de recunostinta adus celui care mi-a redat viata si speranta, domnului Petre Anca, precum si tuturor celor care prin grija si afectiunea lor mi-au fost alaturi.
Am 44 de ani si cineva mai tanar cu 10 ani mi-a spus de curand “la varsta dumneavoastra, doamna!...” La varsta mea, desi lupt cu o boala grea, ma simt un om fericit, cu sufletul plin de iubire si lumina. Simt ca pot primi si darui iubire in acelasi timp. Acest lucru vi-l spune un om care acum 6 ani si doua luni a ajuns disperat si blazat la domnul Petre Anca, impins de la spate de sot, catre un alt terapeut. Un terapeut despre care stiam doar ca este continuatorul lui Valeriu Popa – o somitate in materie de tratamente alternative din Romania. Am ajuns la Fetesti pe 15.10.1998, la ora 10,00 si despre domnul Petre Anca aflasem dintr-un articol publicat cu putin timp inainte in revista Formula AS. Primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost “de ce nu mai vrei sa traiesti ?!”. Cu un an in urma, eu “pierdusem” (asa credeam atunci) cea mai draga fiinta, pe cea care mi-a dat viata, pe mama mea, in urma unui atac cerebral major, iar suferinta sufleteasca mi-a agravat foarte mult starea de sanatate.
Cand am ajuns la domnul Petre Anca, in subconstientul meu cred ca realizam ca legatura cu lumea terestra se rupea, desi imi doream sa traiesc pentru copilul meu, ma durea sufletul la gandul ca va suferi si va ramane singur. Dar nimic din ce ma inconjura, nu ma mai atragea, nu-mi placea nimic, nu vedeam nimic. Eram un robot caruia i se inchideau ochii, in stare de lancezeala. Sufletul meu incepuse sa moara. Din acea perioada nici nu am amintiri foarte clare, nici despre mine, nici despre copil, totul este invaluit intr-o ceata densa. intalnirea de la Fetesti cu domnul Petre Anca (in paranteza fie spus, este un om remarcabil pe care nu-l mai poti uita – iar cei care l-au vazut inteleg foarte bine ce vreau sa spun), a trezit “ceva” in mine, dar nu suficient. Regimul recomandat mi s-a parut foarte dur si dificil de urmat. imi spuneam ca eu am serviciu, faceam si munca de teren atunci, si ca nu pot face asa ceva. Nu am stat sa analizez daca este bine sau nu, ce alternative am si ce pot face. Ma ingrozea gandul ca viata mea va fi programata pe ore iar eu ma voi pierde, nu ma voi mai regasi in ea. Cand am ajuns acasa am spus nu, am plans – ca de obicei – si am continuat periplul pe la medici si terapeuti. De atunci si pana la urmatoarea intalnire au trecut exact 7 luni (asa cum spune domnul Petre Anca nimic nu este intamplator in viata) - pe 15 mai 1999, la Cernica se comemorau doi ani de la plecarea lui Valeriu Popa. Acolo, pierduti in multime, asteptam sa apara Petre Anca: imi amintesc ca l-am vazut si ca din multime i-a sarit in brate doamna Doina Pantazie (aveam sa o cunoastem apoi la prezentare), care l-a imbratisat ca o mama si in acel moment mi-am dorit sa-i pot fi si eu aproape. A trecut apoi prin apropierea noastra, si din acea mare de oameni, ne-a recunoscut pe mine si pe sotul meu, mi-a luat mana si mi-a spus doar “ce mai astepti?!”. Acesta a fost momentul hotarator in care viata mea a renascut, decizia a fost luata.
La urmatoarea intalnire, peste doua saptamani, in parcul National, la Teatrul de Vara, acolo unde Valeriu Popa obisnuia sa dea consultatii, eram in a sasea zi de post total, convinsa ca pot orice si ca pentru mine aceasta este singura cale de urmat. De atunci, in fiecare an, din 21 martie si 21 septembrie, la echinoctiu, la dorinta mea fac cate 14 zile de post total, iar acum in ultimul an am incercat sa maresc perioada la 21 de zile. si cu ajutorul lui Petre Anca am reusit.
Asa a inceput trezirea mea la viata, vindecarea mea. si desi toata viata am crezut in Dumnezeu si l-am simtit in foarte multe momente din viata aproape, nu am avut niciodata o perceptie mai clara a ceea ce inseamna spiritul si adevarata simtire a lui. Despre afectiunea care mi-a marcat existenta, primele amintiri provin din copilarie – adolescenta. Aveam stari de sufocare, inexplicabile. La 15 ani am ajuns prima oara la Institutul „C.I.Parhon” si mi s-a pus diagnosticul de hipotiroidism cu gusa polinodulara, si mi s-a prescris tratament cu Tiroida, mai apoi cu Tiroton. Cu medicamente si controale medicale periodice, boala a fost tinuta in limite normale dupa spusele medicilor. Dar dupa varsta de 34 – 35 de ani, starile fizice generale proaste au inceput sa se manifeste tot mai des, au aparut si palpitatii, insomnii, adormeam doar daca luam Distonocalm si in timp doza a crescut la 2 – 3 pastile. Dupa 36 de ani au inceput sa apara dureri atroce la sani (credeti-ma, este ingrozitor sa nu te poti atinge, ca orice miscare a mainilor sa-ti scoata tipete de durere, sau ca simpla operatiune de imbracare – dezbracare sa fie o povara). in octombrie 1997 examenul clinic a relevat existenta a multiple formatiuni chistice cu dimensiuni de 2 – 8 mm, care in anumite momente imi dadeau senzatie de jena si in axile. Sanii imi erau ca niste saculeti umpluti cu pietricele si aveam senzatia ca se vor sparge la orice atingere. Diagnosticul stabilit a fost de mastoza chistica si cervicita. Se stie ca proasta functionare a glandei tiroide afecteaza si alte organe: cele genitale, rinichii, ficatul si inima. Mi s-au prescris medicamente pe baza de hormoni pentru sani, precum si tratament medicamentos pentru spasmofilie si intarirea muschiului inimii. Dupa primele 3 luni de medicatie am mers la control si de data aceasta analizele indicau faptul ca am facut hepatita, intrucat medicamentele hormonale se eliminau prin ficat. S-a mai adaugat in consecinta alta pastila pentru refacerea celulei hepatice. Nici rinichii nu aratau mai bine, asa ca tratamentul era complex si luam un pumn de medicamente. Asta nu inseamna ca starea mea se imbunatatea. Durerile dispareau doar in cele 10 zile pe luna in care luam medicamente hormonale, in rest, aceeasi stare. Toate acestea, precum si suferinta sufleteasca produsa de disparitia mamei mele ma faceau sa simt ca sunt cu un picior in groapa. si desi sunt o persoana cu o structura psihica puternica, vesela si guraliva in general, am si perioade de fragilitate in care plang foarte mult. Se aduna suferintele unele peste altele si la un moment dat rabufnesc. Atunci m-a ajutat foarte mult faptul ca radeam, dar aceste momente incepusera sa fie din ce in ce mai rare si raul ma coplesea. Medical, nu mi s-a pus diagnosticul de cancer la san sau de col uterin, pentru ca nu am facut punctie biopsica, dar mai tarziu aveam sa aflu ca acesta era diagnosticul, dar intr-o faza incipienta.
V-am spus mai inainte ca am ajuns la Fetesti in urma unei programari dupa ce citisem in revista Formula AS un interviu cu domnul Petre Anca. La vremea aceea dumnealui de-abia iesise la pensie, iar Fundatia de la Valenii de Munte nu exista. Ca si la spital, si la Fetesti „autorul” programarilor era sotul meu, Dan. El stia mai multe intamplari despre Valeriu Popa, era fascinat de personalitatea acestuia si de tot ce tine de manifestarile paranormale. Eu eram doar un „participant” la acele intalniri, nu eu am ales la ce medici si terapeuti sa mergem, dar decizia pentru a incepe tratamentul naturist stabilit de Petre Anca mi-a apartinut in totalitate. Subliniez acest lucru pentru ca este foarte important ca decizia sa apartina celui in cauza, nu rudelor sau prietenilor, pentru ca lupta este a fiecaruia si, daca nu exista o implicare cu si din toata fiinta, rezultatele nu sunt cele asteptate si de multe ori apare abandonul. Cand am ajuns prima oara la Fetesti, domnul Petre Anca mi-a „scanat cipul” si mi-a atras atentia asupra starii pesimiste. Mi-a stabilit foarte corect toate afectiunile despre care eu stiam, mi-a spus ca am hipotiroidism (aceasta este caracterizata de obezitate, dar eu nu am fost niciodata grasa), lucru pe care majoritatea medicilor din spitalul „C.I.Parhon” il contestau si ma stresau cu intrebarile legate de greutatea corporala. Am banuit tot timpul gravitatea bolii dar nu am avut o certitudine in acest sens. Domnul Petre Anca nu iti spune daca vede ca nu esti pregatit sa afli adevarul. in schimb Dan a stiut de la inceput, iar atunci cand am aflat si eu i-am inteles indarjirea cu care m-a sustinut si mi-am dat seama ca atunci nu as fi rezistat sa aflu „marea veste”. si asa, doar ca banuiam si eram daramata; eu am avut de luptat foarte mult cu psihicul meu, cu mine insami, pentru a capata forta interioara de care aveam nevoie. Ajutata de domnul Petre Anca, am reusit sa-mi depasesc limitele de la inceput, sa invat sa las suferinta sa treaca si sa nu ma afecteze interior, ca ea – suferinta – face parte din viata si ca este un mod de a iesi mai puternici din lupta cu ea. Au trecut cativa ani pana cand sa inteleg ca nimic nu trebuie sa ne darame, ca nu trebuie sa privim niciodata inapoi, ca tot ce conteaza este clipa prezenta traita la intensitate maxima pentru ca nu stii niciodata daca urmatoarea va mai fi. Am inceput regimul pe 31 mai 1999 si acesta a devenit un mod de viata, un mod de gandire si alimentatie (nu intamplator Fundatia de la Valenii de Munte se cheama „Sanatate prin gandire si alimentatie”, in memoriam „Valeriu Popa”). Am inceput cu 14 zile de post total, apoi 7 zile de prerevenire si 45 de zile un regim BG 3 bazat in principal pe ceaiuri, salata de cruditati cu grau incoltit, masaje, comprese, meloterapie si cel mai important – 5-6 km de miscare in aer liber, zilnic. Nu pot sa spun ca a fost usor, nimic nu este usor. Dar, asa cum imi reamintea de curand domnul Petre Anca, am avut norocul sa fiu printre putinii pacienti care ajung la timp si care au tot sprijinul familiei – sotul si copilul. si nu doar sprijinul, ci tot ajutorul - mai mult de atat nu se putea. Dar au fost si persoane care s-au impotrivit cu inversunare spunand ca este o prostie, ca ma omor cu zile (sora cea mica a mamei mele, care este farmacista si fiica ei, care este medic), iar sora mea, desi nici acum nu este de acord cu astfel de tratamente, mi-a respectat decizia luata si nu a spus nimic. O vad si o simt ca, atunci cand sunt in post, parca se manifesta la ea o suferinta fizica, iar glasul ii este gatuit de grija. Sotul meu, Dan a fost alaturi de mine din prima clipa si de la prima inghititura de apa. El imi pregatea ceaiurile pentru clisme si spalaturi, el m-a dus de mana in toate plimbarile, a masurat cu masina distanta in km pe care apoi ii faceam pe jos. Am suportat destul de greu posturile, in special primul. Slabeam in fiecare zi 1 kg, am avut probleme pentru ca la putin timp (din a cincea zi) nu am mai putut sa beau apa suficienta, dar nu am stat nici o zi acasa, am fost tot timpul in activitate. in primele 3-4 zile din regimul de prerevenire ce urmeaza dupa post, ajunsesem totusi la limita de rezistenta (subliniez, pentru ca nu am consumat cantitatea minima de 3 litri de lichide pe zi), beam apa cu paiul, beam 1/2 pahar si vomitam 1-2 pahare, aveam privirea pierduta, schimbata, eram pamantie. Toti cei din jur se speriasera, doar el, Dan, care a stiut de la inceput gravitatea bolii nu a cedat si nu a lasat nici o clipa ca eu sa vad ce este in sufletul lui; pentru mine el a fost motorul care a tras mereu. imi amintesc din acea perioada de inceput ca imi era teama sa nu racesc, pentru ca inainte eu aveam mari probleme cu amigdalele si luam multe antibiotice. Pentru mine interdictia privind medicamentele a fost litera de lege si nu stiam ce pot face in situatia in care raceam. imi era teama ca o eventuala infectie in gat nu ar fi cedat si atunci, daca luam antibiotice, ratam tratamentul naturist inceput, stiam ca abandonul insemna o revenire in forta a bolii. Nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa abandonez, ma temeam doar de situatiile fortuite care m-ar fi dus la abandon. Dar racelile au venit si au trecut la fel cum au venit, exista o multime de alte leacuri, incat nu trebuie sa ne facem griji - si apoi, intr-un astfel de regim racesti doar daca faci imprudente. in drumul meu am mai avut si alte exemple de oameni care au pornit pe aceeasi cale - pe Ionut Don, un alt pacient, care mai apoi avea sa devina unul din atatia prieteni, prietenul meu de suflet cu care discut orice. Ce pot sa mai spun despre primul regim este ca apoi, in BG-ul care a urmat, m-am simtit ca un fluturas plin de energie. Desi hrana mea se compunea dintr-o salata de cruditati cu grau incoltit (foarte bine masurata de Dan - ma rugam de el sa puna lingurile mai pline), iar seara un compot din coaja de mar pe care trebuia sa-l pregatesc in cantitate dubla si pentru fetita mea. Totusi, atunci am fost in cea mai buna forma fizica si psihica. Aveam nevoie de foarte putine ore de somn, eram foarte activa si faceam munci care ma solicitau destul de mult, dar fara sa resimt efortul. Am crezut orbeste de la inceput ca ma voi vindeca si altceva nu a mai contat. Am avut probleme legate doar de dificultatea regimului, dar niciodata de eficienta si finalitatea lui. Acum, zilnic, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat si a stat alaturi de sufletul meu (de fapt, El nu m-a parasit niciodata, eu nu l-am perceput intotdeauna), ce odata era pustiit, iar de cate ori am ocazia, lui Petre Anca, nu doar pentru ca prin el am reusit sa ma vindec (eu ma consider acum un om perfect sanatos), ci si pentru ca prin el am deschis ochii si l-am cunoscut si regasit si altfel pe Dumnezeu. Pentru ca viata mea s-a schimbat radical, din toate punctele de vedere si sub toate planurile. si nu doar a mea, ci si a familiei mele. La doi ani dupa mine, Dan a renuntat definitiv la carne, iar Anamaria, care niciodata nu a mancat cu placere carne, ni s-a alaturat. Va spuneam mai devreme ca nu mi-a fost usor si recunosc ca am mai facut si greseli, care si-au spus cuvantul mai tarziu, in sensul ca nu am facut intotdeauna toate procedurile stabilite, iar uneori am consumat alimente interzise in acea perioada (lactate in principal). De regula, atunci cand incepi sa te simti bine, ignori unele interdictii si crezi ca este suficient sa faci doar anumite lucruri care sunt mai comode. Necazul pentru mine este ca sunt constienta de fiecare dintre erorile sau omisiunile pe care le fac, dar cu greu rezist tentatiei sau comoditatii. Aceasta este o dovada ca nu am suficienta vointa, pentru ca nu cred ca a fost vreun regim pe care sa-l respect in totalitate. O intamplare nostima s-a petrecut in primul BG, cand, vara fiind, Dan manca, mi se parea mie, cantitati imense de pepene verde, iar eu trebuia sa mananc doar grau incoltit. M-am rugat de el sa-mi dea si mie o bucatica si, cu chiu cu vai mi-a dat 1 cm de felie de pepene. Peste putin timp, cand l-am sunat pe domnul Anca, mi-a zis ca am gresit ca i-am pus la dosar fotografia, pentru ca a vazut ca am gresit si ca am mancat pepene verde, desi nu aveam in regim. Apoi, legat de proceduri, nefiind obisnuita cu clismele de exemplu, mi se parea foarte greu (acum a devenit o necesitate, aproape ca o dependenta si fac intre doua si cinci pe zi, depinde de program) si plangeam si ma intrebam “de ce eu?!”, “cu ce am gresit, Doamne ? si unde?”