luni, 25 februarie 2008

POVESTA PESCARULUI Şl A PEŞTIŞORULUI DE AUR de A. S. Puskin

POVESTA PESCARULUI Şl A PEŞTIŞORULUI DE AUR
de A. S. Puskin

A fost odată un moş şi o babă, Chiar pe malul mării albastre aveau o cocioabă Scundă, veche, de oameni sărmani, în care au trăit taman treizeci şi trei de ani. Moşul prindea cu năvodul peşti mititei. Baba torcea din fuior cu furca ei.
Zvârlindu-şi moşul într-o zi năvodul într-al apelor ocol. Îl scoase plin doar cu nămol. L-a aruncat din nou în apa cea mare Si l-a scos cu iarbă de mare. A treia oara zvârle moşul năvodul, de zor, Si-l scoate doar cu un peştişor. Dar nu era un peştişor obişnuit Ci unul numai în solzi de aur ghintuit Şi peştişorul de aur pe moşul nostru îl roagă.
Spunându-i cu grai omenesc:
- Te rog, să mă scapi, moşule dragă, Şi dă-mi drumul în apa îndărăt, dumneata, Că şi eu mare răsplată îţi-oi da, Precum ţi-o fi voia ta! Grozav unchiaşul s-a minunat
Ca de treizeci si trei de ani cu pescuitul era învăţat Şi nu pomenise nicicând să audă vreun peşte cu glas omenesc strigând. Dete drumul peştelui în mare Făcâdu-i şi aceasta urare:
- Du-te-n plata domnului, păstruga minunată! Că n-am eu nevoie de a ta răsplată! întoarce-te-n albastra mare
Şi-n unda ei liber porneşte la plimbare!
II
Moşul, acasă, babei ti spune De-a fir a părul astă minune:
- Doar un peştişor azi am pescuit, Dar nu fu peşte obişnuit,
Ci cu totul şi cu totul de aur era
Şi-n grai omenesc vorbea.
Tot jelindu-se să-l las iar în apă, de unde l-am pescuit,
Ca-n schimb răsplată mare o să-mi dea negreşit
Plocon, mă rog, după gândul şi voia mea
S-a legat peştişorul să-mi dea.
Ce răsplata era să aştept de la un peşte mititel?...
I-am dat drumul m apă-ndărăt, săracul de el...
Baba începu sa-l certe pe unchiaş:
- Nărod mat eşti, bată-te sfântul şi poznaş! Cum n-ai ştiut să-i cei
Măcar o copaie de tei, C-a noastră de tot s-a crăpat Şi-mi curgea apa din ea când am spălat! Porni atunci moşul pe albastra mare (Ce vuia ca valul prins de tulburare) Striga prin apă păstruga, Iar peştişorul spre el da fuga şi-n grai omenesc îl întreabă:
- Ce, moşule, ai cu mine vreo treaba? Iar moşul aceasta rugăminte îi face:
- Îndură-te, slăvit peştişor, fă ca să am pace: Mă toacă baba la cap
Şi nici la bătrâneţe, de gura ei nu scap,
Că la ce-s bun dacă nici o albie nouă să-i aduc nu pot.
C-a noastră-i plesnită de tot!
Iar peştişorul de aur, cum îl aude,
- N-ai grijă, moşule! îi răspunde, Du-te cu domnul, în pace,
Ca o albie noua eu va voi face!
III
Când se întoarse moşul la băbuţă, Văzu ca are-n ograda o albie nouă-nouţă; Dar ea cum îl vede, Cu gura la el se repede:
- Nărod mai eşti tu, mai şi nătâng ca o oaie Prostănac ce eşti, te-ai pricopsit c-o copaie, Parca cine ştie ce ispravă mare
E-o copăiţă de lemn, ca oricare? Du-te îndărăt la peştişor si-i spune
Şi-l roagă în genunchi să ne dea şi nouă o casa pe lume
Iar pomi unchiaşul spre marea cea mare
(Ce era prinsa de o tulburare)
Şi-ncepe să cheme păstruga,
Iar peştişorul dădu spre el fuga
Şi-n grai omenesc îl întreabă:
- Ce-i module, iar ai cu mine vreo treabă? Iar moşul sfios îl roagă frumos:
- Îndura-te peştişorule slăvit,
Că şi mai amarnic baba m-a suduit
Şi nici acum la bătrâneţe, tihnit nu mă lasă
Şi mă pisează sa-i fac altă casă!
Iar peştişorul de aur li spune:
- Hai nu-ţi mai face atâta amărăciune! Grija ta în solzii mei o iau
Şi precum fi-e voia, o casă îţi dau?"
IV
Porneşte, dară, moşul spre coliba lui mică, însă din ea nu mai rămăsese nimica ! Unde fusese, se înălţa o casă Nouă, cu iatac', frumoasă. Cu un cuptor de cărămidă, făcut de zidar, Cu zăplaz şi poartă de scânduri de stejar, Iar baba-n fereastră şedea, şi i se vedeau dinţii Cum îl înjura pe unchiaşul ei de toţi sfinţii:
- Da nărod mai eşti si tu, măi tândală ! Nătâng ce eşti, parcă o casă-i mare scofală ! Du-te îndărăt la peştişorul tău fermecat şi-l roagă în genunchi, spune-i ca m-am săturat Tot ţărancă de neam prost să fiu, Vreau să fiu boieroaică de neam cilibiu ? Porni moşul spre albastra mare îndată (A cărei unda era tulburata) Şi începe să cheme păstruga De aur, care da fuga înotând spre el, şi-l întreabă;
- Ce-i moşule, tot mai ai cu mine vreo treabă?: Moşu-i răspunde sfios:

- Îndură-te, slăvit peştişor, rogu-te frumos,
Baba mea e-ntr-o ureche,
Văz, doamne, a apucat-o vreo streche
Că nu vrea să mai fie ţărancă de rând ca oricare,
Ci-mi cere s-o fac cucoana de neam mare.
Iar cel peştişor de aur ii spune;
- Du-te cu domnul, nu-fi face amărăciune.
V
La baba acasă unchiaşu-a plecat,
Unde ce-i vad ochii ? Un mândru palat
In al cărui cerdac sta baba răzimată
Cu scump cojocel de samur îmbrăcată,
în cap cu broboada de fir împletită,
La gât cu şirag de mărgăritare,
Pe degete numai de aur inele,
In picioare cu cizmuliţe de roşie piele;
Şi da porunci
La harnice slugi
Pe care Ie bate de le stâlceşte,
Iar pe deasupra le mai şi păruieşte.
Uimit, moşul babei sale-i spune;

- Buna ziua, slăvită stăpână, plecăciune ! Nădăjduiesc că acum ţi-e împăcat sufleţelul ! Dară baba şi sudui şi mai rău bătrânelul ! Şi-i dete poruncă
Să se ducă-n grajduri la muncă. Nici luna se-mplineşte, Că şi mai rău baba se burzuluieşte Şi-l trimite iar pe unchiaş
- Du-te la peştişorul drăgălaş.
Că nu mai pot să fiu doar boieroaică eu Ci împărăteasă şi de capul meu ? îngrozit moşul o roagă
- Ce-ai băbuţă, ori eşti într-o doagă ? Nici să te porţi, nici să vorbeşti nu ştii.' 0 sa-fi faci de râs fără printre împărăţii! Dar baba şi mai rău s-a mâniat,
Îi cârpi o palmă unchiaşului nebărbat:
- Cum îndrăzneşti, tu, moşule, să te sfădeşti Cu mine, ca mă trag din neamuri boiereşti ?

Du-te la peştişor, cât cu binele ţi-am spus,
Că de nu, eu dau porunci cu de-a sila să fii dus !
Porni iar unchiaşul la marea lui cea largă
(Care din albastra se făcuse neagră)
Păstruga de aur o chema degrabă,

Ea-notând spre el. vine si-l întreabă:
- Ce mai vrei ?
- Fie-ţi milă, peştişorule, de anii met ! Cu baba mea să trăiesc nu mai pot Că a căpiat de tot
Acum i se năzare
Sa nu mai fie ciocoaică, ci împărăteasă mare I
Iar peştişorul de aur ieşind din unde
Cu bărbăţie îi răspunde;
- Du-te cu domnul, nu te mai amărî, lasă! Precum ţi-e voia, baba ta va fi crăiasa !
VI

