luni, 7 ianuarie 2008

SMILE WITH ME 25

Cele cinci stadii ale beţiei

Stadiul 1 – DEŞTEPT
Este stadiul când, brusc, devii un expert în orice subiect de discuţie cunoscut din univers. Tu ştii că ştii orice şi doreşti să împarţi cunoştinţele tale tuturor celor ce doresc să te asculte.
În acest stadiu tu ai întotdeauna dreptate.
Şi desigur, persoana cu care discuţi nu ştie nimic.
Acest stadiu devine interesant când ambele părţi sunt inteligente.


Stadiul 2 - ATRACTIV
Acesta este când realizezi că eşti cea mai ATRACTIVĂ persoană din întregul
bar şi că fiecare te admiră.
Eşti convins că orice străin te admiră şi este amator să discute cu tine.
În mintea ta încă eşti convins că eşti cel mai DEŞTEPT aşa încât poţi discuta despre orice subiect.


Stadiul 3 - BOGAT
Acesta este stadiul când devii cea mai BOGATĂ persoană din încăpere.
Cumperi băutură pentru toată lumea deoarece crezi că ai buzunarul fără fund. Poţi face de asemenea pariuri, deoarece, desigur, eşti încă DEŞTEPT, aşa încât în mod natural le vei câştiga.
Oricum nu contează dacă pierzi pentru că oricum eşti BOGAT.
De asemenea cumperi băutură pentru oricine te consideră cea mai ATRACTIVĂ persoană prezentă.


Stadiul 4 - INVINCIBIL
Acesta e stadiul în care te poţi lupta cu oricine, oricând.
Adică devii INVINCIBIL.
Este de asemenea stadiul în care poţi provoca pe oricine.
Nu ai nici o teamă că poţi pierde lupta deoarece eşti DEŞTEPT, eşti BOGAT şi eşti încă ATRACTIV în comparaţie cu toţi ceilalţi.


Stadiul 5 - INVIZIBIL
Acesta este ultimul stadiu al beţiei.
Din acest moment poţi face orice deoarece acum eşti INVIZIBIL.
Poţi dansa pe masă; toţi ceilalţi nu te vor observa.
Poţi să jigneşti pe toată lumea; nimeni nu se va certa cu tine.
Pentru ca eşti INVIZIBIL.


****************************

- La ora de religie, preotul întreabă în clasă:
- Copii, voi ştiţi de ce merg oamenii la biserică?
- De frică că Dumnezeu verifică prezenţa! răspunde un copil.



- Doctore, după ce-mi pun ochelarii pe care mi i-aţi recomandat, voi putea citi?
- Desigur.
- Ah, ce bine. Până acum n-am ştiut niciodată să citesc!



- Soţia mea dorea ca pe copilul nostru să-l cheme Mihai, iar eu vroiam să-i spunem Vasile. Pe chestia asta ne-am certat nouă luni de zile.
- Şi la ce soluţie aţi ajuns?
- N-am avut încotro şi i-am spus Maria!



Dacă vreţi să ştiţi de ce englezii beau ceai, nu aveţi decât să gustaţi cafeaua lor.

MAGIC NUMBERS 25

Am două lumânări.
Fiecare din ele arde în exact 60 minute.
Sunt făcute din materiale diferite şi - chiar dacă timpul final de ardere este acelaşi - se consumă în ritmuri diferite.
Mai mult, fiecare lumânare arde în mod inegal; uneori mai repede, alteori mai lent.
De exemplu, dacă aş tăia o lumânare în două părţi egale, nu pot fi sigur că fiecare parte arde exact o jumătate de oră (deşi timpul total de ardere este o oră, nici un minut mai mult sau mai puţin).
Vreau să măsor 45 minute şi nu am la dispoziţie decât aceste două lumânări.
Cum fac ?



SOLUŢIA PROBLEMEI
Ideea de bază este următoarea: dacă o lumânare aprinsă se consumă în x minute, aprinsă la ambele capete se consumă în x/2 minute.
Deci se va proceda astfel:
Se aprind ambele lumânări: una la un capăt, iar cealaltă la ambele capete.
Când a doua lumânare se termină, au trecut 30 minute.
Restul din prima lumânare are acum un timp de ardere de 30 minute.
O aprindem şi la al doilea capăt.
La terminarea ei au trecut încă 15 minute, deci în total exact 45 minute.

Răzbunarea unei femei

RĂZBUNAREA UNEI FEMEI

Prima zi şi-a împachetat lucrurile în cutii, genţi şi valize...
A doua zi, au venit să i le ia...
A treia zi, s-a aşezat pentru ultima oară în sufragerie şi la lumina lumânărilor, legănată de o dulce muzică de fond, şi-a pregătit un ospăţ cu creveţi, caviar şi şampanie.
Când a terminat masa, a mers în fiecare cameră din casă şi a pus în suportul perdelelor câţiva creveţi pe care nu îi mâncase.
Apoi a curăţat bine bucătăria şi a plecat.
Când soţul ei şi noua lui prietenă s-au întors la casă, totul a fost perfect, îndrăgostiţi, în primele zile.
Apoi, încet, casa a început să miroase urât.
Au încercat totul: curăţare, spălare, ceruire, aerisire... Degeaba.
Au verificat atunci conductele de aerisire, pentru a se asigura că nu sunt blocate de mizerii.
Toate covoarele, mochetele şi ţesăturile murale au fost curăţate şi au fost instalaţi purificatori de aer în cele patru colţuri ale casei..
Deoarece mirosul persista, soţul şi prietena lui au plecat câteva zile la hotel pe perioada cât o firma va face o dezinfectare completă a casei contra gândacilor.
Când s-au întors, mirosul mai era.
S-au hotărât să schimbe covoarele şi mochetele.
Şi mirosul a persistat.
Prietenii au încetat să îi mai viziteze, postaşul îi evita şi uita să le distribuie poşta, femeia de serviciu şi-a dat demisia...
În final, incapabili să îndure mirosul, au decis să se mute imediat ce casa va fi vândută.
O lună mai târziu, deşi au redus preţul casei la jumătate, nu au găsit încă un cumpărător pentru casa lor mirositoare.
Deja se ştia, şi nici agenţii imobiliari nu mai le răspundeau la telefon.
Ca un ultim recurs, au împrumutat o importantă sumă de bani pentru a putea cumpăra o altă casă.
Soţia bărbatului l-a sunat, să afle noutăţi.
El i-a povestit despre casa mirositoare.
Ea l-a ascultat politicos, apoi i-a zis că se plictisea teribil de casă şi că ar fi gata să accepte să-şi reducă cererile în negocierile de divorţ dacă ar putea recupera casa.
Ştiind că soţia lui nu putea să-şi imagineze cât este de puternic mirosul, soţul a vrut să-i cedeze casa cu preţul de 10 ori mai mic decât valoarea ei reală, cu condiţia ca ea sa semneze actele în aceeaşi zi.
Peste o oră avocaţii soţului îi trimiseră hârtiile.
Ea acceptă şi, peste o săptămână, bărbatul şi noua lui prietenă afişau un zâmbet forţat privind lucrurile lor scoase şi mutate în noua lor casă.
Tot, absolut tot. Inclusiv suporturile de perdele...


MORALA.......