. Acest zbucium nu ma ajuta deloc, la fel ca si consumul mare psihic legat de serviciu (aceasta a fost lupta mea cea mai grea pentru ca implicarea mea era prea personala si puneam totul la suflet). Domnul Petre Anca mi-a spus la sfarsitul unui post ca daca nu voi avea o alta atitudine fata de problemele de la serviciu si fata de toate celelalte pe care le lasam sa ma afecteze, imi biciuiesc organismul prin post degeaba - efectul este zero. Problema este ca si eu simteam ca asa stau lucrurile, dar nu aveam atunci, si uneori nici acum, puterea de a le separa si de a nu le aduce in interiorul meu. Trebuie sa participi cu toata fiinta si cu toata forta la acest regim. Acest lucru nu trebuie sa ne sperie, intrucat este vorba despre fiinta noastra si daca un singur om a reusit sa realizeze ceva, atunci oricine altcineva poate, daca isi doreste suficient. in timp, tot bunul Dumnezeu, la fel ca si domnul Anca, prin discutii indelungate, m-a facut sa-mi dau seama ca zbuciumul acela interior era fara sens si ca erau intrebari prostesti. Ce importanta avea acel “de ce eu?!”, era o dovada de egoism..., ar fi trebuit sa fie altcineva in locul meu?! si cu ce eram eu mai buna decat acel altcineva care as fi vrut sa preia boala de la mine? Desi intotdeauna am incercat sa fac bine si sa fiu un simplu om, nu eram si nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni, astfel incat sa am dreptul sa spun “de ce eu, Doamne?!”. Am continuat sa cred cu tarie in lupta mea, stiam ca este doar a mea si ca toata forta sta in mine. Se pare ca in parte am si reusit, daca am ajuns pana aici - pentru ca am avut si cateva momente de cumpana si cand salvatorul meu a fost ca de fiecare data aproape. Ultimul eveniment de genul acesta a fost in octombrie 2002, cand, in ultima zi din cura cu struguri pe la ora 15 am simtit un gol in stomac, ameteli, frisoane, stare de lesin. Am crezut ca este ceva trecator si ca atare am incercat sa ma tratez singura. Nu a fost suficient si nici corect, pentru ca in mai putin de o ora imi era foarte rau, iar cand Dan l-a sunat pe domnul Anca, acesta i-a spus ca trebuia sa sune mai devreme, dar mi-a spus sa beau ceai de chimen, sa pun prin alternanta comprese calde si reci pe talpi si comprese cu bitter suedez pe zona ombilicala. Efectul a fost miraculos, dupa nici o jumatate de ora parca nu avusesem nimic. Nu as vrea ca aceste intamplari sa va sperie, pentru ca fiecare pacient are trairile sale si depinde de modul in care fiecare abordeaza tratamentul, cu mai multa sau mai putina seriozitate, sa nu ne permitem sa facem noi corectii din mers regimului, crezand ca “gata, de acum imi este bine, stiu ce am de facut”. Mi s-a intamplat de foarte multe ori ca cei din jurul meu sa aprecieze hotararea mea, dar cand s-a pus problema ca ei sa treaca la un astfel de regim, sa spuna ca eu pot, dar ei nu. Nu am inteles niciodata acest raspuns al lor, pentru ca eu am spus mereu ca nu sunt un om cu foarte multa vointa, ca s-ar putea sa descopere ca ei sunt mult mai puternici, daca vor. Pe mine dorinta de a izbandi m-a calauzit, precum si faptul ca am redescoperit ca fiecare clipa din viata este asa de frumoasa, incat merita sa lupti pentru ea. La fel, am auzit oameni care spun ca nu pot renunta la carne, sau carora acest regim li se pare prea lung. Nu judec pe nimeni si nu vreau sa lamuresc pe nimeni despre ceva in care nu crede, dar cum poate un om sa spuna ca mai bine moare, decat sa renunte la carne, cafea sau tutun? intotdeauna cand iei o decizie, pui in balanta argumentele pro si contra - viata sau consumul unor anumite alimente. Au uitat oare ca obisnuinta este a doua natura, si ca exista atatea alimente pe care le putem consuma? Recunosc ca si eu aveam oarece reticente inainte in privinta ceaiurilor amare, a alimentelor fara sare, dar apoi am descoperit ca alimentele sunt la fel si fara sare, iar ceaiurile amare sunt cele mai placute. si cand ai langa tine un exemplu viu ca se poate trai fara hrana solida, ca medicina naturista a inregistrat succese acolo unde medicina alopata si-a declinat competenta, nu inteleg decizia celor care aleg CARNEA in defavoarea VIEtII, care abandoneaza totul fara lupta. Sau cei care spun ca este un regim prea lung. Oare medicina alopata ofera solutii salvatoare la minut?!. Nu, categoric nu, nici nu putem avea o astfel de pretentie. Prin nici o metoda nu exista rezolvare rapida pentru ca nici boala nu apare intr-o zi, ea se acumuleaza in ani, in functie de modul nostru de gandire si de alimentatie. in tratamentul naturist inceputul este mai greu pentru ca are loc dezintoxicarea organismului, se schimba foarte multe in modul nostru de viata, tot ce ai stiut si toate cele in care ai crezut inainte capata acum alte valente si esti un pic bulversat.
Cand ai cancer si spui cuiva, indiferent cum ai face-o, sfarseste prin a-i fi mila... Un om bolnav, indiferent de gravitatea bolii, pentru a putea lupta are nevoie in primul rand de toata forta lui interioara. Atitudinea de mila a celor din jur nu il ajuta, din contra, el trebuie sa-si canalizeze din energie pentru a inlatura influenta acestei stari negative. Prin compasiunea lor, oamenii te fac sa te simti pierdut, ti s-a pus eticheta “bolnav”, ei te elimina inainte ca viata sa o faca.
Pe mine, majoritatea oamenilor nu ma cred cand le spun ce boala am. Ei vad doar ca fizic sunt bine, vad doar exteriorul. Probabil, ca sa fii bolnav grav trebuie sa stai la pat. “Cum sa ai o asa boala, ca uite, esti mai vioaie decat mine!”. De aceea, de obicei, nu spun. Ce vreau eu sa spun aici, este ca suferinta fizica trebuie sa-ti innobileze sufletul. Daca nu vezi si nu simti ca trebuie sa te schimbi, sa devii mai bun, ca lumea, viata, inseamna altceva decat ce a fost inainte de boala, atunci nu ai invatat nimic din aceasta experienta. Din aceasta sufetrebuie sa invatam adevaratul sens al vietii. Pentru ca nu ti-l spune nimeni. Toata suferinta, decizia si lupta iti apartin; ceilalti te pot sustine, dar victoria este numai si numai a ta. in timp, am realizat ca pentru mine boala si suferinta au fost un lucru benefic, pana la intalnirea cu Petre Anca, eram unul dintre “adormitii” care se complac in situatia in care sunt. Acum, imi dau seama ce frumoasa este viata, ce bine este sa topai pentru ca este o zi frumoasa de primavara (mie primavara imi da o stare de permanenta euforie si merg cu Dan de mana si topai pe langa el ca un copilas), ce frumos este un rasarit de soare si o noua zi, ce minunat este sa-ti vezi partenerul alaturi, ce dulci si duioase sunt vorbele copilului tau, ce luminoasa este o floare care-si desface petalele in soare, iar soarele, soarele este intotdeauna incantator si datator de iubire tuturor, ce frumos este cerul plin de stele, sau catelusa mea care plange si vrea sa-mi fie alaturi atunci cand sunt trista. Am inteles ca moartea face parte din viata si ca nu trebuie sa ne fie frica de ea. Cand o accepti, frica de ea dispare, ca orice alta frica. imi doresc, si am discutat mult cu Anamaria, fiica mea, ca atunci cand voi pleca eu, sa nu sufere si sa stie ca-i voi fi intotdeauna alaturi. Daca simti asta, atunci asa este. Cand a plecat mama mea, am crezut ca am pierdut-o, dar nu este asa. Ea traieste inca in sufletul meu si, desi nimic din ce a fost nu va mai fi la fel, iar locul ei nu il va lua nimeni, eu cred cu tarie ca mama mea vegheaza asupra noastra, este unul din ingerii mei pazitori. in primul an am visat-o noapte de noapte, era destul de apasator, dar in timp s-a transformat intr-un gand care este mereu prezent. Daca stii sa traiesti, vei sti sa si mori. Important este ca, atat cat traiesti, sa nu iti fie niciodata rusine de faptele si gandurile tale, sa traiesti cu intensitate maxima fiecare clipa, ce a fost sa nu regreti, iar ce va veni sa nu planuiesti. Dumnezeu are grija sa primim atat cat ne trebuie si cat meritam. Mai mult s-ar putea sa nu putem duce. De cateva zile am incheiat o perioada de 21 zile de hrana lichida, nu il pot numi post pentru ca 14 zile am baut apa si ceaiuri, iar ultimele 7 zile am baut suc de mar, morcov si sfecla rosie diluate cu apa (1/3 in primele patru zile si 1/1 in urmatoarele). in general, totul a decurs bine, am avut si cateva zile mai proaste, si nu atat datorita starii fizice, pentru ca dupa atatia ani organismul s-a obisnuit, cat mai ales starii psihice. in post starile negative se amplifica, de aceea de fiecare data incerc sa nu emit si nici sa nu fiu afectata de gandurile negative ale altor persoane. in 21 de zile am slabit doar 5 kg (in primele trei zile cate 1 kg pe zi, urmatoarele 6 zile nu am dat jos nici un gram, am mai dat cate 1/2 kg in urmatoarele 4 zile, apoi iarasi nici un gram); acest lucru arata ca organismul isi regleaza singur ritmul sau. Dar in penultimele doua zile am avut o cadere, am plans tot timpul. Am asteptat ca cei din jurul meu sa ma sustina iarasi, dar de data aceasta nu a fost asa. Fiecare avea problemele sale si m-am gandit ca poate este un mod egoist de a capta tot timpul atentia. Ce am constatat eu acum pe propria piele a fost ca singura am reusit sa depasesc acel moment mai dificil si a fost cu atat mai bine ca nu am transferat asupra altei persoane necazurile mele. Am iesit mai puternica din toata aceasta experienta si probabil ca de aceea in perioada urmatoare am capatat un optimism cum rar mi s-a intamplat. si aceasta, in conditiile in care la serviciu au inceput sa apara probleme destul de serioase, mi se desfiinteaza postul; uneori ma minunez singura de atitudinile mele de acum - inainte nu mi-ar fi iesit aceasta problema din cap nici o clipa, s-ar fi transformat intr-o obsesie, acum am zis “ce o fi, o fi, cum vrea Dumnezeu” si mi-am pastrat buna dispozitie (ma refer la starea interioara, nu la ce se vede la exterior, masca). si poate ca eu sunt totusi o persoana foarte norocoasa, pentru ca mi-au fost alaturi foarte multi oameni, pe care eu realmente i-am simtit aproape, grija lor mi-a incalzit sufletul si m-a ajutat sa-mi fie mai usor. Ca mi-a fost greu sta dovada grija lor si povestile lor de dupa. M-a ajutat in primul rand, domnul Petre Anca, care m-a sustinut tot timpul, apoi familia, colegii de serviciu carora le multumesc in mod deosebit. Ce frumos ar fi daca ne-am purta cu atata grija si consideratie cu toti oamenii, in toate momentele si in toate situatiile. Eu, pana la urma cred ca Dumnezeu ma rasfata si ca boala a fost un semnal de alarma pentru a nu o lua pe un drum gresit. Important este sa ne trezim si sa ne alegem calea pe care sa mergem pana la capat. Este drumul nostru si trebuie sa ni-l asumam cu toata puterea noastra si cu toata responsabilitatea de care suntem in stare. Tot gandul nostru curat, frumos si plin de iubire pentru tot ce suntem si ce ne inconjoara - asta trebuie sa fie ratiunea noastra de a trai. Pentru ca, asa cum imi place mie sa spun, Dumnezeu are intotdeauna grija.
Cand privesc in urma, evenimentele din viata mea se impart in “inainte” si “dupa” intalnirea cu Petre Anca. Fiecare dintre noi are momente care i-au marcat existenta intr-un fel sau altul. Pentru mine acele vorbe “de ce nu mai vrei sa traiesti?!” au avut rolul de a ma trezi. si din acel moment, chiar daca am avut greutati, in unele cazuri mai mari decat inainte, important este ca acum stiu ca trebuie sa actionez in alt mod. si dintre atatea mii de pacienti, domnul Petre Anca a ales sa-i fie alaturi cativa, printre care si eu, Dan si chiar Anamaria - „Licurici”, cum ii spune Petrica. Suntem un grup de prieteni imprastiati in toata tara, care formam un club, „Nemuritorii”, si care avem acest privilegiu de a-i fi aproape terapeutului nostru. Eu asa cred, ca este un privilegiu, pentru ca stiu ca sunt multi care doresc sa fie in locul nostru. Sa ai posibilitatea sa stai langa acest OM, care zilnic, prin daruirea sa fata de oameni este un exemplu de cum ar trebui sa fim cu totii, sa poti invata de la el, din cunostintele sale – cine nu si-ar dori acest lucru… Nu stiu cat reusim noi, cei din grup sa il ajutam; ceva tot am reusit, sa fim prieteni. Acesta nu este un lucru simplu, mai ales ca suntem la distante considerabile si ca fiecare are serviciu, mai usor sau mai greu, timpul petrecut impreuna este foarte important totusi. Cu ei, cu prietenii nostri, redescopar frumusetea sufletului omenesc si prietenia adevarata. Nu ai nevoie de iesiri spectaculoase sau de mancaruri copioase ca sa fii fericit. Atat de putin ne poate face mai buni si mai fericiti. Tot cu ei, si in mod special cu domnul Petre Anca, am aflat ca varsta chiar nu conteaza, ca doar ceea ce simti tu si vrei tu este important, ca niciodata sa nu spui ca nu poti face ceva. Depinde cum abordezi problema. Cu ei, la 41 de ani am reinceput sa merg pe bicicleta si am facut trasee montane cum nu m-as fi gandit niciodata (chiar fiind in post total), la 42 de ani am pus prima oara schiurile in picioare si dupa foarte putine iesiri la schi, am coborat pe partia Postavarul din Poiana Brasov. Mai trebuie sa invat sa inot, dar probabil ca mai este timp si pentru asta si am facut aproape orice.