Unchiaşul s-a întors la baba acasă,
Când colo, ce-i văd ochii ? Un palat de crăiasă în care baba lui domneşte, sta la masă
Şi o slujesc pe dânsa numai boieri de frunte,
Turnându-i scumpe vinuri din ulcioare rotunde,
Pe când ea gusta dintr-o plăcintă de soi
Şi-n jurul ei soldaţii roi
Îi fac de straja câte doi
Ca o grozavă gardă,
Purtând la umăr câte-o lungă bardă.
Moşul, când văzu asta, s-a cutremurat
Şi la picioarele babei a-ngenuncheat.
Spunându-i: - Ziua-bună, slăvită-mpărăteasă !
Inima ta acum de vreo râvna-ţi mai e roasă ?
Dar nici măcar cu o privire baba nu-l învrednici,
Ci numai sa-l ia din faţa ei porunci.
Cei boieri de teapa mare au sărit pe dată
Tot în ghionti afară să mi-l scoată,
Iar când era-n uşă, sări straia domnească.
Cu cele baltage mai să-l căsăpească.
Iară tot poporul îşi bătea joc de el:
- Aşa se cuvine, caraghios bătrânel l
Pe viitor, neghiobule, asta sa-ţi fie şcoală
Ca să nu-ţi mai bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala
VII

Dar nici două săptămâni nu s-au încheiat
Că baba si mai rău a căpiat,
Şi, după voia ei năucă,
Trimise curtenii pe moş să-l aducă
Şi-i dădu asta poruncă.
- Du-te la peştişor, în genunchi te arunci.
Spune-i ca împărăteasă, pentru mine nu-i slujba prea mare,
Ci vreau să fiu şi a mărilor stăpânitoare,
Lăcaşul să-mi fie între albastre valuri
Şi să mă slujească peştişorul de aur
Care, după pofta inimii mele,
Să-mi facă unele trebi mărunţele!
Moşul nu îndrăzni să spună nimica
împotriva ei (murea, bietul, de frică !)
Moşul începu să strige peştişorul de aur
Care înotând spre el îl întreabă:
- Iar mai ai moşule, cu mine vreo treaba ? Moşul îi răspunde cu plecăciune
Si cu vorba plina de amărăciune;
- Îndura-te de mine, slăvit peşte de treabă ! Ce să mă fac eu cu blestemata mea de babă. Că i s-a urât meseria de împărăteasă
Şi vrea să fie ştimă, peste ape crăiasă,
Să trăiască-n mari ca-n poveşti,
Şi tu însuţi să o slujeşti,
Căci, precum vezi, trufia nu si-o ascunde,
Cică să-i faci chiar tu trebile mai mărunte!
... Peştişorul nu mai răspunse nimic de astă dată
Ci lovi numai peste ape din coada ca o lopată
Şi pieri în marea adânca....
Zadarnic aşteptă moşul răspuns pe-a ţărmului stâncă,
Că nu primi nici unul. Spre baba lui porni...
Când colo iată-n faţă coliba lor cea veche se ivi,
în prag cu baba lui săracă de altădată,
Uitându-se necăjită la albia crăpată.

De ce ne ingrasam, ne imbolnavim si imbatranim ?

De ce ne ingrasam, ne imbolnavim si imbatranim ?

- explicaţii extrase dintr-o revista de stiinta (Ion Life Detox News nr.7/2004) -

In ultimii 30 de ani japonezii si coreenii s-au bucurat de beneficiile aduse sanatatii si conditiei fizice de apa ionizata, restul lumii afland de ea doar de cativa ani.

Poate ca cel mai uimitor aspect al fenomenului numit "apa ionizata" este ca in Japonia o familie din 5 consuma apa ionizata.

Noi toti avem prea mult aciditatea
Hrana pe care o consumam arde impreuna cu oxigenul din celule pentru a produce energie. Dupa ardere, hrana se transforma in reziduuri acide, iar celulele le depoziteaza in circuitul sanguin. Corpul nostru elimina aceste reziduuri prin urina, respiratie si transpiratie, restul fiind depozitate de-a lungul vaselor de sange si tesuturi.

