sâmbătă, 16 februarie 2008

Palatul sufletului

PALATUL SUFLETULUI

Palatul sufletului are o mulţime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul şi parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor, au lăsat daruri spirituale, unii chiar punându-şi amprenta prezenţei, modelând stiluri şi decoraţiuni interioare.
Există însă şi spaţii nevizitabile, sufocate între pereţi tapetaţi cu indiferenţă, spaţii care păstrează scheletele luptelor interioare, ale dramelor şi întrebărilor fără răspuns, şi chiar ciornele corigenţelor emoţionale. Când intrăm uneori, sub pretextul de-a aerisi, de fapt aduşi de porniri obscure, asemenea acelora care revin la locul crimelor comise, ne împleticim în lanţuri de spaime, ne întâmpină, sadic, urletul de lup al temerilor, ne istovesc himerele traumatice ale confruntărilor tenebroase.
Viaţa ne oferă, zgârcit, dreptul sau speranţa de a clădi şi decora coridoare de lumină, săli, nişe şi firide în care stau frumuseţi şi valori niciodată visate. Pe unele dintre ele le descoperim accidental, altele ne sunt interzise. Din păcate pentru noi, planurile de construcţie ale marelui Creator au fost desenate pe hârtia virtuală a imaginaţiei şi nu s-au păstrat. Hotărât lucru, un gest deliberat.
Aşa că sufletele sunt, ele însele, o parte din arsenalul ispitelor sădite în calea noastră, bieţi muritori, plante din Taina dintâi a cunoaşterii, spre a ne face să pornim, din timp în timp, în aventura miraculoasă a explorării vreuneia dintre ele. În mână, ţinut strâns, ghemul de lână din care urmează să desfacem, centimetru cu centimetru, firul Ariadnei. Şi pornim, cu credinţa că suntem bine echipaţi, în expediţia interactivă pe care o numim, neîncăpător cuvânt, iubire.
Ne îndrăgostim, invariabil, de acel unic, sofisticat miracol arhitectonic, iluminat convergent de aşteptări şi speranţe, care se re-creează permanent în fantasme, şi ne cazăm, fără de veste, în noua reşedinţă, dăruind, pe negândite, palatul nostru în schimb. Experienţa fascinantă a unui habitat pe care nu dorim să-l părăsim vreodată.
După o vreme, avem impresia că ne descurcăm pe culoarul principal la fel de bine ca acasă: ştim înălţimea treptelor de la scări şi densitatea fericirii sau a tristeţii din saloane. Dar, în acelaşi timp, nu ne putem opri să nu privim, cu omenească îngrijorare, zăvoarele ferecate de pe ultimele uşi, pe sub care se strecoară lumina, şi pentru ale căror lacăte sperăm să primim sau, de nu, să găsim cheia potrivită.
Viaţa curge totuşi domol, iar fericirea de a fi acolo amestecă vise cu realităţi, prevenind mişcarea filmului pentru albume fotografice a căror calitate credem că poate să reziste timpului. Din timp în timp, suflul obişnuinţei ameninţă să stingă flacăra sfeşnicului care ne luminează paşii prin saloane, obligându-ne la bâjbâiala de care ne temeam, şi-apoi poate veni şi ziua genunchilor juliţi pe trepte, ceea ce duce la dorinţa de a schimba opţiunea de prelungire contractuală. Mai mult, dacă măsurile de întreţinere a locuinţei se lasă aşteptate, ori sentimentele evanescente ale proprietarului vor rezidi intrări, ne vom putea trezi, la fel de fără veste cum am intrat, în stradă.
Ba se mai poate întâmpla ca printre vizitatorii locului să apară vreo persoană calificată în domeniul arhitecturii de interioare, care să sugereze cumva, proprietarului, o schimbare sumară, ca, de pildă, mutarea unui tablou de pe un perete pe altul, pentru a-l pune, zice el, într-o lumină mai bună. O încercare e pe cale de-a se naşte.
Un ciocan loveşte capul unui cui de susţinere şi … peretele sună a gol. Dintr-odată, suntem confruntaţi cu speologica revelaţie a unei descoperiri majore: o imensă încăpere neumblată vreodată de paşi sau umbre. Arhitectul, incitat de generozitatea spaţiului, începe să-l decoreze. Locatarul de drept, neştiutor de existenţa acestui loc, de dimensiuni comparabile cu interiorul unei catedrale gotice, nu-i percepe lipsa.
Bulversat de noua realitate, proprietarul palatului se lasă pradă infatuării şi, îndemnat de entuziasmul noului venit, îşi mută centrul de greutate al preocupărilor în noua zonă de influenţă.
Cu timpul, palatul devine un duplex, cu acces separat pentru fiecare din cei doi, fostul chiriaş şi arhitectul de talent.
Aflaţi în atare situaţie, la o adevărată intersecţie a incursiunii în noi înşine, ne putem întreba: unde începe infidelitatea? Care este punctul de redistribuire a resurselor sentimentale? Cine are în mână capătul pompei de alimentare cu dragoste? Care e ziua fatidică de emitere a cartelelor de raţie zilnică pentru atenţia faţă de partener ?
Şi, ca un făcut, tot atunci privirea ni se opreşte, ca din întâmplare, pe un poster, care avertizează că în ziua bilanţului vom fi evaluaţi nu doar pentru faptele bune şi rele, ci şi pentru absenţa curajului de a lupta pentru păstrarea unei imense trăiri pe care am îngropat-o în cripta renunţării. Pentru ca….?