Inca mai am in mine destule „frici”, inca am destule prejudecati, dar domnul Petre Anca ne spune tot timpul ca de noi depinde sa fim cu adevarat liberi. Pentru toate cate mi s-au intamplat „dupa”, si doar o zi daca mi-ar mai fi dat sa traiesc, consider ca de fapt boala mi-a salvat sufletul, ca nu am ratat intalnirea cu viata si ca sunt o norocoasa. si asa poate deveni oricare dintre noi, pentru ca vedeti, schimbarea am facut-o eu. Domnul Petre Anca m-a ajutat, si el face acest lucru pentru oricine are incredere in el si ii solicita ajutorul. Iar noi, cei ce ii suntem alaturi ar trebui sa il sustinem neconditionat.
Georgeta Decembrie 2004
sâmbătă, 23 februarie 2008
Cu timpul!
Cu timpul!
Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete ... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg d eschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...Jorge Luis Borges
Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete ... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg d eschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...Jorge Luis Borges
Postul negru de 40 zile - Ovidiu Harbada
Din cotidianul Realitatea Românească din 4.04.2005
Post negru, 40 de zile
Un roman nu a mancat nimic 40 de zile. Dar asta nu pentru ca nu avea bani. A fost un experiment monitorizat de specialistii de la Institutul National de Medicina Sportiva. Ovidiu Harbada a tinut post negru, timp in care nu a baut decat apa. El spune ca in acest fel a vrut sa-si cunoasca limitele biologice. Medicii s-au aratat surprinsi de faptul ca organismul acestui om cu o conditie fizica normala a functionat perfect in timpul unei situatii extreme, fara ca sanatatea lui sa fie pusa in pericol.
Bucuresteanul ….. considera ca a reusit numai datorita rugaciunilor, desi nu se considera "un tip religios". Avem in fata noastra un om absolut normal, la cei 44 de ani ai sai. Vorbeste putin si la obiect. Este licentiat in Economie, casatorit si director economic al unei firme. Despre ceea ce a facut el am aflat de la Anca Gurau, doctor in stiinte medicale in cadrul Institutului National de Medicina Sportiva.
Este pentru prima oara, cel putin in Romania, cand un om tine post negru si este supravegheat medical. Studii similare au fost facute in Canada, Rusia si Japonia, astfel incat specialistii au aratat ca organismul uman are posibilitati inca nebanuite de a rezista in conditii dintre cele mai dure.
Marea incercare a fost precedata de mai multe exercitii, in perioada 1994-1996, timp in care Ovidiu Harbada a tinut perioade mai scurte de post negru, intre sapte si 28 de zile. Apoi a venit 11 ianuarie 1996, cand a inceput exercitiul celor 40 de zile in care mancarea a lipsit total. In acest timp nu a baut decat apa distilata, cel putin doi litri pe zi, pentru absortia toxinelor care erau eliminate de organism. La care se adaugau doua clisme in fiecare zi, tot pentru facilitarea eliminarii toxinelor. "In acea perioada lucram la un institut de cercetare. In primele 20 de zile de post am fost la munca, fara probleme. Unii colegi ziceau despre mine ca sunt nebun. In urmatoarele 20 de zile am ramas acasa, dar nu pentru a sta in pat. Miscarea in aer liber era vitala pentru mine, la fel ca si indepartarea de anturajul care putea sa ma influenteze sa renunt la incercarea mea."
Starea de rau a organismului s-a accentuat in cea de-a 24-a zi a postului. "Ma durea capul, aveam senzatie de voma, o slabiciune a corpului, respiratia devenise greoaie si aveam ameteli, mai ales la miscarile bruste."
Omul care a trait aceasta experienta a facut un contract cu Institutul National de Medicina Sportiva, astfel incat persoana in cauza si-a asumat responsabilitatea totala fata de riscul incercarii prin care urma sa treaca. Ovidiu Harbada a fost supus unor teste medicale amanuntite, inainte de experiment, in timpul acestuia - din zece in zece zile - si la cateva luni dupa finalizarea testului. Au fost efectuate analize de sange, urina, probe de efort, controlul inimii, neurologie, examen psihologic.
Dincolo de toate cifrele, se remarca faptul ca "organismul a functionat normal, iar pacientul nu a slabit decat zece kilograme", ne-a spus medicul Anca Gurau. Specialistii au remarcat ca cea mai mare transformare nu a fost de ordin fizic, ci la nivelul psihicului. "Lipsa proteinelor din organism a dus la o atitudine de noncombat, la un dezinteres fata de tot ce este in jur", a conchis medicul.
Efectul acestui exercitiu de vointa s-a resimtit in anii din urma. Ovidiu Harbada ne-a spus ca dupa postul negru a devenit imun la multe boli. Cel mai simplu exemplu este ca nu s-a mai "lipit" de el nici o raceala. Asta dovedeste viabilitatea unor teorii conform carora organismul se poate ajuta singur in combaterea unor boli prin post negru si rugaciune.
Post negru, 40 de zile
Un roman nu a mancat nimic 40 de zile. Dar asta nu pentru ca nu avea bani. A fost un experiment monitorizat de specialistii de la Institutul National de Medicina Sportiva. Ovidiu Harbada a tinut post negru, timp in care nu a baut decat apa. El spune ca in acest fel a vrut sa-si cunoasca limitele biologice. Medicii s-au aratat surprinsi de faptul ca organismul acestui om cu o conditie fizica normala a functionat perfect in timpul unei situatii extreme, fara ca sanatatea lui sa fie pusa in pericol.
Bucuresteanul ….. considera ca a reusit numai datorita rugaciunilor, desi nu se considera "un tip religios". Avem in fata noastra un om absolut normal, la cei 44 de ani ai sai. Vorbeste putin si la obiect. Este licentiat in Economie, casatorit si director economic al unei firme. Despre ceea ce a facut el am aflat de la Anca Gurau, doctor in stiinte medicale in cadrul Institutului National de Medicina Sportiva.
Este pentru prima oara, cel putin in Romania, cand un om tine post negru si este supravegheat medical. Studii similare au fost facute in Canada, Rusia si Japonia, astfel incat specialistii au aratat ca organismul uman are posibilitati inca nebanuite de a rezista in conditii dintre cele mai dure.
Marea incercare a fost precedata de mai multe exercitii, in perioada 1994-1996, timp in care Ovidiu Harbada a tinut perioade mai scurte de post negru, intre sapte si 28 de zile. Apoi a venit 11 ianuarie 1996, cand a inceput exercitiul celor 40 de zile in care mancarea a lipsit total. In acest timp nu a baut decat apa distilata, cel putin doi litri pe zi, pentru absortia toxinelor care erau eliminate de organism. La care se adaugau doua clisme in fiecare zi, tot pentru facilitarea eliminarii toxinelor. "In acea perioada lucram la un institut de cercetare. In primele 20 de zile de post am fost la munca, fara probleme. Unii colegi ziceau despre mine ca sunt nebun. In urmatoarele 20 de zile am ramas acasa, dar nu pentru a sta in pat. Miscarea in aer liber era vitala pentru mine, la fel ca si indepartarea de anturajul care putea sa ma influenteze sa renunt la incercarea mea."
Starea de rau a organismului s-a accentuat in cea de-a 24-a zi a postului. "Ma durea capul, aveam senzatie de voma, o slabiciune a corpului, respiratia devenise greoaie si aveam ameteli, mai ales la miscarile bruste."
Omul care a trait aceasta experienta a facut un contract cu Institutul National de Medicina Sportiva, astfel incat persoana in cauza si-a asumat responsabilitatea totala fata de riscul incercarii prin care urma sa treaca. Ovidiu Harbada a fost supus unor teste medicale amanuntite, inainte de experiment, in timpul acestuia - din zece in zece zile - si la cateva luni dupa finalizarea testului. Au fost efectuate analize de sange, urina, probe de efort, controlul inimii, neurologie, examen psihologic.
Dincolo de toate cifrele, se remarca faptul ca "organismul a functionat normal, iar pacientul nu a slabit decat zece kilograme", ne-a spus medicul Anca Gurau. Specialistii au remarcat ca cea mai mare transformare nu a fost de ordin fizic, ci la nivelul psihicului. "Lipsa proteinelor din organism a dus la o atitudine de noncombat, la un dezinteres fata de tot ce este in jur", a conchis medicul.
Efectul acestui exercitiu de vointa s-a resimtit in anii din urma. Ovidiu Harbada ne-a spus ca dupa postul negru a devenit imun la multe boli. Cel mai simplu exemplu este ca nu s-a mai "lipit" de el nici o raceala. Asta dovedeste viabilitatea unor teorii conform carora organismul se poate ajuta singur in combaterea unor boli prin post negru si rugaciune.
vineri, 22 februarie 2008
Postul total - Fenomenul INEDIA - THEREZA NEUMANN
FENOMENUL INEDIA
THEREZA NEUMANN (1898 – 1962)
Este ţărancă născută în Konnersreuth, Austria, într-un sat din Bavaria, care a atras atenţia lumii prin trăirea sa mistică intensă: prezenta stigmate, viziunea lui Iisus.
Totul a început la vârsta de 20 ani când a fost rănită într-un accident, a orbit şi a paralizat. După mai mulţi ani de chin cumplit, în care nu a încetat însă să se roage cu fervoare lui Dumnezeu, pe 29 aprilie 1923 şi-a recăpătat brusc vederea. În 1925, la 17 mai, de ziua canonizării Sfintei Tereza de Lisieux ea a avut o viziunea luminoasă şi a auzit o voce lăuntrică ce o încuraja să se ridice şi să meargă. Datorită credinţei sale paralizia fusese vindecată.
Aceasta femeie, incepand cu anul 1922, nu a mancat nimic pana in anul 1962, cand a decedat, trăind după spusele ei „numai cu lumina lui Dumnezeu”. S-a abţinut să mai bea şi să mai mănânce, cu excepţia unei cuminecături (de dimensiuni infime) pe care o ia zilnic. Chiar şi aceasta este luată, după afirmaţiile sfintei, doar din motive confesionale, ea neputând să o înghită dacă nu este binecuvântată.
In tot acest timp femeia a lucrat la câmp la fel ca toata lumea si a dormit doar 1-2 ore pe noapte. Chiar şi după lungi călătorii sau eforturi ea îşi menţinea prospeţimea şi vitalitatea neatinse,
Semnele stigmatizării i-au apărut în 1926. Ea a avut viziunea lui Iisus în livada de măslini şi a simţit brusc o durere înţepătoare în partea stângă a pieptului. S-a format o rană care sângera abundent. Această rană a fost urmată de răni stigmatice la mâini şi la picioare, precum şi pe frunte ca şi cum ar fi purtat o coroană de spini. Nu exista nici un abces, nici o inflamaţie, dar în fiecare vineri ea avea câte o nouă sângerare. De asemenea, plângea cu lacrimi de sânge şi în timpul zilei de vineri aproape că orbea. Cu o autenticitate zguduitoare, ea a trecut săptămână de săptămână prin întreaga tragedie a crucificării.
Deşi nu vorbea decât germana incultă din satul ei natal, în timpul transelor de vineri, Therese pronunţa fraze într-o limbă necunoscută în care erudiţii au recunoscut vechea aramaică. În anumite perioade ale viziunilor ei, ea vorbea greaca sau ebraica.
Cu autoritatea bisericii, ea a fost supusă unui riguros control ştiinţific, de mai multe ori la rând. D. Fritz Gerlich, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a „demasca frauda catolică”, dar la întoarcere el a descris cu devotament viaţa sfintei.
Până la moarte ea nu a mâncat absolut nimic în afara abundentei hrane spirituale pe care Dumnezeu i-a rezervat-o.
Iată în continuare un scurt dialog între Therese şi Swami Yogananda (figură remarcabilă a lumii orientale) redat în lucrarea acestuia „Autobiografia unui yoghin”:
„ - Nu mâncaţi absolut nimic? Vroiam să aud răspunsul din propria ei gură.
- Nimic, cu excepţia unei cuminecături sfinţite, la ora 6 în fiecare dimineaţă.
- Ce dimensiuni are ?
- Subţire, ca o foaie de hârtie şi de dimensiunea unei monede mici.
Ea adăugă:
- O iau din motive confesionale: dacă nu este binecuvântată nu o pot înghiţi!
- Desigur că nu aţi trăit 12 ani numai cu aceasta!
- Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu.
- Văd că dumneavoastră ştiţi că lumina eterului, a soarelui şi a aerului vă pătrunde în corp.
Faţa ei a fost iluminată de un surâs:
- Sunt fericită să văd că înţelegeţi cum trăiesc.
- Viaţa dumneavoastră sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunţat de Iisus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
Din nou explicaţia mea a umplut-o de bucurie:
- Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumină divină şi nu numai cu hrană”.
În fiecare vineri mii de turişti şi pelerini germani, americani şi de alte naţionalităţi veneau în micul sătuc german să o vadă pe sfânta ce retrăia patimile Mântuitorului.
Aceasta femeie a fost supravegheata de medici, care au confirmat autenticitatea fenomenului şi au publicat mai multe lucrări: dr. Ftriz Gherclich, dr. R. W. Heyneck, V. Angerer etc. Greutatea corpului care a fost verificata constant timp de 15 zile, a variat intre 51 - 54 kg, dar niciodata nu a scazut sub 51 kg si nici nu a crescut peste 54 kg.
Unii medici ai vremii remarcaseră o contragere accentuată a stomacului; cu toate acestea, toate celelalte funcţii corporale se menţineau în perfectă stare.
Aceste fenomene nu pot fi explicate de ratiunea umana.
THEREZA NEUMANN (1898 – 1962)
Este ţărancă născută în Konnersreuth, Austria, într-un sat din Bavaria, care a atras atenţia lumii prin trăirea sa mistică intensă: prezenta stigmate, viziunea lui Iisus.
Totul a început la vârsta de 20 ani când a fost rănită într-un accident, a orbit şi a paralizat. După mai mulţi ani de chin cumplit, în care nu a încetat însă să se roage cu fervoare lui Dumnezeu, pe 29 aprilie 1923 şi-a recăpătat brusc vederea. În 1925, la 17 mai, de ziua canonizării Sfintei Tereza de Lisieux ea a avut o viziunea luminoasă şi a auzit o voce lăuntrică ce o încuraja să se ridice şi să meargă. Datorită credinţei sale paralizia fusese vindecată.
Aceasta femeie, incepand cu anul 1922, nu a mancat nimic pana in anul 1962, cand a decedat, trăind după spusele ei „numai cu lumina lui Dumnezeu”. S-a abţinut să mai bea şi să mai mănânce, cu excepţia unei cuminecături (de dimensiuni infime) pe care o ia zilnic. Chiar şi aceasta este luată, după afirmaţiile sfintei, doar din motive confesionale, ea neputând să o înghită dacă nu este binecuvântată.