Pentru a putea trai, sangele si celulele noastre trebuie sa fie usor alcaline (sangele are pH-ul de 7,35). Pentru a-si pastra alcalinitatea organismul nostru face o mica "scamatorie" prin care converteste reziduurile acide in reziduuri acide solide Daca corpul poate mentine aceste reziduuri nediluate le poate stoca pe o perioada nedeterminata, neafectand pH-ul in restul corpului. Asa ca le stocheaza intr-o gramada de locuri si moduri, inclusiv in grasime. Ingrasarea poate fi rezultatul necesitatii reziduurilor acide de a avea un mediu de stocare.
Concluzie: prima data suntem acizi si apoi apare grasimea.
Exemple ale reziduurilor acide solide in corpul nostru sunt: colesterolul, acizi grasi, acid uric, pietre la rinichi, urati, sulfati si fosfati. Acumularea acestor reziduuri acide reprezinta procesul imbatranirii. Formula chimica pentru colesterol si acizii grasi este arderea incompleta a carbohidratilor. Colesterolul si acizii grasi sunt rezultatul consumului de paste si paine. Acidul uric si amoniacul provin de la toate tipurile de carne. Acidul fosforic provine de la cereale, cum ar fi orezul si bauturi tip cola. Acidul sulfuric provine de la galbenusul de ou.
Acizii sulfuric si fosforic sunt otravitori. Ei trebuie neutralizati de minerale alcaline inainte sa devina benign. In absenta unei cantitati suficiente de minerale alcaline in dieta noastra, corpul nu are de ales si va fura calciul din oase neutralizand acesti acizi, transformandu-i in sulfati, fosfati si urati; asa apare in timp osteoporoza.
Una din marile probleme a reziduurilor acide este ca ingroasa sangele si blocheaza capilarele. Din aceasta cauza multe persoane sufera de hipertensiune arteriala. In functie de locul in organism unde sunt stocate reziduurile acide, circulatia sangelui in acea zona este slaba si este posibil ca un organ vital sa primeasca insuficient sange devenind disfunctional.
Multe boli degenerative sunt rezultatul proastei circulatii. Un exemplu tipic este diabetul, care este cauzat de acumularile acide in jurul pancreasului.
Celulele canceroase sunt acide in timp ce celulele sanatoase sunt alcaline. Celulele normale nu pot supravietui in apropierea zonelor cu acumulari de reziduuri acide. Oricum, anumite persoane au gene puternice care sufera mutatii pentru a supravietui in mediu acid. Asa se dezvolta celulele canceroase. Atata timp cat mediul ramane acid, cancerul va reapare dupa o operatie de extirpare a celulelor canceroase. Oncologistii cu experienta cresc alcalinitatea pacientilor inainte de operatie.
Reziduurile acide din interiorul vaselor de sange sunt foarte periculoase putand duce la infundarea capilarelor din zona creierului. Corpul nostru lipeste aceste reziduuri de peretii vaselor de sange, dar in cazul uor eforturi mari, cand presiunea creste, aceste reziduuri se pot dezlipi si bloca vasele capilare din zona creerului provocand accidente cerebrale.
Alcalinul neutralizeaza acidul
Apa alcalina ionizata neutralizeaza reziduurile acide din corpul omenesc si le lichefiaza pentru a fi eliminate de catre rinichi.


Un exemplu care ne ajuta sa intelegem acest lucru ar fi grasimea de pe maini dupa ce spalam carnea. Aceasta grasime nu poate fi indepartata cu apa de la robinet. Avem nevoie de un sapun pentru a lichefia grasimea si a ne curata pielea. Grasimea este acida si sapunul este alcalin. Ne spalam corpul la exterior indepartand murdaria, dar neglijam complet murdaria din interior.
Deci ne conducem dupa dictonul "Ceea ce ochii nu vad, nu exista".
In functie de fiecare organism, noi stocam reziduurile acide in mod diferit. Simptomele bolilor se manifesta in functie de locul unde sunt stocate reziduurile. Cand vom intelege ca bolile degenerativ ale adultilor sunt cauzate de acumularile de deseuri acide nu va mai fi nici un mister ca utilizarea apei alcaline ionizate ne imbunatateste sanatatea.

Pentru a duce o viata lunga si sanatoasa, mai intai, noi trebuie sa eliminam deseurile acide din corpul nostru. Cel mai bun si usor mod de a scapa de aceste deseuri acide este sa le lichefiem si sa le neutralizam cu apa alcalina ionizata. Prin eliminarea particulelor rezidurilor acide din sange eliminam riscul imbolnavirilor care pot duce la moarte subita.

Apa alcalina ionizata nu are valoare nutritionala sau de medicament dar are uimitoarea capacitate de a neutraliza si lichefia deseurile acide pentru a putea fi eliminate din organism, pastrand alcalinitatea acestuia - deci sanatatea si starea de bine.