Sursa:
Palatul sufletului
Autor-Tristan

Postul negru - Semnele fireşti ale purificării organismului

Semnele fireşti ale purificării organismului


“A zis Avva Isidor: dacă vă nevoiţi postind după rânduieli, nu vă îngâmfaţi. Dacă vă înfumuraţi cu asta, mai bine mâncaţi carne. Că e mai bine ca omul să mănânce carne, decât să se mândrească şi să se fălească”. (din Patericul egiptean)


Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului
Acţiunea naturală de dizolvare şi de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la începutul postului de unele fenomene mai puţin plăcute: pot să apară înţepături sau dureri acute sau senzaţii uşoare de durere mai surdă, dureri de cap (uneori puternice), palpitaţii, senzaţii de leşin, senzaţii de greaţă şi vomă.

Nu trebuie să ne surprindă că uneori chiar şi după 3-4 zile de post, putem încă să eliminăm materii fecale, cu toate că în mod logic, acestea nu au cum să mai provină din alimente. Acestea se produc datorită unei inversări temporare care se produce la nivelul aparatului digestiv, care, în loc să absoarbă substanţă, ajunge să elimine în traiectul intestinal cantităţi mari de substanţe nocive din întregul corp.

Eliminarea prin urină poate, mai ales în condiţiile în care consumăm suficientă apă, să conducă în exterior cantităţi impresionante de substanţe nocive, ce pot fi remarcate prin culoarea schimbată a acesteia. Pot să apară nuanţe de la galben-pământiu până la maro şi cenuşiu; consistenţa urinei se schimbă, ea chiar creşte. O dată cu înaintarea în perioada de post, se produce o diminuare gradată a cantităţii de urină.

Transpiraţia poate să capete după 2-3 zile sau chiar mai devreme, un miros specific, foarte puternic şi neplăcut; aceasta nu trebuie să ne sperie şi nici să ne determine să recurgem la deodorante cu efect de inhibare a transpiraţiei. Utilizarea substanţelor sintetice cu efect de inhibare a transpiraţiei (deodorante, creme etc.) este nocivă pentru organism, mai ales în această perioadă, datorită faptului că îngreunează procesele naturale de purificare. Este de preferat în această situaţie să folosim apa şi expunerea la aer, eventual câteva substanţe naturale cu efect de parfumare (uleiuri volatile în cantitate mică sau infuzii concentrate din mentă, busuioc etc.). Uneori procesul de transpiraţie poate deveni foarte intens şi aceasta este bine, cu condiţia de a bea suficientă apă, fără însă să exagerăm.

De multe ori, eliminarea impurităţilor corporale nu se realizează numai prin urină, fecale şi transpiraţie. Pielea şi respiraţia sunt solicitate în mai mare măsură, în special pentru cei care nu au mai ţinut niciodată post. Pot să apară: erupţii sau eczeme ale pielii care apoi dispar în mod natural.

Respiraţia poate să capete o perioadă scurtă de timp un miros mai greu, neplăcut.

Fenomenele descrise dispar după 3-4 zile de post complet.

Toate acestea sunt de fapt semne bune, care arată că tocmai ne eliberăm de o mare cantitate din impurităţile acumulate. Cei care se simt tulburaţi când postesc sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie să ţină post.
Atitudinea înţeleaptă în această situaţie este aceea de a aştepta cu răbdare să se încheie acţiunea naturală de eliminare a toxinelor. Este importantă încrederea în transformările binefăcătoare pe care postul le va produce în fiinţa noastră. În scurt timp disconfortul va dispărea făcând loc unei stări de bine şi de linişte interioară. Devenim mai uşori şi mai fericiţi. Aceasta pentru că prin post se elimină chiar şi reziduurile karmice, adică urmele lăsate în fiinţa noastră de greşelile pe care le-am săvârşit în această viaţă ori în cele anterioare, încălcând legile universale ale firii.