In tot acest timp femeia a lucrat la câmp la fel ca toata lumea si a dormit doar 1-2 ore pe noapte. Chiar şi după lungi călătorii sau eforturi ea îşi menţinea prospeţimea şi vitalitatea neatinse,
Semnele stigmatizării i-au apărut în 1926. Ea a avut viziunea lui Iisus în livada de măslini şi a simţit brusc o durere înţepătoare în partea stângă a pieptului. S-a format o rană care sângera abundent. Această rană a fost urmată de răni stigmatice la mâini şi la picioare, precum şi pe frunte ca şi cum ar fi purtat o coroană de spini. Nu exista nici un abces, nici o inflamaţie, dar în fiecare vineri ea avea câte o nouă sângerare. De asemenea, plângea cu lacrimi de sânge şi în timpul zilei de vineri aproape că orbea. Cu o autenticitate zguduitoare, ea a trecut săptămână de săptămână prin întreaga tragedie a crucificării.
Deşi nu vorbea decât germana incultă din satul ei natal, în timpul transelor de vineri, Therese pronunţa fraze într-o limbă necunoscută în care erudiţii au recunoscut vechea aramaică. În anumite perioade ale viziunilor ei, ea vorbea greaca sau ebraica.
Cu autoritatea bisericii, ea a fost supusă unui riguros control ştiinţific, de mai multe ori la rând. D. Fritz Gerlich, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a „demasca frauda catolică”, dar la întoarcere el a descris cu devotament viaţa sfintei.
Până la moarte ea nu a mâncat absolut nimic în afara abundentei hrane spirituale pe care Dumnezeu i-a rezervat-o.
Iată în continuare un scurt dialog între Therese şi Swami Yogananda (figură remarcabilă a lumii orientale) redat în lucrarea acestuia „Autobiografia unui yoghin”:
„ - Nu mâncaţi absolut nimic? Vroiam să aud răspunsul din propria ei gură.
- Nimic, cu excepţia unei cuminecături sfinţite, la ora 6 în fiecare dimineaţă.
- Ce dimensiuni are ?
- Subţire, ca o foaie de hârtie şi de dimensiunea unei monede mici.
Ea adăugă:
- O iau din motive confesionale: dacă nu este binecuvântată nu o pot înghiţi!
- Desigur că nu aţi trăit 12 ani numai cu aceasta!
- Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu.
- Văd că dumneavoastră ştiţi că lumina eterului, a soarelui şi a aerului vă pătrunde în corp.
Faţa ei a fost iluminată de un surâs:
- Sunt fericită să văd că înţelegeţi cum trăiesc.
- Viaţa dumneavoastră sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunţat de Iisus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
Din nou explicaţia mea a umplut-o de bucurie:
- Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumină divină şi nu numai cu hrană”.
În fiecare vineri mii de turişti şi pelerini germani, americani şi de alte naţionalităţi veneau în micul sătuc german să o vadă pe sfânta ce retrăia patimile Mântuitorului.
Aceasta femeie a fost supravegheata de medici, care au confirmat autenticitatea fenomenului şi au publicat mai multe lucrări: dr. Ftriz Gherclich, dr. R. W. Heyneck, V. Angerer etc. Greutatea corpului care a fost verificata constant timp de 15 zile, a variat intre 51 - 54 kg, dar niciodata nu a scazut sub 51 kg si nici nu a crescut peste 54 kg.
Unii medici ai vremii remarcaseră o contragere accentuată a stomacului; cu toate acestea, toate celelalte funcţii corporale se menţineau în perfectă stare.
Aceste fenomene nu pot fi explicate de ratiunea umana.
Maestrul chinez
Maestrul chinez
Odata un maestru chinez indemnat de intuitie a plecat in tarile occidentale pentru a calauzi cautatori . A inchiriat o sala mare, a organizat pregatirea afiselor si anunturilor dar la ora stabilita , timpul trecea si el nu aparea , sala era aproape plina , 2000 de platitori de bilete, dupa o ora au fost anuntati ca masestrul a avut niste probleme care l-au retinut si va mai intirzia 10 minute ,din cei 1000 care mai erau acum s-au ridicat inca 500, dupa alta jumatate de ora in sala mai erau doar 80 ,deja lumea incepuse sa converseze unii cu altii pe teme de spiritualitate , la un moment dat intra pe scena un batriior chinez cu parul si hainele usor ravasite si cu mersul cam ..impleticit , privirea usor incetosata si un pic euforica , dar inainta , brusc incepu sa cinte ca pentru el un fragment de cintecel in limba natala dar se opri ca sa remarce entuziasmat cit de apetisanta este blonda cu fusta scurta din rindul intii careia i-a facut pe loc o propunere nocturna, dar nu apuca sa termine ultimul cuvint caci in urmatoarea secunda impiedicat cazu lat pe burta .. Dupa minutul in care reusi cu greu sa se ridice in sala mai erau doar 12 persoane.Iar cazu. Imediat la fel de neasteptat se ridica sprinten isi indrepta parul si hainele , privirea ii deveni brusc agera, demna ,lucida, odihnita si anunta pe cei ramasi ca tocmai au trecut testul care le va da dreptul sa asculte invataturile .
autor necunoscut
Odata un maestru chinez indemnat de intuitie a plecat in tarile occidentale pentru a calauzi cautatori . A inchiriat o sala mare, a organizat pregatirea afiselor si anunturilor dar la ora stabilita , timpul trecea si el nu aparea , sala era aproape plina , 2000 de platitori de bilete, dupa o ora au fost anuntati ca masestrul a avut niste probleme care l-au retinut si va mai intirzia 10 minute ,din cei 1000 care mai erau acum s-au ridicat inca 500, dupa alta jumatate de ora in sala mai erau doar 80 ,deja lumea incepuse sa converseze unii cu altii pe teme de spiritualitate , la un moment dat intra pe scena un batriior chinez cu parul si hainele usor ravasite si cu mersul cam ..impleticit , privirea usor incetosata si un pic euforica , dar inainta , brusc incepu sa cinte ca pentru el un fragment de cintecel in limba natala dar se opri ca sa remarce entuziasmat cit de apetisanta este blonda cu fusta scurta din rindul intii careia i-a facut pe loc o propunere nocturna, dar nu apuca sa termine ultimul cuvint caci in urmatoarea secunda impiedicat cazu lat pe burta .. Dupa minutul in care reusi cu greu sa se ridice in sala mai erau doar 12 persoane.Iar cazu. Imediat la fel de neasteptat se ridica sprinten isi indrepta parul si hainele , privirea ii deveni brusc agera, demna ,lucida, odihnita si anunta pe cei ramasi ca tocmai au trecut testul care le va da dreptul sa asculte invataturile .
autor necunoscut
joi, 21 februarie 2008
POSTUL TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
POSTUL TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
Cel mai cunoscut post terapeutic a fost conceput de doctorul german Otto Buchinger (1878-1966), pentru pacientii internati in spitalul sau.
Persoanele sanatoase pot folosi postul său terapeutic între cinci si sapte zile, fara supraveghere medicala.
Extras din lucrarea sa “Cura de ajunare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică”:
* Postul este atât de vechi ca şi popoarele pământului. Este sigur că cea mai veche boală a pământului a fost provocată de greşelile de nutriţie, în sensul cel mai larg al cuvântului, iar ajunarea a fost leacul cel mai vechi.
În trecutul omenirii au existat două feluri de posturi totale: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare şi posturile religioase, în fond fiind însă cam acelaşi lucru. Postul religios şi cel de vindecare merg împreună în culturile vechi omeneşti, pentru că medicina lor era theurgică şi pentru că regii, preoţii, iniţiaţii şi adepţii dobândiseră de mult timp experienţă în această direcţie, anume că posturile severe, nu numai că vindecau trupurile de boală ci chiar, cu componente theurgice, cu acelaşi succes pot să elibereze “interiorul omului“ de legături chinuitoare şi nedorite. Aşa de mult depinde sănătatea trupului de “sănătatea sufletească“, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru important nu poate fi neglijat nici de naturile naive, curate, nici de instruiţii psihoterapeuţi moderni.
Este de remarcat faptul că şi cei mai îndârjiţi materialişti au trebuit să recunoască faptul că primii oameni care s-au hrănit cu carne, n-au avut permanent acest aliment la dispoziţie şi au trebuit să facă, bineînţeles “cure“ involuntare de post total*.
* … pelerinii mahomedani când merg la Mecca trebuie să postească total 3 zile înainte şi 7 zile la înapoiere. De asemenea, în vechea Iudee existau secte de Esenieni şi Nazarieni, care în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool şi obişnuind posturi severe de 40 de zile.
Utilizarea postului total în scop curativ a continuat destul de fluctuant totuşi cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea, secol dominat de Şcoala patologică a profesorului Wirchow şi a urmaşilor săi: Leibig, Welt, Feurbach, Buchner, care au făcut să amuţească toate vocile favorabile vindecării prin post total. Chiar şi bolnavii cu febre mari erau hrăniţi “bine“.
Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. În ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet izgonite din comoara artelor de vindecare.
Astfel au stat lucrurile cam până în deceniul al 8-lea al secolului al XIX-lea. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Dr. Tenner a fost într-adevăr primul medic care a îndrăznit să introducă din nou tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului. Acest medic s-a supus el însuşi unei ajunări de 40 zile, sub supravegherea mai multor colegi specialişti, pentru a face dovada posibilităţii lipsei de pericol a unui post îndelungat.
Al doilea medic american, care a deschis uşa către un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Mealville, Pennsylvannia, lucrând la spitalul din Chattanooga. El a lăsat o serie de cărţi de nepreţuită valoare şi un număr mare de adepţi*.
În această carte un caz al unei fetiţe tratată prin post total de dr. Dewey:
*Cazul a fost următorul: o fetiţă care suferea de multă vreme de dispepsie, a căpătat în plus şi tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apă. A fost supusă unui post total de 35 zile, după care pulsul şi temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetiţa se însănătoşise complet.
După aceasta, dr. Dewey n-a tratat doar bolile acute, ci şi pe cele cronice, prin posturi de 3, 4sau 5 săptămâni de post total, având un asemenea succes, încât Societatea Medicală şi presa medicală din Statele Unite au avut o discuţie tematică cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina oficială a timpului respectiv a stârnit furtună contra acestei metode, acestmod de vindecare nefigurând în registrele ei. Au urmat o serie de alţi mari adepţi ai postului total în Rusia, Franţa, Germania etc., ca de exemplu: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Muller,
Dr. Guelpa în Franţa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronşită, bolile de stomac, intestin şi ficat, constipaţiile cronice, feluritele erupţii ale pielii şi chiar artrite, glaucom, inflamaţii ale ochilor. Tot în vremea dr. Muller şi înainte de dr. Ruedlin, dr. Just, conducătorul Sanatoriului Junghorn din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudităţi, cu postul total, cu rezultate deosebite*.
PRINCIPIUL POSTULULUI TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
Dupa doua zile de alimentatie usoara (orez, fructe, legume), se goleste intestinul cu sulfat de sodiu si clisme. Cu ajutorul unor comprese calde, aplicate pe ficat - comprese tip Kneipp sau o simpla sticla cu apa calda -, se stimuleaza metabolismul la nivelul ficatului. In timpul curei este permisa doar hrana lichida: ceaiuri indulcite cu miere, supe, sucuri proaspete de fructe si legume. Valoarea energetica a alimentelor nu trebuie sa fie mai mare de 500 calorii pe zi, caci altfel organismul trece de la metabolismul "in regim economic" al postului, la cel normal. Cei ce postesc sunt sfatuiti sa bea zilnic minimum 2,5 litri de apa sau ceaiuri de plante. In toata aceasta perioada n-ar trebui sa apara senzatia de foame.
Efecte
Durerile de cap, problemele de circulatie, mirosurile urate de transpiratie si tulburarile de somn fac parte din asa-numita etapa de criza a curei, care consta intr-o agravare initiala a simptomelor. In cadrul metabolismului specific postului, o serie de reziduuri metabolice din tesutul conjunctiv si celulele adipoase sunt detasate din locurile unde se afla depozitate, ceea ce, intr-o prima faza, creeaza un disconfort organismului. Dupa eliminarea lor, ne simtim despovarati, mai plini de energie decat inainte. Din cei 952 de pacienti, tinuti sub observatie cu prilejul unui studiu recent, 80% au declarat ca s-au simtit mai sanatosi, luni de zile, dupa incheierea postului. Alte constatari demonstreaza ca o asemenea cura reduce secretia de insulina si ridica pragul imunitar.
Multi dintre pacienti sunt transpusi intr-o stare de-a dreptul euforica, percep mai intens culorile si mirosurile, devin mai creativi.
Buchinger a subliniat mereu "dietetica sufletului" in post. Testele efectuate pe animale au aratat cercetatorilor ca in creier se obtin efecte ce pot fi masurate: creste nivelul serotoninei, neurotransmitatorul care genereaza buna-dispozitie, se accelereaza dezvoltarea neuronilor, se imbunatatesc performantele memoriei, iar moartea naturala a celulelor se produce mai lent. In acelasi timp, creste si rezistenta la efort. Dintre sobolanii de laborator, cei obligati sa posteasca au avut o glicemie echilibrata, chiar si dupa ce au inotat doua ore, pe cand cei hraniti normal se aflau deja in hipoglicemie.
În multe cazuri el a remarcat apariţia unui fenomen curios: unele persoane care nu aveau conştiinţa faptului că postesc, fiind doar puse de conjuncturi în situaţia de a fi înfometate timp de mai multe zile, ajungeau în scurt timp la un grad de degradare şi slăbire fizică greu de înţeles.
A rămas celebru cazul a 500 de muncitori dintr-o mină de zinc din Silezia, care, după 60 ore de grevă a foamei, ajunseseră să nu se mai poată ţine pe picioare din cauza slăbiciunii, câţiva dintre ei fiind chiar de urgenţă internaţi în spital.
Deci există o deosebire incontestabilă între înfometare şi post.
Deseori, cura Buchinger se combina cu drumetiile, pacientii fiind indemnati sa mearga intr-un tempo moderat. Pe langa distragerea atentiei de la lipsa mancarii, aceasta stimuleaza metabolismul si stabilizeaza circulatia. In plus, comunicarea cu cei implicati intr-o activitate comuna sporeste motivatia fiecarui individ. Un post terapeutic ar trebui sa dureze minimum o saptamana, caci automatismele organismului se modifica abia dupa cateva zile. Doua saptamani se considera varianta optima. Si nimeni n-ar trebui sa se abtina de la mancare mai mult de sase saptamani. Ulterior, revenirea la alimentatia normala ar trebui sa se faca pe durata a cel putin trei zile, in cursul carora tubul digestiv se obisnuieste treptat cu hrana solida.
Prin postul terapeutic se pierd 300-500 g de grasime pe zi. Daca scaderea in greutate este mai mare, se elimina doar apa acumulata in tesuturi, iar aceasta va reveni curand la locul ei.
Observatii
Cura este potrivita pentru cei ce o pot sustine timp de o saptamana, fara ajutor medical. Multi folosesc acest rastimp pentru a se relaxa, a intrerupe stilul lor de viata obisnuit si a se redescoperi pe sine. Pentru persoanele obligate de problemele lor de sanatate sa adopte o alta modalitate de a trai, postul terapeutic reprezinta ocazia ideala de a se rupe de obisnuintele vechi. Studiile dovedesc faptul ca, la mult timp dupa post, oamenii continua sa duca o viata mai sanatoasa decat inainte.
Medicii au confirmat utilitatea postului in reumatism si hipertensiune, cu conditia ca el sa se faca sub stricta supraveghere a unui specialist. Si suferinzii de migrene profita deseori de o cura Buchinger.
In schimb, metoda este inadecvata pentru bolnavii psihic si persoanele labile, pentru suferinzii de cancer, cei cu devieri ale comportamentului alimentar, gravide si mame in perioada de alaptare. Si obezii sunt indemnati sa se abtina de la o astfel de cura. Rinichii lor, si asa suprasolicitati, sunt si mai mult pusi la incercare de substantele dislocate din depozitele de grasime.
Cel mai cunoscut post terapeutic a fost conceput de doctorul german Otto Buchinger (1878-1966), pentru pacientii internati in spitalul sau.
Persoanele sanatoase pot folosi postul său terapeutic între cinci si sapte zile, fara supraveghere medicala.
Extras din lucrarea sa “Cura de ajunare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică”:
* Postul este atât de vechi ca şi popoarele pământului. Este sigur că cea mai veche boală a pământului a fost provocată de greşelile de nutriţie, în sensul cel mai larg al cuvântului, iar ajunarea a fost leacul cel mai vechi.
În trecutul omenirii au existat două feluri de posturi totale: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare şi posturile religioase, în fond fiind însă cam acelaşi lucru. Postul religios şi cel de vindecare merg împreună în culturile vechi omeneşti, pentru că medicina lor era theurgică şi pentru că regii, preoţii, iniţiaţii şi adepţii dobândiseră de mult timp experienţă în această direcţie, anume că posturile severe, nu numai că vindecau trupurile de boală ci chiar, cu componente theurgice, cu acelaşi succes pot să elibereze “interiorul omului“ de legături chinuitoare şi nedorite. Aşa de mult depinde sănătatea trupului de “sănătatea sufletească“, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru important nu poate fi neglijat nici de naturile naive, curate, nici de instruiţii psihoterapeuţi moderni.
Este de remarcat faptul că şi cei mai îndârjiţi materialişti au trebuit să recunoască faptul că primii oameni care s-au hrănit cu carne, n-au avut permanent acest aliment la dispoziţie şi au trebuit să facă, bineînţeles “cure“ involuntare de post total*.
* … pelerinii mahomedani când merg la Mecca trebuie să postească total 3 zile înainte şi 7 zile la înapoiere. De asemenea, în vechea Iudee existau secte de Esenieni şi Nazarieni, care în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool şi obişnuind posturi severe de 40 de zile.
Utilizarea postului total în scop curativ a continuat destul de fluctuant totuşi cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea, secol dominat de Şcoala patologică a profesorului Wirchow şi a urmaşilor săi: Leibig, Welt, Feurbach, Buchner, care au făcut să amuţească toate vocile favorabile vindecării prin post total. Chiar şi bolnavii cu febre mari erau hrăniţi “bine“.
Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. În ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet izgonite din comoara artelor de vindecare.
Astfel au stat lucrurile cam până în deceniul al 8-lea al secolului al XIX-lea. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Dr. Tenner a fost într-adevăr primul medic care a îndrăznit să introducă din nou tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului. Acest medic s-a supus el însuşi unei ajunări de 40 zile, sub supravegherea mai multor colegi specialişti, pentru a face dovada posibilităţii lipsei de pericol a unui post îndelungat.
Al doilea medic american, care a deschis uşa către un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Mealville, Pennsylvannia, lucrând la spitalul din Chattanooga. El a lăsat o serie de cărţi de nepreţuită valoare şi un număr mare de adepţi*.
În această carte un caz al unei fetiţe tratată prin post total de dr. Dewey:
*Cazul a fost următorul: o fetiţă care suferea de multă vreme de dispepsie, a căpătat în plus şi tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apă. A fost supusă unui post total de 35 zile, după care pulsul şi temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetiţa se însănătoşise complet.
După aceasta, dr. Dewey n-a tratat doar bolile acute, ci şi pe cele cronice, prin posturi de 3, 4sau 5 săptămâni de post total, având un asemenea succes, încât Societatea Medicală şi presa medicală din Statele Unite au avut o discuţie tematică cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina oficială a timpului respectiv a stârnit furtună contra acestei metode, acestmod de vindecare nefigurând în registrele ei. Au urmat o serie de alţi mari adepţi ai postului total în Rusia, Franţa, Germania etc., ca de exemplu: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Muller,
Dr. Guelpa în Franţa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronşită, bolile de stomac, intestin şi ficat, constipaţiile cronice, feluritele erupţii ale pielii şi chiar artrite, glaucom, inflamaţii ale ochilor. Tot în vremea dr. Muller şi înainte de dr. Ruedlin, dr. Just, conducătorul Sanatoriului Junghorn din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudităţi, cu postul total, cu rezultate deosebite*.
PRINCIPIUL POSTULULUI TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
Dupa doua zile de alimentatie usoara (orez, fructe, legume), se goleste intestinul cu sulfat de sodiu si clisme. Cu ajutorul unor comprese calde, aplicate pe ficat - comprese tip Kneipp sau o simpla sticla cu apa calda -, se stimuleaza metabolismul la nivelul ficatului. In timpul curei este permisa doar hrana lichida: ceaiuri indulcite cu miere, supe, sucuri proaspete de fructe si legume. Valoarea energetica a alimentelor nu trebuie sa fie mai mare de 500 calorii pe zi, caci altfel organismul trece de la metabolismul "in regim economic" al postului, la cel normal. Cei ce postesc sunt sfatuiti sa bea zilnic minimum 2,5 litri de apa sau ceaiuri de plante. In toata aceasta perioada n-ar trebui sa apara senzatia de foame.
Efecte
Durerile de cap, problemele de circulatie, mirosurile urate de transpiratie si tulburarile de somn fac parte din asa-numita etapa de criza a curei, care consta intr-o agravare initiala a simptomelor. In cadrul metabolismului specific postului, o serie de reziduuri metabolice din tesutul conjunctiv si celulele adipoase sunt detasate din locurile unde se afla depozitate, ceea ce, intr-o prima faza, creeaza un disconfort organismului. Dupa eliminarea lor, ne simtim despovarati, mai plini de energie decat inainte. Din cei 952 de pacienti, tinuti sub observatie cu prilejul unui studiu recent, 80% au declarat ca s-au simtit mai sanatosi, luni de zile, dupa incheierea postului. Alte constatari demonstreaza ca o asemenea cura reduce secretia de insulina si ridica pragul imunitar.
Multi dintre pacienti sunt transpusi intr-o stare de-a dreptul euforica, percep mai intens culorile si mirosurile, devin mai creativi.
Buchinger a subliniat mereu "dietetica sufletului" in post. Testele efectuate pe animale au aratat cercetatorilor ca in creier se obtin efecte ce pot fi masurate: creste nivelul serotoninei, neurotransmitatorul care genereaza buna-dispozitie, se accelereaza dezvoltarea neuronilor, se imbunatatesc performantele memoriei, iar moartea naturala a celulelor se produce mai lent. In acelasi timp, creste si rezistenta la efort. Dintre sobolanii de laborator, cei obligati sa posteasca au avut o glicemie echilibrata, chiar si dupa ce au inotat doua ore, pe cand cei hraniti normal se aflau deja in hipoglicemie.
În multe cazuri el a remarcat apariţia unui fenomen curios: unele persoane care nu aveau conştiinţa faptului că postesc, fiind doar puse de conjuncturi în situaţia de a fi înfometate timp de mai multe zile, ajungeau în scurt timp la un grad de degradare şi slăbire fizică greu de înţeles.
A rămas celebru cazul a 500 de muncitori dintr-o mină de zinc din Silezia, care, după 60 ore de grevă a foamei, ajunseseră să nu se mai poată ţine pe picioare din cauza slăbiciunii, câţiva dintre ei fiind chiar de urgenţă internaţi în spital.
Deci există o deosebire incontestabilă între înfometare şi post.
Deseori, cura Buchinger se combina cu drumetiile, pacientii fiind indemnati sa mearga intr-un tempo moderat. Pe langa distragerea atentiei de la lipsa mancarii, aceasta stimuleaza metabolismul si stabilizeaza circulatia. In plus, comunicarea cu cei implicati intr-o activitate comuna sporeste motivatia fiecarui individ. Un post terapeutic ar trebui sa dureze minimum o saptamana, caci automatismele organismului se modifica abia dupa cateva zile. Doua saptamani se considera varianta optima. Si nimeni n-ar trebui sa se abtina de la mancare mai mult de sase saptamani. Ulterior, revenirea la alimentatia normala ar trebui sa se faca pe durata a cel putin trei zile, in cursul carora tubul digestiv se obisnuieste treptat cu hrana solida.
Prin postul terapeutic se pierd 300-500 g de grasime pe zi. Daca scaderea in greutate este mai mare, se elimina doar apa acumulata in tesuturi, iar aceasta va reveni curand la locul ei.
Observatii
Cura este potrivita pentru cei ce o pot sustine timp de o saptamana, fara ajutor medical. Multi folosesc acest rastimp pentru a se relaxa, a intrerupe stilul lor de viata obisnuit si a se redescoperi pe sine. Pentru persoanele obligate de problemele lor de sanatate sa adopte o alta modalitate de a trai, postul terapeutic reprezinta ocazia ideala de a se rupe de obisnuintele vechi. Studiile dovedesc faptul ca, la mult timp dupa post, oamenii continua sa duca o viata mai sanatoasa decat inainte.
Medicii au confirmat utilitatea postului in reumatism si hipertensiune, cu conditia ca el sa se faca sub stricta supraveghere a unui specialist. Si suferinzii de migrene profita deseori de o cura Buchinger.
In schimb, metoda este inadecvata pentru bolnavii psihic si persoanele labile, pentru suferinzii de cancer, cei cu devieri ale comportamentului alimentar, gravide si mame in perioada de alaptare. Si obezii sunt indemnati sa se abtina de la o astfel de cura. Rinichii lor, si asa suprasolicitati, sunt si mai mult pusi la incercare de substantele dislocate din depozitele de grasime.
miercuri, 20 februarie 2008
Posturile Ortodoxe de peste an
Posturile Ortodoxe de peste an
1. Sfantul si Marele Post
Se mai numeste si postul patruzecimii, Paresimile, Postul Pastilor, este randuit pentru curatirea sufletului prin ajunare, rugaciune, milostenie, spovedanie si impartasirea cu Sfintele Taine. El inchipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mantuitorului. Tine sapte saptamani. Sta in legatura cu Pastile, sarbatoare cu data schimbatoare. De aceea, inceputul acestui post este aratat in calendarul fiecarui an.
In acest post nu mancam: carne, oua, branza . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mancam deci numai bucate fara unsoare (ULEI), legume si poame.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: Sambata si Duminica, in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire, cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
Mancam peste: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
Cu deosebita evlavie se cuvine sa postim in saptamana de la inceputul Postului Mare si in saptamana Patimilor.
Astfel, in saptamana de la inceputul Marelui Post: Luni si Marti se mananca numai o data pe zi - seara - paine si apa. Iar in saptamana Patimilor, in afara de Joi cand facem doua mese se mananca la fel, Vineri si Sambata e post desavarsit.
Bolnavii au voie sa manance bucate cu untdelemn si sa bea vin in Postul Mare.
2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului
Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserica in cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de inaltare a sufletului. Sta in legatura cu Pastile si cu Pogorarea Duhului Sfant, sarbatori cu data schimbatoare. De aceea nu incepe la data sorocita, ci tine cand mai mult, cand mai putin. Lasam sec insa totdeauna in Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim pana la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care daca va cadea Miercurea sau Vinerea, nu mancam de dulce.
In acest post nu mancam: carne , oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mancam untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegam la untdelemn si avem voie la vin.
Mancam peste: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
Daca in zilele de Luni, Marti si Joi cade vre-un sfant mai mare insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , atunci mancam peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mancam numai untdelemn si bem vin. Intamplandu-se Miercurea sau Vinerea vreun sfant cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegam la untdelemn , la vin si la peste.
3. Postul Sfintei Marii
Postul Sfintei Marii , sau al Sintamariei, numit si postul lui August, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu , care inainte de Adormire a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare.
Dureaza doua saptamani : de la 1 la 15 August.
Lasam sec la 31 iulie ; iar de va cadea aceasta zi Miercurea sau Vinerea, lasam sec la 30 iulie. In acest post untdelemn si vin mancam numai Sambata si Duminica.
Mancam peste: Schimbarea la Fata - 6 August.
De asemenea, daca Adormirea Maicii Domnului cade in zi de post, mancam de dulce a doua zi, adica la 16 August , iar in ziua Adormirii mancam peste.
4. Postul Nasterii Domnului
Postul Nasterii Domnului , sau al Craciunului, iarasi ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ''Cuvantul lui Dumnezeu'' nascut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 13 Noiembrie.
Postim de carne, oua si branza. Lunea , Miercurea si Vinerea mancam bucate fara unsoare (ulei) si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.
Daca in zilele de Luni, Miercuri si Vineri praznuim vre-un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste , untdelemn si bem vin , cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.
In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume : grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit - mai inainte - Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
Mancam peste: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM UNTDELEMN SI DEZLEGAM LA VIN
Din pricina asprimii posturilor si a slabiciunii trupului omenesc, precum si pentru cinstireazilelor in care se savarseste Sfanta Liturghie, canoanele bisericii ingaduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn in zilele aratate aici:
in Postul Mare: Sambata si Duminica , in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
in Postul Craciunului: la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM PESTE
insemnatatea unor praznice imparatesti si a unor sfinti este asa de mare incat Sfintii Parinti au dezlegat mancarea de peste in posturile aspre. Aratam aici aceste praznice si sfinti:
in Postul Mare: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
in Postul Sfintilor Apostoli: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
in Postul Sintamariei: Schimbarea la Fata - 6 August.
in Postul Craciunului: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
1. Sfantul si Marele Post
Se mai numeste si postul patruzecimii, Paresimile, Postul Pastilor, este randuit pentru curatirea sufletului prin ajunare, rugaciune, milostenie, spovedanie si impartasirea cu Sfintele Taine. El inchipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mantuitorului. Tine sapte saptamani. Sta in legatura cu Pastile, sarbatoare cu data schimbatoare. De aceea, inceputul acestui post este aratat in calendarul fiecarui an.
In acest post nu mancam: carne, oua, branza . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mancam deci numai bucate fara unsoare (ULEI), legume si poame.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: Sambata si Duminica, in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire, cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
Mancam peste: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
Cu deosebita evlavie se cuvine sa postim in saptamana de la inceputul Postului Mare si in saptamana Patimilor.
Astfel, in saptamana de la inceputul Marelui Post: Luni si Marti se mananca numai o data pe zi - seara - paine si apa. Iar in saptamana Patimilor, in afara de Joi cand facem doua mese se mananca la fel, Vineri si Sambata e post desavarsit.
Bolnavii au voie sa manance bucate cu untdelemn si sa bea vin in Postul Mare.
2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului
Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserica in cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de inaltare a sufletului. Sta in legatura cu Pastile si cu Pogorarea Duhului Sfant, sarbatori cu data schimbatoare. De aceea nu incepe la data sorocita, ci tine cand mai mult, cand mai putin. Lasam sec insa totdeauna in Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim pana la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care daca va cadea Miercurea sau Vinerea, nu mancam de dulce.
In acest post nu mancam: carne , oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mancam untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegam la untdelemn si avem voie la vin.
Mancam peste: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
Daca in zilele de Luni, Marti si Joi cade vre-un sfant mai mare insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , atunci mancam peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mancam numai untdelemn si bem vin. Intamplandu-se Miercurea sau Vinerea vreun sfant cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegam la untdelemn , la vin si la peste.
3. Postul Sfintei Marii
Postul Sfintei Marii , sau al Sintamariei, numit si postul lui August, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu , care inainte de Adormire a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare.
Dureaza doua saptamani : de la 1 la 15 August.
Lasam sec la 31 iulie ; iar de va cadea aceasta zi Miercurea sau Vinerea, lasam sec la 30 iulie. In acest post untdelemn si vin mancam numai Sambata si Duminica.
Mancam peste: Schimbarea la Fata - 6 August.
De asemenea, daca Adormirea Maicii Domnului cade in zi de post, mancam de dulce a doua zi, adica la 16 August , iar in ziua Adormirii mancam peste.
4. Postul Nasterii Domnului
Postul Nasterii Domnului , sau al Craciunului, iarasi ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ''Cuvantul lui Dumnezeu'' nascut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 13 Noiembrie.
Postim de carne, oua si branza. Lunea , Miercurea si Vinerea mancam bucate fara unsoare (ulei) si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.
Daca in zilele de Luni, Miercuri si Vineri praznuim vre-un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste , untdelemn si bem vin , cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.
In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume : grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit - mai inainte - Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
Mancam peste: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM UNTDELEMN SI DEZLEGAM LA VIN
Din pricina asprimii posturilor si a slabiciunii trupului omenesc, precum si pentru cinstireazilelor in care se savarseste Sfanta Liturghie, canoanele bisericii ingaduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn in zilele aratate aici:
in Postul Mare: Sambata si Duminica , in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
in Postul Craciunului: la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM PESTE
insemnatatea unor praznice imparatesti si a unor sfinti este asa de mare incat Sfintii Parinti au dezlegat mancarea de peste in posturile aspre. Aratam aici aceste praznice si sfinti:
in Postul Mare: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
in Postul Sfintilor Apostoli: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
in Postul Sintamariei: Schimbarea la Fata - 6 August.
in Postul Craciunului: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
marți, 19 februarie 2008
Ultimul dansator al lui Mao
Ultimul dansator al lui Mao
"A fost odata o broasca mica care traia intr-o fantana adanca.Fantana si bucatica de cer pe care putea sa o vada erau tot universul lui.Intr-o zi broscuta a intilnit o alta broasca care traia in afara fantanii.De ce nu cobori sa te joci cu mine?a intrebat broasca din fantana.Ce e acolo?a intrebat broasca de sus.Avem totul aici. Tot ce poti dori. Curente mari si mai mici, stele,o luna cateodata, si cateodata ajung aici pina si obiecte care zboara in jos din cer a raspuns broasca din fantana.Broasca de sus a oftat si i-a spus:Draga prietene, traiesti intr-o lume inchisa. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare. Broasca din fantana s-a suparat. Nu-mi povesti ca aveti acolo o lume mai mare ca a noastra! Lumea mea e mare. Noi vedem si traim orice experienta pe care ne-o ofera viata...asa grai broasca din fantana.Nu, prietene. Tu poti vedea numai lumea de peste tine printr-o gaura de diametrul fantanii. Lumea aici sus e enorma. As vrea sa pot sa-ti arat cat de mare e, spune broasca de sus.Broscuta fantanii era suparata rau acum. Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Ma duc sa-l inteb pe tata. Ii povesteste tatalui despre discutia avuta cu broasca de sus. Fiule , ii spune tatal cu inima grea,prietenul tau are dreptate. Am auzit ca sus e o lume mult mai mare cu mult mai multe stele decit putem noi sa vedem de aici.''Atunci dece nu mi-ai spus pina acum?" intraeba broscuta. La ce bun sa o fac? Destinul tau e sa fii aici in fantana. Nu poti iesi,a raspuns tatal broscoi.Micuta broasca iar se supara: Ba da pot sa ies, o sa-ti arat! si s-a catarat...dar fantana era prea adanca, pamantul prea departe,si a cazut la loc.Nu, fiule. Eu am incercat toata viata si la fel au incercat stramosii tai.Fi multumit cu ce ai, altfel vei suferi in viata.Vreau sa ies si sa vad lumea de sus!a strigat broscoiul cel mic cu multadeterminare.Nu fiule. Accepta-ti destinul. Invata sa traiesti cu ce ti s-a dat, i-a spus tatal.Si asa broscoiul fiu si-a consumat viata incercind sa scape de fantana intunecoasa si rece. Dar nu a reusit. Lumea de sus a ramas un vis.
-------------------
Basmul asta din povestea lui Li Cunxin sumarizeaza problema taranului chinez din regiunea de unde a iesit autorul. O poveste autobiografica scrisa cu sensibilitatea unui copil care creste in timpul revolutiei culturale in China. Spre norocul lui, fabula cu broastele nu se aplica in cazul lui.Printr-o minune, autorul a fost scos din satul lui si trimes la scoala de balet de la Beijing. Desi a fost ales pentru aceasta scoala pe baza faptului ca avea origine sanatoasa, pina la urma el reuseste sa fuga in Statele Unite.
"A fost odata o broasca mica care traia intr-o fantana adanca.Fantana si bucatica de cer pe care putea sa o vada erau tot universul lui.Intr-o zi broscuta a intilnit o alta broasca care traia in afara fantanii.De ce nu cobori sa te joci cu mine?a intrebat broasca din fantana.Ce e acolo?a intrebat broasca de sus.Avem totul aici. Tot ce poti dori. Curente mari si mai mici, stele,o luna cateodata, si cateodata ajung aici pina si obiecte care zboara in jos din cer a raspuns broasca din fantana.Broasca de sus a oftat si i-a spus:Draga prietene, traiesti intr-o lume inchisa. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare. Broasca din fantana s-a suparat. Nu-mi povesti ca aveti acolo o lume mai mare ca a noastra! Lumea mea e mare. Noi vedem si traim orice experienta pe care ne-o ofera viata...asa grai broasca din fantana.Nu, prietene. Tu poti vedea numai lumea de peste tine printr-o gaura de diametrul fantanii. Lumea aici sus e enorma. As vrea sa pot sa-ti arat cat de mare e, spune broasca de sus.Broscuta fantanii era suparata rau acum. Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Ma duc sa-l inteb pe tata. Ii povesteste tatalui despre discutia avuta cu broasca de sus. Fiule , ii spune tatal cu inima grea,prietenul tau are dreptate. Am auzit ca sus e o lume mult mai mare cu mult mai multe stele decit putem noi sa vedem de aici.''Atunci dece nu mi-ai spus pina acum?" intraeba broscuta. La ce bun sa o fac? Destinul tau e sa fii aici in fantana. Nu poti iesi,a raspuns tatal broscoi.Micuta broasca iar se supara: Ba da pot sa ies, o sa-ti arat! si s-a catarat...dar fantana era prea adanca, pamantul prea departe,si a cazut la loc.Nu, fiule. Eu am incercat toata viata si la fel au incercat stramosii tai.Fi multumit cu ce ai, altfel vei suferi in viata.Vreau sa ies si sa vad lumea de sus!a strigat broscoiul cel mic cu multadeterminare.Nu fiule. Accepta-ti destinul. Invata sa traiesti cu ce ti s-a dat, i-a spus tatal.Si asa broscoiul fiu si-a consumat viata incercind sa scape de fantana intunecoasa si rece. Dar nu a reusit. Lumea de sus a ramas un vis.
-------------------
Basmul asta din povestea lui Li Cunxin sumarizeaza problema taranului chinez din regiunea de unde a iesit autorul. O poveste autobiografica scrisa cu sensibilitatea unui copil care creste in timpul revolutiei culturale in China. Spre norocul lui, fabula cu broastele nu se aplica in cazul lui.Printr-o minune, autorul a fost scos din satul lui si trimes la scoala de balet de la Beijing. Desi a fost ales pentru aceasta scoala pe baza faptului ca avea origine sanatoasa, pina la urma el reuseste sa fuga in Statele Unite.
Postul negru - Corelaţii astrologice
Corelaţii astrologice
Postul negru realizat într-o anumită zi a săptămânii ne pune în rezonanţă cu influxul subtil astral al planetei care influenţează în mod predominant ziua respectivă. Efectuarea cu regularitate a postului în aceeaşi zi a săptămânii duce în timp la asimilarea în fiinţa noastră a aspectelor benefice corespunzătoare respectivei sfere de forţă şi influenţă planetară.
1. Postul negru de luni – zi aflată sub influenţa subtilă a Lunii: amplifică calităţile psihice, misterul, imaginaţia, memoria, talentul lingvistic, aptitudinile literare, creativitatea, conferă mare putere de adaptare;
2. Postul negru de marţea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Marte:
amplifică masculinitatea şi ajută la eliminarea situaţiilor de viaţă ce implică violenţa şi accidentele;
3. Postul negru ţinut miercurea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Mercur) permite obţinerea succesului material, ajută la crearea legăturilor de orice fel, abilitatea de a intermedia afacerile, optimismul;
4. Postul negru ţinut joi - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Jupiter: amplifică înţelepciunea, moralitatea, corectitudinea, bunul simţ, echitatea, respectul pentru autoritate, umanismul, sacrificiul;
5. Postul negru de vinerea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Venus) favorizează asimilarea aspectelor ce ţin de iubire, armonie, frumuseţe, pace lăuntrică şi fericire;
6. Postul negru ţinut sâmbătă - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Saturn: amplifică spiritul practic, siguranţa, stabilitatea, spiritul de organizare, perseverenţa, tenacitatea, răbdarea, seriozitatea, spiritul analitic;
Nu este recomandat să se realizeze în mod regulat post sâmbăta decât la sugestia unor persoane competente în domeniu pentru evitarea unor fenomene de rezonanţă nedorite.
7. Postul negru de duminica (zi aflată sub influenţa subtilă a Soarelui) solarizează şi purifică, arde karma negativă acumulată, favorizează apropierea de Dumnezeu, amplifică şi purifică energia Yang, masculină, solară, arde reziduurile negative acumulate etc.
Pentru a ajunge la efectele dorite este necesar să ţinem post cu regularitate în aceeaşi zi a săptămânii; după 3-4 luni efectele încep să se facă simţite, iar după doi ani se obţine o stabilizare a lor.
1. Postul negru efectuat primăvara
2. Postul negru efectuat vara – cel mai favorabil deoarece oferă avantajele temperaturii ridicate şi existenţa din abundenţă a alimentelor vegetale proaspete
3. Postul negru efectuat toamna
4. Postul negru efectuat iarna
În condiţiile unor luni friguroase, în timpul postului, este necesar să ne ferim pe cât posibil de frig, să avem un mediu plăcut şi călduros.
Comunitatea care ţine post folosind un moment de sincronizare cu ocazia sărbătorilor religioase este o fiinţă multidimensională comunicând, pe multiple nivele energetice, care au drept dominante luminozitatea spirituală şi puritatea.
Mai sunt considerate ca favorabile pentru începerea perioadei de post:
- momentul de lună nouă
- ziua (precis determinată) cu 2 zile înainte de luna plină
- zilele de solstiţiu
- zilele de echinocţiu
- la schimbarea anotimpurilor
Atunci când postim trebuie să avem în sufletul nostru dorinţe de realizări majore pentru viaţa noastră (căsătoria, concepţia copiilor, sănătate etc.), să fim dăruiţi cât mai sincer lui Dumnezeu pentru a atrage ajutorul şi inspiraţia lui dumnezeu pentru realizarea scopurilor sublime pe care noi ni le-am propus.
La fel făceau şi restauratorii şi pictorii de icoane sau picturi înainte de realizarea operelor de artă, domnitorii creştini înainte de porni la luptă sau înainte de a lua decizii importante pentru ţară, familiile tinere din perioada antică înainte de a concepe un copil etc – ţineau post negru
Dorinţele ce implică suferinţă altor fiinţe, scopuri meschine etc , în timpul postului, atrag după sine cumplite pedepse karmice, ca rezultat al acţiunilor noastre negativ orientate.
Postul negru realizat într-o anumită zi a săptămânii ne pune în rezonanţă cu influxul subtil astral al planetei care influenţează în mod predominant ziua respectivă. Efectuarea cu regularitate a postului în aceeaşi zi a săptămânii duce în timp la asimilarea în fiinţa noastră a aspectelor benefice corespunzătoare respectivei sfere de forţă şi influenţă planetară.
1. Postul negru de luni – zi aflată sub influenţa subtilă a Lunii: amplifică calităţile psihice, misterul, imaginaţia, memoria, talentul lingvistic, aptitudinile literare, creativitatea, conferă mare putere de adaptare;
2. Postul negru de marţea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Marte:
amplifică masculinitatea şi ajută la eliminarea situaţiilor de viaţă ce implică violenţa şi accidentele;
3. Postul negru ţinut miercurea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Mercur) permite obţinerea succesului material, ajută la crearea legăturilor de orice fel, abilitatea de a intermedia afacerile, optimismul;
4. Postul negru ţinut joi - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Jupiter: amplifică înţelepciunea, moralitatea, corectitudinea, bunul simţ, echitatea, respectul pentru autoritate, umanismul, sacrificiul;
5. Postul negru de vinerea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Venus) favorizează asimilarea aspectelor ce ţin de iubire, armonie, frumuseţe, pace lăuntrică şi fericire;
6. Postul negru ţinut sâmbătă - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Saturn: amplifică spiritul practic, siguranţa, stabilitatea, spiritul de organizare, perseverenţa, tenacitatea, răbdarea, seriozitatea, spiritul analitic;
Nu este recomandat să se realizeze în mod regulat post sâmbăta decât la sugestia unor persoane competente în domeniu pentru evitarea unor fenomene de rezonanţă nedorite.
7. Postul negru de duminica (zi aflată sub influenţa subtilă a Soarelui) solarizează şi purifică, arde karma negativă acumulată, favorizează apropierea de Dumnezeu, amplifică şi purifică energia Yang, masculină, solară, arde reziduurile negative acumulate etc.
Pentru a ajunge la efectele dorite este necesar să ţinem post cu regularitate în aceeaşi zi a săptămânii; după 3-4 luni efectele încep să se facă simţite, iar după doi ani se obţine o stabilizare a lor.
1. Postul negru efectuat primăvara
2. Postul negru efectuat vara – cel mai favorabil deoarece oferă avantajele temperaturii ridicate şi existenţa din abundenţă a alimentelor vegetale proaspete
3. Postul negru efectuat toamna
4. Postul negru efectuat iarna
În condiţiile unor luni friguroase, în timpul postului, este necesar să ne ferim pe cât posibil de frig, să avem un mediu plăcut şi călduros.
Comunitatea care ţine post folosind un moment de sincronizare cu ocazia sărbătorilor religioase este o fiinţă multidimensională comunicând, pe multiple nivele energetice, care au drept dominante luminozitatea spirituală şi puritatea.
Mai sunt considerate ca favorabile pentru începerea perioadei de post:
- momentul de lună nouă
- ziua (precis determinată) cu 2 zile înainte de luna plină
- zilele de solstiţiu
- zilele de echinocţiu
- la schimbarea anotimpurilor
Atunci când postim trebuie să avem în sufletul nostru dorinţe de realizări majore pentru viaţa noastră (căsătoria, concepţia copiilor, sănătate etc.), să fim dăruiţi cât mai sincer lui Dumnezeu pentru a atrage ajutorul şi inspiraţia lui dumnezeu pentru realizarea scopurilor sublime pe care noi ni le-am propus.
La fel făceau şi restauratorii şi pictorii de icoane sau picturi înainte de realizarea operelor de artă, domnitorii creştini înainte de porni la luptă sau înainte de a lua decizii importante pentru ţară, familiile tinere din perioada antică înainte de a concepe un copil etc – ţineau post negru
Dorinţele ce implică suferinţă altor fiinţe, scopuri meschine etc , în timpul postului, atrag după sine cumplite pedepse karmice, ca rezultat al acţiunilor noastre negativ orientate.
luni, 18 februarie 2008
Povestea Cristinei-Luana Zosmer
Povestea Cristinei-Luana Zosmer
Pe vremea cind inca eram "nimeni" adica una din milioanele de divortate cu trei plozi mici, rate la casa si ca meserie eram curatitoare-n vilele imense ale altora, pe vremea aia eram si grasa,latoasa,neingrijita si satula de viata in asa un hal ca as fi putut sa zic cu inima impacata " daca o mierlesc maine va fi o usurare pentru toata lumea"(fara conotatii de constiinta va rog, cui as fi lasat copiii etc.etc.sunt momente de-astea-n viata cind pielea ti-e mai aproape decit camasa si nu-ti mai pasa de nimic). Intr-o dupa-maiaza fierbinte, asa cum de obicei sunt ele in tara asta de-i zice tara sfanta, tocmai terminasem de curatat vila cu trei etaje a unor bogati,ma dureau umerii de la batul si cirpa de spalat pe jos, ma dureau picioarele de urcatul si coboritul scarilor,ma durea capul de oboseala de tigari si prea multe cafele, stateam in statia de autobuz si ma gindeam cu jale la programul care ma astepta acasa dupa ce copiii tocmai venisera de la scoala, tocmai mincasera,tocmai imprastiasera totul si eu urma din nou sa curat.Doamne, cum urasc termenul asta " a curata" din tot sufletul il urasc.Visam in nimicnicia mea sa am si eu una ca mine, o servitoare care sa-mi faca toate treburile, eu numai sa ma duc la o munca si munca aia sa-mi placa, sa vin acasa sa citesc, sa dooooooooorm, sa calatoresc, pe scurt, visam vise cind linga mine a oprit Chevroletul cel alb si un barbat m-a intrebat coborind geamul daca poate sa ma duca undeva.Da,poti sa ma duci acasa i-am raspuns, nu,nu-mi mai pasa daca e un violator in serie, un arab cu ginduri criminale, un sadic de-ala de-o sa ma taie bucati sau daca-i dracul in persoana.Vroiam acasa.M-am urcat in masina aia mare si eleganta ,barbatul imbracat in uniforma militara cu grad mare, n-am sa-l spun ca n-am chef nu ca l-ati cunoaste cumva ,era foarte amabil, m-a intrebat tot drumul,l-am intrebat tot drumul, si-n vreme ce-mi raspundea m-am gindit ca pe lume-s multi nebuni si ce l-o fi apucat pe asta sa incerce sa ma agate tocmai pe mine care aratam de un ban jumate si valoram jumate din cit aratam? Pe scurt am stabilit sa ne revedem vineri seara.Barbatul mi-a spus de la inceput ca e insurat, ca are o casnicie buna, patru copii mari si ca nevasta-sa-i avocata. Nu stia de ce a oprit masina linga mine, nu stia de ce ma duce acasa si mai ales habar n-avea ce-l mina sa-mi propuna o intilnire vineri seara cand de fapt toti barbatii insurati sint cu familiile lor.M-am imbracat cit am putut mai bine, cu ce-aveam si-aveam putin, m-a dus la un restaurant celebru si-apoi m-a lasat in fata casei.Atit. Ne-am intilnit in continuare cam de cite 2 ori pe saptamina ,ma ducea la spectacole, la concerte,la restaurante, la magazine scumpe, a inceput sa ma imbrace dupa gustul lui, sa-mi cumpere lenjerie pe gustul lui ,sa ma schimbe pentru el.Eu am inceput sa fac dieta, sa ma duc sa fac sport,imi gaseam acum timp de toate dar inca faceam curatenie-n casele altora de 2 ori pe saptamina, nu de alta dar vroiam sa fiu oarecum independenta de banii lui.La un timp a inceput sa ma bata gindul ca trebuie sa fac altceva, adica sa incep sa fac ceva intr-adevar, l-am intrebat ce-ar crede c-ar trebui sa invat? s-a uitat lamine ciudat, "la ce-ti trebuie sa inveti? Am inteles atunci ca din mine-l intereseaza numai partea de la briu in jos si-asta am inceput sa-i ofer ,fara sa mai bag in legatura asta si sufletul sau creierul, eram papusa lui cind vroia, el platea pentru asta si ma simteam bine cu el in pat.Ce faceam cind nu era cu mine a devenit treaba mea.De banii lui aveam nevoie.M-am dus si-am invatat cosmetica, in acelasi timp m-am apucat sa invat si medicina alternativa.Invatam serile de trei ori pe saptamina, de doua ori eram cu el,diminetile lucram ca femeie de serviciu.Aveam 43 de ani pe vremea aia.Cu timpul, adica dupa un an de invatat cosmetica m-am dus si-am lucrat la cineva, intr-un atelier,pensam sprincene,scoteam parul de pe picioarele clientelor,uneori mai faceam si cite-un tratament simplu, ce-mi dadeau si mie.Bani de cumparat aparatura sa lucrez acasa nu aveam.De medicina alternativa nu ma puteam atinge,n-ai voie sa lucrezi in ea fara diploma deabsolvire.Terminasem deja cosmetica, doi ani, am luat imprumut de la banca si-am cumparat minimum de aparatura.Mi-am deschis cu chiu cu vai ceva acasa,pentru femeile cu putini bani, cele ca mine, cele care voiau sa fie frumoase si ingrijite insa n-aveau cum sa ajunga la marile centre de cosmetica.Mergea cumva, nu c-as fi putut trai numai din asta, dar cistigam ceva.Intr-o zi mi-a venit o pacienta noua,femeie religioasa moderat, mergea la o nunta, vai de tenul ei,curgea din el grasimea , semne de foste cosuri puroioase si alte cosuri puroioase in formare, dereglare hormonala totala.Am facut ce-am putut, mi-a poevstit ca e maritata, are doi copii si sta undeva intr-una din asezarile noastre.Era nervoasa, baiatul cel mare inca nu revenise de la scoala, era ora cinci si-ar fi trebuita sa ajunga pe la trei.Se tot agita cu telefonul, suna peste tot, la rabinul director al scolii, la vecini, nimeni nu raspundea.I-am pus o masca astringenta si mi-am zis sa-i fac putin masaj pe talpi sa se mai destinda saraca.Era iar cu celularul cind a aflat ca fiu-sau s-a dussa imparta mincare saracilor si s-a mai linistit.Oricum masajul la talpi l-am continuat.La un moment dat mi-a spus: "i nteresant,miinile tale le simt ca-mi transmit un fel de caldura-n tot corpul,in special in regiunea uterului si-a ovarelor. ". N-am bagat exact de seama la ce spune.I-am terminat tratamentul, am stabilit sa vina peste doua saptamini si mi-am vazut de treaba.A revenit peste 2 saptamini, m-a rugat, daca pot sa-i mai fac un masaj la talpi,i-am facut, a vrut s-ami plateasca.I-am zis ca nu-i nevoie.A stabilit pentru saptamina urmatoare,numai pentru masaj, am intrebat-o de ce ,a zis ca-i face bine, si-atit.A venit la tratamente la fata si la masaje cam o data pe saptamina vreme de doua luni.Ultima oara a aparut incarcata de flori, de bomboane de prajituri cu barbatul si cei doi copii.N-am inteles ce mi-a cazut pe cap, nu era ziua mea si nici vreo alta sarbatoare, plus de asta am o casa mica si atitea persoane de-odata ma apasau pe creier.Am intrebat-o ce s-a intimplat, in sfirsit, ca sa n-o lungesc, mi-a zis ca de mult a vrut sa ramina gravida, n-a reusit, a facut tot felul de tratamente,a ramas gravida prin insamintare dar a pierdut.Cind a venit la mine deja isi pierduse orice speranta, cind i-am facut primul masaj la talpi a simtit ca ceva se schimba-n corpul ei, si dupa o luna a ramas gravida fara tratament si fara nimic altceva sa o ajute.Mi-a trimis o alta cu probleme, si o alta si-apoi o alta,au venit oameni de tot felul cu diverse boli, diverse dureri,diverse necazuri.Clinica din mica mea casa ( deja devenise clinica) era mereu plina, telefoanele sunau si terminasem deja cursul de medicina alternativa, aveam dreptul sa tratez pe oricine si tratam.O data cu oamenii au inceput sa vina si banii, am simtit ce inseamna sa ai dar n-am innebunit din asta,nu m-am facut blonda, insa mi-am cumparat o masina la mina a 2-a, si-am inceput sa fiu independenta-n miscare,banii am inceput sa-i pun de-o parte, sa ma port de parca nu i-as fi avut, asta-n mare.Slabisem deja, aveam deja o silueta frumoasa, insa inca nu de invidiat.Eram ingrinjita si devenisem pedanta, copiii cresteau si-aveau acum nevoie de alt fel de atentie si alt fel de ajutor, acum puteam sa le dau ajutorul asta.Si-a trecut vremea.El,adica omul cu Chevroletul a disparut exact asa cum a aparut,intr-ozi n-am mai auzit de el,pe-o usa intrasera reusite pe-o alta usa iesise el si nu intelegeam unde sau de ce.La celular nu mai rapspundea,stiam telefonul lui de-acasa dar conventia era sa nu-l caut acasa niciodata si nu l-am cautat.Celebritatea mea crestea, m-au intervievat pentru radio,pentru televizor,am inceput sa merg la congrese internationale, m-au rugat sa tratez pacienti in strainanate, am facut-o.Dar casa mea mica a ramas casa mea mica si n-am schimbat-o,masina e noua insa nu e jeep sau alta modernitate, n-am nevoie sa pozez in ceva ce nu sint, imi amintesc mereu ca sint,la baza divortata grasa si latoasa mama a plozilor care facea curatenie-n casele altora.Pastrez amintirea asta-n umerii durerosi si-n picioarele care din cind in cind se umfla poate si-n degetelecare-mi amortesc, amintirea batului si-a cirpei de spalat.Intr-o zi o familie m-a rugat sa le tratez baiatul, ramasese paralizat dupa un accident de motocicleta.I-am vazut diagnosticul,leziunile,nu prea aveam mare lucru de facut, numai o minune l-ar fi putut ajuta ori eu minuni nu stiu sa fac, de ce sa mint? Le-am spus parintilor, m-au rugat totusi sa merg chiar daca nu ajuta au sustinut,n-are de ce sa strice.La spital, e un spital de recuperare de fapt, in hol ma astepta familia cu fiul lor in caruciorul cu rotile.Erau zeci de oameni in lobiu-ul imens, nu stiu de ce m-am intors in loc si ochii mi s-au indreptat spre un scaun cu rotile-n care picotea un barbat.Parca mi s-a oprit respiratia.Era el,barbatul din Chevroletul cel alb.Un sfert din ce fusese.se vedeau pe el semnele paraliziei partiale pe partea stinga.Linga el o femeie, nevasta, incerca sa primeasca raspunsuri la niste intrebari.El incerca la rindul lui sa vorbeasca, greu, bilbiit,gijiit,fractiuni de cuvinte nelegate intre ele.Mi-am cerut scuze de la familia baiatului si-am mers la ei .Avusese un grav atac cerebral si consecintele se vedeau, era de cinci ani in scaunul cu rotile,aveau bani cu ce sa plateasca dar recuperarea mergea greu de tot si din cite spunea nevasta multa vreme n-or sa-l mai poata tine acolo...Tu esti cea de la tv? m-a intrebat.Da eu sint cea de la televizor.si vreau sa va ajut.De ce? a intrebat femeia mirata.Am o datorie de platit in fata lui dumnezeu si-am hotarit ca ajutindu-va pe voi mi-o achit, oarecum.Suna romantic ,sentimental, ceva de telenovela toata povestea asta, asa-i? ei bine nu este.Au trecut trei ani de-atunci.Barbatul din Chevrolet si-a revenit in mare parte, merges chiopatind, misca mina stinga destul de greu, vorbeste bine nu-si mai face nevoile pe el, poate sa mearga chiar si in strainatate ceea ce el si nevasta lui fac adesea.Au trecut 15 ani de cind stateam, o servitoare-n statia de autobuz.Acum sint un om care poate sa ajute si ajuta multi oameni.Copiii sint mari, si-au terminat facultatea,fata s-a maritat si-am o nepoata.Merg mult in strainatate ,ajut multora, am succes, am glorie, am de toate insa si-acum stau si ma intreb cum s-au intimplat toate astea ca intr-un roman roz.Ce anume m-a minat sa fac ce-am facut, sa ajung unde-am ajuns,poate omul dinChevroletul alb sa fi trezit in mine dorinta de-a fi altceva decit papusa lui sexuala? Poate cineva sus undeva a hotarit ca pot mai mult sau ca vrea mai mult de la mine ?NU stiu daca exista povesti cu zine, nu cred ca exista, cred ca exista daruri pe care le primim si pe care,intr-un fel sau altul trebuie sa le folosim fiindca asa vrea cine ni le-a dat.Mai cred ca exista-n noi toti puterea de a descoperi darul pe care-l avem fiindca toti il avem, sub o forma sau alta.Si darul asta aduce multumire de om insusi si de cei din jur, de azi,aici,acum,de viitor in care continui sa dai si sa ajuti, sa primesti si sa continui ,prefacind ce-ai primit in alte daruri.Am ,acum cind scriu am 58 de ani si mi se pare ca sint o multime de recuperat.O multime de viata,o multime de sentimente o multime de bine.Ma cheama Cristina Miriam, o sa-mi gasiti numele peste tot in ziare in tara si in strainatate.dar asta nu-mi spune nimic, cine-am fost si cine-am ajuns, acum vreau sa stiu ce-o sa fiu peste 10 ani si peste alti zece....Glumesc.Oare-i viata un sir de coincidente? Oare-s coincidentele necoincidente si drumu-i scris numai mergem pe el cu ideea gresita ca il facem de capul nostru? Si-asa si-asa, dar asta-i filozofie si,cum sa va spun, n-am inclinari spre filozofie cu toata psihologia pecare-am invatat-o desprinzindu-ma de coada maturii.Precis va intrebati daca am acum o femeie care-mi face curatenie si daca-i cer sa-mi faca intr-o zi toate camerele? Nu,nu-i cer.Am o femeie care ma ajuta, e tinara si talentata, daca se apuca de invatat acum, la 36de ani poate sa faca ceva cu ea insasi, da din mina a lehamite cind ii spun, dar nu ma las, pina la urma tot o trimit la o scoala de arte .S-a nascut Odaya, inca o bebelusa a miinilor mele.Maica-sa sustine ca atunci cind i-au dat-o-n brate s-a uitat la ea cu niste ochi mari si castanii.Era frumoasa, relaxata, asta fiindca s-a nascut prin cezariana.Mi-au adus-o s-o vad, a zimbit cu toata gura ei stirba si m-a tras de par de parca voia sa ma apropii de ea.Mi-a gangurit lung in ureche nu stiu ce, oricum ceva dulce in limba pruncilor, dupa care a hotarit sa dea napraznic din picior in urechea mea stinga.E bine si-asa i-am zis, da sa nu exageram cu manifestarile de simpatie ca pe urma nu mai aud ce spui si-i mare pacat.Cam atita-i ce-am vrut sa povestesc....
Pe vremea cind inca eram "nimeni" adica una din milioanele de divortate cu trei plozi mici, rate la casa si ca meserie eram curatitoare-n vilele imense ale altora, pe vremea aia eram si grasa,latoasa,neingrijita si satula de viata in asa un hal ca as fi putut sa zic cu inima impacata " daca o mierlesc maine va fi o usurare pentru toata lumea"(fara conotatii de constiinta va rog, cui as fi lasat copiii etc.etc.sunt momente de-astea-n viata cind pielea ti-e mai aproape decit camasa si nu-ti mai pasa de nimic). Intr-o dupa-maiaza fierbinte, asa cum de obicei sunt ele in tara asta de-i zice tara sfanta, tocmai terminasem de curatat vila cu trei etaje a unor bogati,ma dureau umerii de la batul si cirpa de spalat pe jos, ma dureau picioarele de urcatul si coboritul scarilor,ma durea capul de oboseala de tigari si prea multe cafele, stateam in statia de autobuz si ma gindeam cu jale la programul care ma astepta acasa dupa ce copiii tocmai venisera de la scoala, tocmai mincasera,tocmai imprastiasera totul si eu urma din nou sa curat.Doamne, cum urasc termenul asta " a curata" din tot sufletul il urasc.Visam in nimicnicia mea sa am si eu una ca mine, o servitoare care sa-mi faca toate treburile, eu numai sa ma duc la o munca si munca aia sa-mi placa, sa vin acasa sa citesc, sa dooooooooorm, sa calatoresc, pe scurt, visam vise cind linga mine a oprit Chevroletul cel alb si un barbat m-a intrebat coborind geamul daca poate sa ma duca undeva.Da,poti sa ma duci acasa i-am raspuns, nu,nu-mi mai pasa daca e un violator in serie, un arab cu ginduri criminale, un sadic de-ala de-o sa ma taie bucati sau daca-i dracul in persoana.Vroiam acasa.M-am urcat in masina aia mare si eleganta ,barbatul imbracat in uniforma militara cu grad mare, n-am sa-l spun ca n-am chef nu ca l-ati cunoaste cumva ,era foarte amabil, m-a intrebat tot drumul,l-am intrebat tot drumul, si-n vreme ce-mi raspundea m-am gindit ca pe lume-s multi nebuni si ce l-o fi apucat pe asta sa incerce sa ma agate tocmai pe mine care aratam de un ban jumate si valoram jumate din cit aratam? Pe scurt am stabilit sa ne revedem vineri seara.Barbatul mi-a spus de la inceput ca e insurat, ca are o casnicie buna, patru copii mari si ca nevasta-sa-i avocata. Nu stia de ce a oprit masina linga mine, nu stia de ce ma duce acasa si mai ales habar n-avea ce-l mina sa-mi propuna o intilnire vineri seara cand de fapt toti barbatii insurati sint cu familiile lor.M-am imbracat cit am putut mai bine, cu ce-aveam si-aveam putin, m-a dus la un restaurant celebru si-apoi m-a lasat in fata casei.Atit. Ne-am intilnit in continuare cam de cite 2 ori pe saptamina ,ma ducea la spectacole, la concerte,la restaurante, la magazine scumpe, a inceput sa ma imbrace dupa gustul lui, sa-mi cumpere lenjerie pe gustul lui ,sa ma schimbe pentru el.Eu am inceput sa fac dieta, sa ma duc sa fac sport,imi gaseam acum timp de toate dar inca faceam curatenie-n casele altora de 2 ori pe saptamina, nu de alta dar vroiam sa fiu oarecum independenta de banii lui.La un timp a inceput sa ma bata gindul ca trebuie sa fac altceva, adica sa incep sa fac ceva intr-adevar, l-am intrebat ce-ar crede c-ar trebui sa invat? s-a uitat lamine ciudat, "la ce-ti trebuie sa inveti? Am inteles atunci ca din mine-l intereseaza numai partea de la briu in jos si-asta am inceput sa-i ofer ,fara sa mai bag in legatura asta si sufletul sau creierul, eram papusa lui cind vroia, el platea pentru asta si ma simteam bine cu el in pat.Ce faceam cind nu era cu mine a devenit treaba mea.De banii lui aveam nevoie.M-am dus si-am invatat cosmetica, in acelasi timp m-am apucat sa invat si medicina alternativa.Invatam serile de trei ori pe saptamina, de doua ori eram cu el,diminetile lucram ca femeie de serviciu.Aveam 43 de ani pe vremea aia.Cu timpul, adica dupa un an de invatat cosmetica m-am dus si-am lucrat la cineva, intr-un atelier,pensam sprincene,scoteam parul de pe picioarele clientelor,uneori mai faceam si cite-un tratament simplu, ce-mi dadeau si mie.Bani de cumparat aparatura sa lucrez acasa nu aveam.De medicina alternativa nu ma puteam atinge,n-ai voie sa lucrezi in ea fara diploma deabsolvire.Terminasem deja cosmetica, doi ani, am luat imprumut de la banca si-am cumparat minimum de aparatura.Mi-am deschis cu chiu cu vai ceva acasa,pentru femeile cu putini bani, cele ca mine, cele care voiau sa fie frumoase si ingrijite insa n-aveau cum sa ajunga la marile centre de cosmetica.Mergea cumva, nu c-as fi putut trai numai din asta, dar cistigam ceva.Intr-o zi mi-a venit o pacienta noua,femeie religioasa moderat, mergea la o nunta, vai de tenul ei,curgea din el grasimea , semne de foste cosuri puroioase si alte cosuri puroioase in formare, dereglare hormonala totala.Am facut ce-am putut, mi-a poevstit ca e maritata, are doi copii si sta undeva intr-una din asezarile noastre.Era nervoasa, baiatul cel mare inca nu revenise de la scoala, era ora cinci si-ar fi trebuita sa ajunga pe la trei.Se tot agita cu telefonul, suna peste tot, la rabinul director al scolii, la vecini, nimeni nu raspundea.I-am pus o masca astringenta si mi-am zis sa-i fac putin masaj pe talpi sa se mai destinda saraca.Era iar cu celularul cind a aflat ca fiu-sau s-a dussa imparta mincare saracilor si s-a mai linistit.Oricum masajul la talpi l-am continuat.La un moment dat mi-a spus: "i nteresant,miinile tale le simt ca-mi transmit un fel de caldura-n tot corpul,in special in regiunea uterului si-a ovarelor. ". N-am bagat exact de seama la ce spune.I-am terminat tratamentul, am stabilit sa vina peste doua saptamini si mi-am vazut de treaba.A revenit peste 2 saptamini, m-a rugat, daca pot sa-i mai fac un masaj la talpi,i-am facut, a vrut s-ami plateasca.I-am zis ca nu-i nevoie.A stabilit pentru saptamina urmatoare,numai pentru masaj, am intrebat-o de ce ,a zis ca-i face bine, si-atit.A venit la tratamente la fata si la masaje cam o data pe saptamina vreme de doua luni.Ultima oara a aparut incarcata de flori, de bomboane de prajituri cu barbatul si cei doi copii.N-am inteles ce mi-a cazut pe cap, nu era ziua mea si nici vreo alta sarbatoare, plus de asta am o casa mica si atitea persoane de-odata ma apasau pe creier.Am intrebat-o ce s-a intimplat, in sfirsit, ca sa n-o lungesc, mi-a zis ca de mult a vrut sa ramina gravida, n-a reusit, a facut tot felul de tratamente,a ramas gravida prin insamintare dar a pierdut.Cind a venit la mine deja isi pierduse orice speranta, cind i-am facut primul masaj la talpi a simtit ca ceva se schimba-n corpul ei, si dupa o luna a ramas gravida fara tratament si fara nimic altceva sa o ajute.Mi-a trimis o alta cu probleme, si o alta si-apoi o alta,au venit oameni de tot felul cu diverse boli, diverse dureri,diverse necazuri.Clinica din mica mea casa ( deja devenise clinica) era mereu plina, telefoanele sunau si terminasem deja cursul de medicina alternativa, aveam dreptul sa tratez pe oricine si tratam.O data cu oamenii au inceput sa vina si banii, am simtit ce inseamna sa ai dar n-am innebunit din asta,nu m-am facut blonda, insa mi-am cumparat o masina la mina a 2-a, si-am inceput sa fiu independenta-n miscare,banii am inceput sa-i pun de-o parte, sa ma port de parca nu i-as fi avut, asta-n mare.Slabisem deja, aveam deja o silueta frumoasa, insa inca nu de invidiat.Eram ingrinjita si devenisem pedanta, copiii cresteau si-aveau acum nevoie de alt fel de atentie si alt fel de ajutor, acum puteam sa le dau ajutorul asta.Si-a trecut vremea.El,adica omul cu Chevroletul a disparut exact asa cum a aparut,intr-ozi n-am mai auzit de el,pe-o usa intrasera reusite pe-o alta usa iesise el si nu intelegeam unde sau de ce.La celular nu mai rapspundea,stiam telefonul lui de-acasa dar conventia era sa nu-l caut acasa niciodata si nu l-am cautat.Celebritatea mea crestea, m-au intervievat pentru radio,pentru televizor,am inceput sa merg la congrese internationale, m-au rugat sa tratez pacienti in strainanate, am facut-o.Dar casa mea mica a ramas casa mea mica si n-am schimbat-o,masina e noua insa nu e jeep sau alta modernitate, n-am nevoie sa pozez in ceva ce nu sint, imi amintesc mereu ca sint,la baza divortata grasa si latoasa mama a plozilor care facea curatenie-n casele altora.Pastrez amintirea asta-n umerii durerosi si-n picioarele care din cind in cind se umfla poate si-n degetelecare-mi amortesc, amintirea batului si-a cirpei de spalat.Intr-o zi o familie m-a rugat sa le tratez baiatul, ramasese paralizat dupa un accident de motocicleta.I-am vazut diagnosticul,leziunile,nu prea aveam mare lucru de facut, numai o minune l-ar fi putut ajuta ori eu minuni nu stiu sa fac, de ce sa mint? Le-am spus parintilor, m-au rugat totusi sa merg chiar daca nu ajuta au sustinut,n-are de ce sa strice.La spital, e un spital de recuperare de fapt, in hol ma astepta familia cu fiul lor in caruciorul cu rotile.Erau zeci de oameni in lobiu-ul imens, nu stiu de ce m-am intors in loc si ochii mi s-au indreptat spre un scaun cu rotile-n care picotea un barbat.Parca mi s-a oprit respiratia.Era el,barbatul din Chevroletul cel alb.Un sfert din ce fusese.se vedeau pe el semnele paraliziei partiale pe partea stinga.Linga el o femeie, nevasta, incerca sa primeasca raspunsuri la niste intrebari.El incerca la rindul lui sa vorbeasca, greu, bilbiit,gijiit,fractiuni de cuvinte nelegate intre ele.Mi-am cerut scuze de la familia baiatului si-am mers la ei .Avusese un grav atac cerebral si consecintele se vedeau, era de cinci ani in scaunul cu rotile,aveau bani cu ce sa plateasca dar recuperarea mergea greu de tot si din cite spunea nevasta multa vreme n-or sa-l mai poata tine acolo...Tu esti cea de la tv? m-a intrebat.Da eu sint cea de la televizor.si vreau sa va ajut.De ce? a intrebat femeia mirata.Am o datorie de platit in fata lui dumnezeu si-am hotarit ca ajutindu-va pe voi mi-o achit, oarecum.Suna romantic ,sentimental, ceva de telenovela toata povestea asta, asa-i? ei bine nu este.Au trecut trei ani de-atunci.Barbatul din Chevrolet si-a revenit in mare parte, merges chiopatind, misca mina stinga destul de greu, vorbeste bine nu-si mai face nevoile pe el, poate sa mearga chiar si in strainatate ceea ce el si nevasta lui fac adesea.Au trecut 15 ani de cind stateam, o servitoare-n statia de autobuz.Acum sint un om care poate sa ajute si ajuta multi oameni.Copiii sint mari, si-au terminat facultatea,fata s-a maritat si-am o nepoata.Merg mult in strainatate ,ajut multora, am succes, am glorie, am de toate insa si-acum stau si ma intreb cum s-au intimplat toate astea ca intr-un roman roz.Ce anume m-a minat sa fac ce-am facut, sa ajung unde-am ajuns,poate omul dinChevroletul alb sa fi trezit in mine dorinta de-a fi altceva decit papusa lui sexuala? Poate cineva sus undeva a hotarit ca pot mai mult sau ca vrea mai mult de la mine ?NU stiu daca exista povesti cu zine, nu cred ca exista, cred ca exista daruri pe care le primim si pe care,intr-un fel sau altul trebuie sa le folosim fiindca asa vrea cine ni le-a dat.Mai cred ca exista-n noi toti puterea de a descoperi darul pe care-l avem fiindca toti il avem, sub o forma sau alta.Si darul asta aduce multumire de om insusi si de cei din jur, de azi,aici,acum,de viitor in care continui sa dai si sa ajuti, sa primesti si sa continui ,prefacind ce-ai primit in alte daruri.Am ,acum cind scriu am 58 de ani si mi se pare ca sint o multime de recuperat.O multime de viata,o multime de sentimente o multime de bine.Ma cheama Cristina Miriam, o sa-mi gasiti numele peste tot in ziare in tara si in strainatate.dar asta nu-mi spune nimic, cine-am fost si cine-am ajuns, acum vreau sa stiu ce-o sa fiu peste 10 ani si peste alti zece....Glumesc.Oare-i viata un sir de coincidente? Oare-s coincidentele necoincidente si drumu-i scris numai mergem pe el cu ideea gresita ca il facem de capul nostru? Si-asa si-asa, dar asta-i filozofie si,cum sa va spun, n-am inclinari spre filozofie cu toata psihologia pecare-am invatat-o desprinzindu-ma de coada maturii.Precis va intrebati daca am acum o femeie care-mi face curatenie si daca-i cer sa-mi faca intr-o zi toate camerele? Nu,nu-i cer.Am o femeie care ma ajuta, e tinara si talentata, daca se apuca de invatat acum, la 36de ani poate sa faca ceva cu ea insasi, da din mina a lehamite cind ii spun, dar nu ma las, pina la urma tot o trimit la o scoala de arte .S-a nascut Odaya, inca o bebelusa a miinilor mele.Maica-sa sustine ca atunci cind i-au dat-o-n brate s-a uitat la ea cu niste ochi mari si castanii.Era frumoasa, relaxata, asta fiindca s-a nascut prin cezariana.Mi-au adus-o s-o vad, a zimbit cu toata gura ei stirba si m-a tras de par de parca voia sa ma apropii de ea.Mi-a gangurit lung in ureche nu stiu ce, oricum ceva dulce in limba pruncilor, dupa care a hotarit sa dea napraznic din picior in urechea mea stinga.E bine si-asa i-am zis, da sa nu exageram cu manifestarile de simpatie ca pe urma nu mai aud ce spui si-i mare pacat.Cam atita-i ce-am vrut sa povestesc....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
